Gafe, inadvertenţe şi umor involuntar în filmele istorice româneşti

de Marian Ţuţui în 25 Nov 2013
Cinemagia continuă seria articolelor dedicate filmului românesc, invitându-vă la o porţie zdravănă de râs, chiar la început de săptămână. Nu rataţi mâine continuarea acestui articol, despre filmele de după 1989!

Înainte de 1989

O prima gafă o putem observa, destul de normal, la începuturi, în primul film românesc păstrat, Independenţa României (1912, regia Grigore Brezeanu). Atacul infanteriei române la Rahova în 1877 începe cu un schimb de focuri în care mulţi turci sunt omorâţi dar aceştia se vor mişca atunci când urmează atacul cavaleriei căci figuranţii s-au temut de picioarele cailor.

...se poate conchide că în 1877 găinile bulgare erau mai curajoase decât ostaşii turci.

Într-o altă scenă mai există o scenă la Rahova turcii fug îngroziţi de şarja cavaleriei române, în schimb nişte găini de pe câmp continuă să ciugulească până când sosesc călăreţii, şi abia catadicsesc să se dea la o parte în ultimul moment. Avem de-a face aici cu o contrazicere a expresiei anglo-saxone „coward like a chicken” căci se poate conchide că în 1877 găinile bulgare erau mai curajoase decât ostaşii turci. Ca să nu lăudăm prea mult găinile vecinilor putem adăuga că or fi fost curajoase însă actriţe cu o interpretare jalnică.

În anii comunismului avalanşa de filme istorice de după succesul Dacilor şi al lui Mihai Viteazul furnizează o mulţime de gafe. Acestea ne pot face să apreciem din nou cele două filme la adevărata lor valoare.

În Sentinţa/Ítélet (1970, România-Ungaria-Cehoslovacia, regia Ferenc Kósa) ţăranii răsculaţi de către Gheorghe Doja mănâncă (la propriu!) cu bucurie actele de iobăgie şi de proprietate ale moşiilor. În film, documentele din hârtie sunt subţiri şi destul de mici (cam jumătate din A4, deci probabil adeverinţe de fapt!) şi poate de aceea actorii le pot mesteca, în schimb ţăranii de la 1514 (anul războiului ţărănesc) ar fi trebuit să mănânce hârtie groasă presată manual sau mai degrabă documente scrise pe piele de bou, adică de consistenţa feţelor unor pantofi. Ca şi pergamentul, hârtia era rară chiar şi după ce a apărut prima moară de hârtie în Transilvania, abia în 1563. Probabil ar fi fost preferabil ca realizatorii filmului să le atribuie răsculaţilor ideea adaptării unei maşini pentru strivit degetele (existentă în epocă) pentru tocat hârtie.

În Fraţii Jderi (1973, regia Mircea Drăgan) la moşia de la Ionăşăni jupâniţa Nasta (Valeria Marian) îl serveşte pe Alexăndrel Vodă (Ştefan Velniciuc), fiul lui Ştefan cel Mare, cu dulceaţă de trandafiri cu câteva luni înainte de bătălia de la Vaslui (1475). Zahărul abia începuse a fi extras din trestie de către arabi iar trandafirul va intra în cultură în Europa abia pe la 1800! În plus, vasele cu dulceaţă din film sunt prevăzute şi cu linguriţe! Jupâniţa Nasta ar fi putut să-l servească cu un fel de marmeladă din fructe, dar nu cu dulceaţă şi în nici un caz de trandafiri. Şi pentru linguriţe Alexăndrel Vodă ar fi trebuit să mai aştepte câteva sute de ani! Tot în acest film un hangiu neamţ îi serveşte pe vistiernicul Cristea (Florin Piersic) şi pe jupâneasa sa Candachia (Ioana Drăgan) cu cafea. În sec. 15 cafeaua pătrunsese în Turcia. Însă s-a extins în Italia după 1600 iar prima cafenea s-a deschis acolo în 1645. Abia în 1657 a fost introdusă în Franţa. Scenariştii grăbesc puţin lucrurile căci cronicarul Ion Neculce atestă cafeaua în 1514, sub Bogdan al II-lea, când logofătul Tăutu s-a opărit cu ea. Istoricul Aurel Decei consideră acest episod doar o legendă căci chiar în Imperiul otoman cafeaua ar fi fost introdusă în 1554. Prima cafenea e atestată la Bucureşti în 1667 în timpul lui Radu Leon.

Ştefan cel Mare ţine un discurs iar camera face un travling circular în care se văd oştenii şi dealurile dimprejur. În depărtare se pot vedea şi câţiva stâlpi de înaltă tensiune...

Circulă legenda că în Mihai Viteazul (1970, regia Sergiu Nicolaescu) un ostaş român are ceas la mână în timpul bătăliei de la Călugăreni. Este posibil ca la primele proiecţii ale filmului să se fi putut vedea aşa ceva însă în versiunile ulterioare, difuzate la televizor şi pe DVD, nu apare aşa ceva. E posibil ca Nicolaescu să fi eliminat între timp secvenţa respectivă. Ştefan cel Mare- Vaslui 1475 (1974, regia Mircea Drăgan) este în ansamblu un film bun. Însă după bătălie, voievodul ţine un discurs iar camera face un travling circular în care se văd oştenii şi dealurile dimprejur. În depărtare se pot vedea şi câţiva stâlpi de înaltă tensiune, care subliniază probabil tensiunea în care au trăit moldovenii în timpul invaziei otomane!

În Vlad Ţepeş (1979, regia Doru Năstase, scenariul Mircea Mohor) spectatorul român care a trăit epoca lui Ceauşescu poate recunoaşte în replicile domnitorului retorica lui Ceauşescu. Astfel, Vlad Ţepeş se întâlneşte pe câmp cu un ţăran şi discută cu acesta. Un curtean îl anunţă că boierii sunt adunaţi în sfatul ţării şi îl aşteaptă. Domnitorul îi spune că boierii trebuie să aştepte pentru că lucrul câmpului este mai important. Dacă înlocuim sintagma arhaică „lucrul câmpului” cu „problemele agriculturii” avem senzaţia clară a unui discurs al lui Ceauşescu. În plus, ajuns la sfat, domnitorul le cere boierilor să-şi amintească voievozii care au domnit efemer după moartea bunicului său Mircea cel Bătrân. Un boier spune că au fost patru domnitori, altul că şase, aşa că Vlad Ţepeş simte nevoia să ţină o veritabilă lecţie de istorie în care, ca un veritabil istoric materialist, explică slăbiciunea statului medieval prin intrigile marilor feudali. Filmul lui Doru Năstase prezintă doar o parte a vieţii domnitorului, până la prinderea sa de către braşoveni, lipsind deci întemniţarea sa la Buda şi întoarcerea pe tron, probabil tocmai pentru a evita comparaţia cu Dracula. Însă, având în vedere subiectul, au fost adesea utilizate secvenţe din acest film în documentare mai ales străine despre Dracula, ceea ce i-a conferit în mod paradoxal în anii `80 şi `90 statutul de cel mai solicitat film românesc în străinătate!

În Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu (1979, regia Malvina Urşianu) domnitorul îi oferă unui boier în schimb pentru un pui de pisică despre care se spune că provine din Persia (de fapt o birmaneză) un cal de soi. Boierul cumpărase pisicile de la un negustor armean. Se întâmpla la sfârşitul secolului 17 (domniile lui Lăpuşneanu au fost între 1552- 1561 şi 1564- 1568) dar pisicile birmaneze au ajuns în Europa în 1920. În schimb, pisicile de Angora reprezintă într-adevăr o rasă naturală veche.

În Burebista (1980, regia Gheorghe Vitanidis) avem o mulţime de gafe. Preoteasa (Balta!) poartă o ie din nylon şi mai putem vedea şi un câmp cu porumb străbătut de două poteci absolut paralele din cauza urmelor tractoarelor. Poate am fi acceptat o cooperare economică unică şi timpurie a dacilor cu mayaşii, de la care ar fi putut importa porumbul cu vreo 1500 de ani înaintea restului Europei, însă urmele tractoarelor nu pot fi semnul dotării tehnice fantastice a dacilor, ci al neatenţiei unei întregi echipe de filmare, mai ales că soldaţii romani le folosesc pe post de poteci! Filmul este în ansamblu mai mult decât neconvingător, atingând uneori ridicolul într-o încercare de reconstituire istorică dar mai ales de aniversare a 2050 de ani de la constituirea „primului stat dac centralizat”. Scena asedierii Dyonissopolisului este de-a dreptul penibilă căci soldaţii romani urmărind coloniştii greci aleargă pe o cărare care urcă în zig- zag o movilă în loc să întindă pur şi simplu mâinile pentru a-i prinde căci spectatorul poate observa că distanţa este foarte mică. Regizorul a intenţionat să prindă într-un singur cadru deopotrivă urmăriţii şi urmăritorii dar rezultatul este comic.

Burebista este un filozof care utilizează sentenţios abstracţiuni şi idei revoluţionare, iar marele preot Deceneu este ateu...

Comice pentru spectatorul român sunt şi numele unora dintre personaje: Lai, Midia, Ţap, Carp, Viscol, Viezure, Balta, Breza, Hybrida. Scenaristul Mihnea Gheorghiu a dorit să utilizeze nume provenind din cuvinte de origine tracă dar aceste nume ridicole nici măcar nu sunt în totalitate de origine tracă (Carp şi Breza sunt de origine slavă iar Hybrida din greaca veche). În plus, în palatul lui Burebista tronează o statuie care reproduce o celebră statuetă de lut din epoca neolitică cunoscută sub numele de „Gânditorul de la Hamangia”, ceea ce constituie o inadvertenţă istorică inacceptabilă. De asemenea, marele preot Deceneu (Emanoil Petruţ) demonstrează înaltul nivel al astronomiei dacice prevăzând o eclipsă, ceea ce îi determină pe celţii îngroziţi să predea o cetate asediată, idee preluată din romanul „Un yankeu la curtea regelui Arthur” de Mark Twain. Burebista (George Constantin) îl întreabă pe Deceneu (Emanoil Petruţ) dacă e sigur că eclipsa va avea loc iar marele preot îi răspunde precum un fizician ateu: „Nici zeii nu o pot opri”. Calopor (Ion Dichiseanu), participant la răscoala lui Spartacus se întoarce de la Roma. Faptul că Burebista (George Constantin) îl cunoaştea dinainte şi modul cum Calopor îi relatează regelui înfrângerea răscoalei ne sugerează faptul că Spartacus şi Calopor ar fi fost un fel de agenţi daci la Roma. Culmea ridicolului o constituie dialogul final dintre Burebista şi Deceneu, în care cei doi, comentează veşti de la Roma precum moartea lui Pompei şi a lui Caesar, de parcă ar fi citit ziarele. Dialogul conţine o trimitere clară la politica lui Ceauşescu de sprijinire a mişcărilor de eliberare naţională. „Numai zeii sunt veşnici” spune marele preot Deceneu, la care Burebista adaugă: „Numai zeii şi ideea de libertate.” Putem conchide că Burebista este un filozof care utilizează sentenţios abstracţiuni şi idei revoluţionare iar marele preot Deceneu este ateu!

Adrian Pintea a interpretat pe Iancu Jianu cu o doză de comic involuntar fiind prea scund în comparaţie cu ceilalţi haiduci din ceata sa, în cele două producţii din 1980

Nu ne-am fi dat seama de acest lucru dacă eroul nu ar fi coborât de pe cal ca să vorbească cu ceilalţi haiduci (nişte zdrahoni interpretaţi inclusiv de cascadori) şi astfel se poate vedea că le ajunge acestora pe la umăr.

Ar trebui să conchidem că Iancu Jianu avea pile ca fiu de boier sau alte talente precum cele de călăreţ (fiind mignon precum un jocheu, nu ca matahala de John Wayne, care, conform standardelor de azi, ar fi trebuit judecat pentru vătămarea cailor în westernuri!), ca şi cunoştinţe de balistică, tactică militară sau de limbă greacă şi de aceea a fost promovat la funcţia de căpitan de ceată. 

Adaptarea unui roman de Jules Verne devine prilejul unei reconstituiri istorice din unghi patriotic

Adaptarea unui roman de Jules Verne devine prilejul unei reconstituiri istorice din unghi patriotic dar în primul rând un film de spionaj de epocă! Castelul din Carpaţi (1981), realizat de regizorul Stere Gulea după scenariul lui Nicolae Dragoş şi Mihai Stoian, pleacă de la romanul de anticipaţie ştiinţifică al lui Jules Verne dar ajunge mai departe, probabil prea departe.

Acţiunea este plasată în Transilvania după 1867, în urma instaurării dualismului austro-ungar (se fac referiri la înrăutăţirea situaţiei românilor şi la memoriile acestora adresate împăratului). Invenţii precum aparatul de filmat şi cel de înregistrare a sunetului sunt folosite aici atât pentru imortalizarea cântăreţei de operă Stilla (interpretată de balerina Maria Bănică şi a cărei voce în ariile din „Traviata” este a sopranei Eugeniei Moldoveanu), cât şi pentru spionarea de către autorităţile austro-ungare, inclusiv în Italia (!), a memorandiştilor români, astfel încât putem să conchidem că un asemenea serviciu de spionaj era mai eficient decât cel de azi al multor ţări. Militantul român Frâncu Slătineanu (Cornel Ciupercescu) este trimis în Italia pentru a face cunoscute suferinţele românilor din Ardeal. Îi cunoaşte pe Stilla, cu care are o scurtă poveste de dragoste, şi pe boierul Radu Gorj (Zoltan Vadasz), bătrân nobil român şi revoluţionar în 1848, preocupat acum doar să o admire pe divă. Un agent încearcă să împiedice demersurile românilor, inclusiv făcându-i geloşi unul pe altul pe cei doi admiratori ai Stillei, şi ascultă întâlnirile acestora cu ajutorul aceluiaşi inventator, Orfanyk (Marcel Iureş), aflat iniţial doar în slujba lui Gorj. După dispariţia misterioasă a Stillei şi a boierului Gorj, Frâncu se întoarce în Transilvania. În apropierea castelului lui Gorj află despre fenomene misterioase care se petrec aici şi se întâlneşte din nou cu bătrânul aristocrat. Acesta proiectează încă odată imaginile Stillei dar castelul sare în aer (trucaj bine realizat!).

Cu toate acestea, îmbinarea de intrigă politică şi spionaj în Italia lui Mazzini şi Garibaldi se împacă greu cu fantasticul. Ar trebui să mai adăugăm că numele boierului Gorj provenit din cel al judeţului din nordul Olteniei reprezintă o nefericită inovaţie. Numele judeţului provine la rândul său de la prescurtarea şi deformarea denumirii slavone “Gornîi Jiu” („Jiul de Sus”), la fel ca şi în cazul numelui judeţului Dolj, care provine de la „Dolnîi Jiu” („Jiul de Jos”).

În filme cu haiduci precum Pintea (1976, regia Mircea Moldovan), Iancu Jianu zapciul (1980) sau Iancu Jianu haiducul (1981, ambele în regia lui Dinu Cocea) avem de-a face cu alt tip de gafă. Este vorba despre utilizarea inadecvată a unor actori sau a unor cupluri de actori cu fizic total diferit, încât ar fi fost preferabilă distribuirea altora. Pintea constituie evident un amestec de ficţiune şi realitate istorică.

Cuplul Florin Piersic (Pintea) - Maria Ploae (iubita acestuia, Iza) este total inadecvat unor scene ambiţioase precum cele în care apar umbrele îmbrăţişate ale celor doi. Creştetul Mariei Ploae ajunge pe la buricul înaltului Florin Piersic...

Filmul îşi concentrează subiectul în jurul haiducului Pintea iar regizorul îşi propune să nu omită şi baladele despre acesta. În acest sens imită stilul baladesc comprimând expoziţiunea şi intriga, ba chiar şi timpul istoric (căci în realitate faptele lui Pintea s-au întins pe mai mulţi ani decât sugerează filmul, care îi atribuie protagonistului precum în balade o „vârstă a tinereţii eroice”).

La un moment dat, împresuraţi, haiducii se aruncă pe rând în prăpastie, moment în care se aud din nou muzica şi versurile, care sugerează trecerea din planul real în cel al legendei. O parte din haiduci scapă astfel. Soluţia din acest caz, o „imposibilitate veridică”, acceptabilă, în locul unei „posibilităţi incredibile” (vezi deghizările, evadările, cascadoriile etc. din celelalte filme cu haiduci) este mai bună, aşa cum susţinea Aristotel.

Însă cuplul Florin Piersic (în rolul lui Pintea)- Maria Ploae (iubita acestuia, Iza) este total inadecvat unor scene ambiţioase precum cele în care apar umbrele îmbrăţişate ale celor doi şi ale calului. Creştetul Mariei Ploae ajunge pe la buricul înaltului Florin Piersic încât ajungem să ne întrebăm de ce haiducul nu şi-a ales o fată mai înaltă dintre frumoasele dansatoare pe care le-a întâlnit la începutul filmului. Aici realizatorii români au evitat să-l pună pe Florin Piersic să o sărute pe Maria Ploae, salvându-l de o posibilă discopatie, însă americanii, de pildă, s-au străduit să filmeze sărutări în care actorii sunt urcaţi pe scăunele în cazul scunzilor Humphrey Bogart şi Clark Gable.

Exploreaza subiecte similare:

Independenţa RomânieiVincent Morisset, Grigore Brezeanu, Itelet, Fraţii Jderi, Mircea Drăgan, Stefan Velniciuc, Florin Piersic, Ioana Drăgan, Mihai Viteazul, Sergiu Nicolaescu, Ştefan cel Mare - Vaslui 1475, Vlad Ţepes, Doru Năstase, Mircea Mohor, Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, Malvina Urşianu, Burebista, Gheorghe Vitanidis, Emanoil Petruţ, George Constantin, Ion Dichiseanu, Adrian Pintea, Iancu Jianu zapciul, Castelul din Carpaţi, Stere Gulea, Cornel Ciupercescu, Zoltán Vadász, Marcel Iures, Pintea, Mircea Moldovan, Iancu Jianu haiducul, Dinu Cocea, Maria Ploae, Humphrey Bogart, Clark Gable

Alte știri din cinema

Jungle Cruise/Croazieră în junglă, o aventură epică în junglă, un omagiu adus croazierei clasice de la Disneyland

Din astăzi, în cinematografele din toată țara

Superproducția Sputnik, din 30 iulie în cinematografele din toată țara

Simbiot sau parazit?, se intreabă Tatiana, care curând află despre evenimentele macabre din unitatea militară

Dune: The Sisterhood e mai aproape de producție decât ne-am imaginat. Are un nou showrunner

Prequel-ul va avea în centru un enigmatic ordin secret al femeilor, pe nume Bene Gesserit

Rondul de noapte, în regia lui Iosif Demian, în avanpremieră la TIFF

Rondul de noapte surprinde o ultimă repetiție dinaintea premierei unui spectacol care se întinde până foarte târziu în noapte

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 25 noiembrie 2013 11:25
Hehe, pe mine ma amuza cel mai mult retorica asta comunista care apare in toate filmele istorice, fara exceptie. In Stefan cel Mare de exemplu domnitorul tine o prelegere sfatului domnesc, ca in viitor boierii o sa stea in cer si pamantul o sa apartina taranimii :)))). Chiar si in Mihai Viteazul, boierii il forteaza pe Mihai sa semneze legarea de glie. Evenimentul e perfect real, dar modul in care il prezinta, cu boierimea rea si domnitorul care este fortat e ridicol :)

Oricum, cel mai grotesc lucru care imi vine in minte e filmul Pentru Patrie. Sincer, cred ca a fost facut pur si simplu ca propaganda. Exista deja serialul Razboiul Independentei, facut foarte frumos, in care apareau niste tineri cu idei reformatoare, dar nu cred ca se spunea foarte clar daca erau liberali sau socialisti. In filmul lui Nicolaescu avem de-a dreptul partidul comunist (pardon socialist :)) ), toti sunt intelectuali. Pe urma toata nobilimea/boierimea este rea, persecuta taranii, sunt meschini, incompetenti etc etc :). Practic Nicolaescu a luat bataliile din serial, a adaugat cateva scene patetice si in rest.... propaganda, propaganda :)). Si mai spunea dupa '89 cum isi dorea el caderea comunismului :)

marian_tutui pe 26 noiembrie 2013 01:02
Mai e ceva penibil in "Pentru patrie" (ca si in alte filme romanesti incat a devenit ceva traditional) dar veti putea citi in partea a doua a articolului.
cosmin742000 pe 25 noiembrie 2013 20:19
Am citit tot articolul , nu am gasit nimic de ras , adevarul e ca eu rad greu datorita faptului ca posed un simt al umorului extrem de dezvoltat. si nu prea rad asa din orice
glos pe 26 noiembrie 2013 11:00
Pai, cosmin, e un lucru general stiut aici pe cinemagia.ro, ca tie iti lipseste simtul umorului.
existentus pe 25 noiembrie 2013 22:16
Bai fraierilor, filmele astea erau capodopere pe langa americanismele ce le adulati pe aici. Ce naiba daca Adrian Pintea era mai scund ? Ce e amuzant in asta ? Ia spuneti ce inaltime avea Stefan cel Mare daca stiti putina istorie ? Numai prostii se amuza pe observatiile voastre.
Claudio.Alecu pe 26 noiembrie 2013 00:30
Pertinent comentariu !
marian_tutui pe 26 noiembrie 2013 00:54
Intr-un articol anterior recent in doua parti ("Adevăr şi mitologie în filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu" si "Mihai Viteazul, cel mai bun film istoric românesc" pe care le puteti citi pe Cinemagia) am aparat filmele istorice bune romanesti, inclusiv prin comparatia cu filme americane si poloneze. Pe de alta parte, un cap incoronat poate fi mai scund insa pentru un capitan de haiduci era ceva mai greu... de pilda pentru ca nu avea alonja in luptele cu sabia...
existentus pe 25 noiembrie 2013 22:18
Apropos, stie cineva unde pot gasi filmul Iancu Jianu pe DVD la o calitate mai buna ??
Bayard pe 26 noiembrie 2013 00:10
Ma indoiesc ca pot fi gasite filmele vechi la calitate buna.
Pashpix pe 26 noiembrie 2013 21:13
Marian, te înșeli. Au apărut la ziar filmele lui Florin Piersic - Pintea și ciclurile Anghel 7 Cai și Mărgelatu. N-au apărut nici Iancu Jianu și nici primele filme cu haiduci ale lui Dinu Cocea, cu Emanoil Petruț și Ion Besoiu în rolul lui Amza.
Dacianus pe 26 noiembrie 2013 01:11
Ce mi se pare mie de un umor involuntar, deja, e ca pana sa apara Marian, aveam pe site recenzori excelenti care nu stiau istorie, acum avem pe unul care stie bine istoria dar nu le are deloc cu recenziile. Poate ar trebui sa va combinati in vreun fel, sa iasa bine pe toate planurie articolele astea.
glos pe 26 noiembrie 2013 10:58
Dacianus, vezi ca RECENZÓR inseamna, conform DEX, „Persoană care participă la lucrările unui recensământ”!
Dacianus pe 26 noiembrie 2013 19:19
Cine se-ncordeaza sa fie si amuzant in exprimare, nu se izbeste de limitarile transpuse in mini-DEX-uri. :D Uneori chiar inventez cuvinte noi pe baza de sonoritati asemanatoare, de dragul nuantei sarcastico-umoristice. Dar apreciez orice atentionare despre posibile greseli. Calitatea limbii pe care o folosim, trebuie sa fie o preocupare continua pentru oricine o iubeste. :)
Iulidesprefilme pe 26 noiembrie 2013 12:50
E usor sa demolezi...mai greu este sa construiesti...
alex_il_fenomeno pe 19 ianuarie 2014 12:27
Am urmarit sute de articole cu greseli in filmele americane...Cred ca era timpul unui articol cu greseli din filmele noastre. Multumim!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells