Aflat pe culmea succesului, cu numeroase roluri în producțiile de la Hollywood, o marcă proprie de echipamente sportive (Under Armour) și alte parteneriate de afaceri, plus o carieră în wrestling lăsată în urmă, Dwayne Johnson a mai adăugat un angajament în lista personală – căsnicia.
Starul lui Fast and Furious și-a legat oficial destinul de cea care îi este parteneră de viață de mai bine de zece ani, Lauren Hashian.
Potrivit foxnews.com, cei doi s-au căsătorit duminică, 18 august, într-o ceremonie desfășurată în Hawaii, despre care presa și fanii au aflat abia după ce actorul a postat un comentariu pe contul său de Instagram, alături de câteva imagini de la eveniment. A menționat astfel data și locul desfășurării ceremoniei, alături de cuvântul „pōmaikaʻi” (binecuvântat).
Johnson (47 de ani) și Lauren (34 de ani) s-au întâlnit pe platourile de filmare ale producției The Game Plan, în 2006. Sunt împreună din 2007 și au doi copii: Tiana Gia, de un an, și Jasmine, de 3 ani. Starul mai are o fiică - Simone, de 18 ani - din căsnicia anterioară cu Dany Garcia.
Averea lui Johnson se ridică la aproximativ 320 milioane de dolari. Publicația Forbes l-a numit cel mai bine plătit actor al anului. În topul celebrităților cu cele mai mari încasări totale în 2019 se află pe locul 15.