Élite: când eroii "ar face orice ca să se integreze"

de Ştefan Dobroiu în 6 Sep 2019
Netflix a lansat azi sezonul doi al serialului spaniol

Ştim, Fabrica de bani/La casa de papel este cel mai cunoscut serial spaniol produs de Netflix, dar sunt mari şanse să vină puternic din urmă Élite, serialul cu adolescenţi al cărui al doilea sezon s-a lansat chiar azi. Nu ştim cât de popular a fost primul sezon în România, dar în Spania a iscat isterie, iar Netflix a anunţat la un moment dat că serialul a fost urmărit pe 20 de milioane de ecrane în prima lună de la lansare. Prin amabilitatea Netflix, am stat de vorbă cu actorii din serial pentru a desluşi misterul din spatele "fenomenului Élite", care a dat un nou sens cuvântului "elitist" (denumire generică pentru fanii serialului) în spaniolă.

În centrul poveştii sunt elevii din Las Encinas (adică Stejarii), cel mai exclusivist liceu (fictiv) din Spania. Toţi provin din familii extrem de influente şi tuturor li s-a băgat în cap că îi aşteaptă un viitor strălucit. Problemele încep când, după ce o şcoală de cartier se dărâmă, trei elevi din medii mai puţin privilegiate primesc burse la Las Encinas, apariţia "intruşilor" punând gaz din belşug pe focul şi aşa incandescent al trădărilor, intrigilor, şantajelor, răzbunărilor şi aventurilor sexuale din liceu.

Dacă în sezonul întâi am văzut cum unul dintre personaje îşi află sfârşitul într-un mod violent şi cum altcineva decât făptaşul este condamnat pentru crimă, în sezonul al doilea eroii trebuie să înveţe să meargă mai departe după această traumă. În acelaşi timp, trei personaje noi lărgesc şi mai mult paleta de teme a poveştii. Iată câteva dintre ele mai jos, cu declaraţii ale actorilor în ceea ce le priveşte.

Găsirea locului în comunitate
Titlul acestui articol este dat de o declaraţie a lui Miguel Bernardeau, interpretul poate celui mai antipatic personaj din întreg serialul, Guzmán. Élite foloseşte artificii de telenovelă pentru a-şi lua prin surprindere spectatorii, dar una din temele recurente este vulnerabilitatea adolescenţilor. Indiferent de poziţia socială şi privilegii, zâmbetele de faţadă pot ascunde temeri, nelinişti şi uneori chiar o imensă nefericire, iar asta vedem în repetate rânduri de-a lungul poveştii.

"Ar face orice ca să se integreze", este de părere Miguel Bernardeau, "şi de aici încep necazurile. Pur şi simplu ar face orice ca să se integreze. Încerci să te adaptezi unui anumit loc şi pentru asta eşti dispus să renunţi la vechiul tău mod de a gândi. Vrei să faci parte din ceva şi poate că acel ceva nici măcar nu este bun pentru tine, dar chiar vrei să faci parte", a mai spus actorul.

Poziţia socială şi parvenirea
Serialul reuşeşte să discute eficient fascinaţia pentru un anumit stil de viaţă. Faptul că povestea construieşte un mediu în care oamenii obişnuiţi interacţionează cu cei privilegiaţi lasă loc discuţiilor despre statutul social, parvenire şi metodele mai mult sau mai puţin dubioase pentru a urca pe scara socială.

Mina El Hammani, interpreta Nadiei, eleva de religie musulmană care trebuie să depună mari eforturi pentru a împăca aşteptările familiei tradiţionaliste cu tentaţiile din liceu, a explicat cel mai bine poziţia serialului despre acest subiect: "Banii corup şi nu îi corup doar pe adolescenţi, ci şi pe cei maturi. Trăim într-o lume capitalistă, care idealizează resursele financiare, şi suntem bombardaţi de mesaje despre cum banii îţi pot face viaţa mai bună. Cred că personajul Cayetanei (n.r. o nouă elevă de la Las Encinas care se preface a fi bogată) arată cel mai bine problema. Şi aceasta nu îi afectează doar pe adolescenţi, subiectul este interesant şi pentru adulţii care îşi imaginează că mai mulţi bani înseamnă obligatoriu o viaţă mai bună. Dar asta nu e real, poţi avea toţi banii din lume şi să fii în continuare nefericit."

Reţelele de socializare
I-am întrebat pe actori despre responsabilitate în folosirea reţelelor de socializare. Pentru Claudia Salas, interpreta Rebeccăi, un personaj nou de condiţie modestă care ajunge la Las Encinas după ce familia ei câştigă la loterie, prezenţa online "este o armă puternică, dar până la urmă este totuşi o armă. Trebuie să înveţi cum să foloseşti reţelele de socializare fără să ajungă ele să te folosească pe tine. Trebuie să ştii cum să le controlezi. În ziua de azi sunt esenţiale, nu putem trăi fără ele, dar trebuie să le utilizăm corect."

"Suntem actori şi deci personalităţi publice, prin urmare avem o responsabilitate, mai ales că mulţi dintre cei care ne urmăresc sunt foarte tineri. Trebuie să creăm conţinut relevant, să atragem atenţia asupra unor subiecte care contează. Nu spun că trebuie să educăm, dar e bine să abordăm subiecte folositoare. Pe reţelele de socializare totul pare perfect, dar nu este aşa şi nu suntem întotdeauna fericiţi, iar aici cel mai bun exemplu este Cayetana, personajul meu. De-a lungul sezonului doi vedem că este un personaj mult mai complex decât pare la prima vedere", a spus Georgina Amorós. Personajul ei, Cayetana, pozează într-una din cele mai bogate eleve de la Las Encinas, dar în realitate nu este deloc aşa.

Sexul
Probabil că unul din marile puncte de atracţie ale serialului este completa lipsă de inhibiţii a personajelor. Nu lipsesc triunghiurile amoroase, sexul în trei, sexul gay şi aproximativ o dată la zece minute un personaj trebuie să apară în fundul gol.

Al doilea episod din sezonul doi oferă o secvenţă care are toate şansele să-i facă pe unii spectatori să dea stop şi replay: Valerio (Jorge López), un personaj nou, apare aproape în toată splendoarea, cu "ruşinea" acoperită de un ciorap. L-am întrebat pe Jorge cât de vulnerabil se simte un actor atunci când are de jucat o astfel de scenă. "M-am simţit extrem de vulnerabil în ziua aceea, a fost cea mai grea zi de filmare pentru mine pentru că era şi prima mea filmare nud. Le-am spus colegilor că mă simt aiurea şi mi-au fost de mare ajutor. La sfârşitul filmărilor m-am uitat pe imagini să văd cum a ieşit, pentru că am dat totul în scena aia, dar chiar şi când dai totul ca actor poate să iasă prost. Mi-a plăcut rezultatul, iar ziua aceea a devenit una importantă pentru mine, personal şi profesional", a spus actorul.

Dependenţa de droguri
Cu o abordare a poveştii mai sumbră decât în primul sezon, noile aventuri ale elevilor din Las Encinas explorează şi efectele dependenţei de droguri. Date fiind excesele de toate felurile ale personajelor, Élite este un serial care ar putea provoca discuţii constructive în familie: dacă adolescenţii pot fi uşor fascinaţi de aplombul cu care personajele se aruncă în belele, o opinie diplomată a unui adult i-ar putea tempera.

În ce priveşte dependenţa de droguri, catalizatorul sezonului este Valerio, pe care îl vedem frecvent consumând-le. Jorge López explică modul cum serialul trage un semnal de alarmă în sezonul doi: "Pentru Valerio, consumul de droguri este pentru relaxare. El ştie să controleze acest consum, ştie cum să facă să nu devină o dependenţă handicapantă. Dar cei care nu ştiu cum să folosească drogurile - şi aici cel mai bun exemplu este Guzmán - pot deveni victime facile".

Homosexualitate, incluziune
Omander. Este numele dat de fani celui mai popular şi discutat cuplu al serialului, cel format de Omar (Omar Ayuso), un tânăr musulman cu un tată tradiţionalist, şi Ander (Arón Piper), fiul directoarei liceului Las Encinas. Mediul din care provin este un continuu obstacol în calea relaţiei lor.

L-am întrebat pe Omar Ayuso dacă crede că personajul său şi provocările pe care le înfruntă ar putea ajuta adolescenţii gay care ezită să-şi accepte sexualitatea din cauza mediului tradiţionalist. "Ceea ce oferă personajul este foarte subiectiv, fiecare spectator poate înţelege sau lua altceva de la el. Nu încearcă să ofer soluţii pentru alte persoane, pentru că acest lucru nu funcţionează. Dar ceea ce oferă personajul este vizibilitate. Şi cred că toţi avem nevoie să ştim că nu suntem singurii care ne confruntăm cu o anumită problemă. Acest personaj poate ajuta pe cineva să-şi accepte identitatea şi să se descurce mai bine într-un context social care nu-l sprijină."

Tăierea cordonului ombilical şi asumarea maturizării
Este aproape imposibil să găseşti o familie funcţională în Élite. Corupţi, manipulatori, absenţi, homofobi sau complet depăşiţi de situaţie, eroii maturi din serial eşuează invariabil în cea mai importantă misiune a paternităţii, crearea unui mediu sigur şi fertil pentru dezvoltarea fiilor şi fiicelor lor. I-am întrebat pe Omar Ayuso şi Arón Piper cum văd ei relaţiile dintre generaţii şi cât de importantă este tăierea metaforică a cordonului ombilical în propria maturizare.

"Această tăiere este inevitabilă. În serial şi în realitate, motivul din spatele a ceea ce se întâmplă este explicat de educaţia primită. Modul cum sunt crescuţi copiii are un efect asupra felului în care ei se vor purta când se maturizează. Nu spun că părinţii ar avea intenţii rele în educarea copiilor, cred că o fac cu cele mai bune intenţii, dar uneori nu reuşesc, nu pot să o facă bine. Am văzut asta şi la mine", a spus Omar Ayuso. Arón Piper a adăugat că rebeliunea adolescenţilor este necesară, pentru că altfel de multe ori părinţii nu reuşesc să-i asculte şi să le înţeleagă corect problemele.

Cele opt episoade din al doilea sezon sunt disponibile pe platforma Netflix din această dimineaţă. Serialul a primit deja undă verde pentru un al treilea sezon.

Exploreaza subiecte similare:

Élite , La casa de papel , Miguel Bernardeau, Mina El Hammani, Claudia Salas, Georgina Amorós, Omar Ayuso, Arón Piper

Alte știri din cinema

Cum arată mașina lui James Bond din No Time to Die

Pelicula se va lansa la noi pe se va lansa la noi pe 10 aprilie 2020

Sylvester Stallone a confirmat încă un film cu Rocky Balboa

Starul va reveni pe marele ecran din 20 septembrie în Rambo: Last Blood

The Lighthouse, în exclusivitate în România la Dracula Film Festival

Cea de-a șaptea ediție a festivalului dedicat filmelor fantasy și de groază va avea loc între 16 și 20 octombrie 2019 la Brașov

Drama medicală The Good Doctor, cu Freddie Highmore, din 3 octombrie, la AXN

Actorul a fost nominalizat în 2018 la Globurile de Aur, categoria „Cel mai bun actor într-o dramă TV”.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells