Ce evenimente au marcat anul cinematografic 2016

de Cristina Grigore în 3 Ian 2017
O scurtă retrospectivă a celor mai suprinzătoare şi memorabile ştiri din anul ce a trecut

A fost anul în care box office-ul nord american a înregistrat un record al încasărilor – de 11,4 miliarde de dolari – cifră datorată, mare parte, succeselor Disney, compania ce deţine atât Lucasfilm, cât şi Marvel Entertainment. Producţia Star Wars, Rogue One, filmele cu supereroi (Captain America: Civil War se distinge aici), dar şi cele realizate direct sub umbrela companiilor de producţie Disney – Finding Dory, Zootopia, The Jungle Book – au contribuit cel mai mult la maximizarea profitului anual, şi au marcat şi un record Disney – dacă în 2015 cifra la care ajungeau profiturile Disney era de 5,84 miliarde, în noiembrie 2016 acestea ajunseseră deja la 5,85 miliarde.

2016 a avut momente ce ne-au surprins şi bucurat în plan cinematografic. Filmul românesc a beneficiat de o atenţie sporită la Cannes – şi multe alte festivaluri. Bacalaureat şi Câini s-au ales cu premii la prestigiosul festival de pe Croazetă. Scena românească a pierdut însă şase mari actori:  Sebastian Papaiani, Ioan Gyuri Pascu, Marin Moraru, Radu Beligan, Mircea Albulescu şi George Alexandru.

Leonardo DiCaprio a obţinut primul său Oscar pentru The Revenant, iar Brie Larson, nume nou intrat pe firmamentul starurilor de la Hollywood, propulsată tot de un Oscar pentru rolul din The Room, a fost apoi anunţată ca protagonistă în Captain Marvel. Un divorţ celebru, cel al cuplului Brangelina, a devastat fanii celor două sex-simboluri care şi-au punctat începutul şi sfârşitul relaţiei cu câte un film în care au jucat împreună – Mr. & Mrs. Smith şi By the Sea.  

Revenită în atenţia publicului odată cu relansarea francizei Star Wars, actriţa Carrie Fisher a decedat în urma unui stop cardiac la 60 de ani, însă Anton Yelkin (Star Trek), la numai 27 de ani, a avut un sfârşit cel puţin neobişnuit – a fost strivit de propriul autoturism de teren, din cauza unei probleme cu schimbătorul de viteză.

Pe frontul ştirilor mai bizare ori surprinzătoare se află cea legată de obligaţia cinematografelor din India de a difuza imnul naţional înainte de proiecţia unui film.

Finding Dory a crescut atât de mult cererea de peşti-chirurg (aşa cum s-a întâmplat şi după 2003 cu peştii-clovn, din cauza lansării lui Finding Nemo), încât cercetătorii au avertizat că specia este în pericol (pentru că, extrasă din habitatul natural, nu supravieţuieşte).

Însă şi producţiile TV de succes pot avea efecte mai puţin dorite, mai ales când impresionează mai mult decât ar trebui liderii unei comunităţi. Spre sfârşitul lunii octombrie, primarul din Danbury, un oraş din statul american Conneticut, a fost atât de afectat de moartea unor personaje din The Walking Dead, încât a considerat necesare unele momente de reculegere şi a anulat sărbătorirea anuală a Halloween-ului...

Exploreaza subiecte similare:

Rogue One: A Star Wars Story, Captain America: Civil War, Finding Dory, Zootopia, The Jungle Book, bacalaureat, Câini, The Revenant, Carrie Fisher, Anton Yelchin, The Walking Dead

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells