Anim’est revine la Chişinău la sfârşit de octombrie

28 Oct 2014
Între 30 octombrie şi 2 noiembrie, o selecţie de animaţii proaspete în capitala Republicii Moldova

Festivalul internațional Anim’est revine la Chişinău în perioada 30 octombrie - 2 noiembrie, în incinta cinematografului Odeon şi Tipografia 5 cu cele mai reuşite filme de animație ale anului curent, dar şi unele care s-au evidențiat de-a lungul timpului, workshop-uri, Animusic Night 2014 şi Creepy Animation Night.

A patra ediție a festivalului va începe cu unul dintre filmele nominalizate la European Animated Feature Film 2014, care premiază cele mai mari şi reuşite realizări din cinematografia europeană. Vorbim despre Minuscule - La vallée des fourmis perdues/Minuscule - The Valley of Lost Ants, o creație franceză a regizorilor Hélène Giraud şi Thomas Szabo.

„Minuscule” este povestea unor furnici roşii şi negre care se războiesc, pe o pajişte liniştită, din cauza unei cutii cu zahăr abandonată la un picnic. Între timp, o buburuză prinsă din întâmplare în această furtună se împrieteneşte cu o furnică neagră, pe care o ajută să-şi salveze furnicarul.

„E foarte greu să faci filme fără cuvinte, iar acestea sunt foarte puţine în istoria cinematografiei. Dacă, în plus, el e perfect coerent, inteligibil, plin de umor şi de tandreţe - atunci e pur şi simplu remarcabil. „Minuscule” e un astfel de film, una din bijuteriile cinematografului ultimilor ani”, spune Laurențiu Brătan, directorul Asociației culturale Este'n'Est, ce organizează festivalul Anim’est.

Dar să nu crezi că „Minuscule – The Valley of Lost Ants” este tot cu ce se poate lăuda Anim’est. Un alt moment excepțional din cadrul festivalului, dar şi o premieră pentru Moldova, este animația rusească „Ku! Kin-dza-dza”, realizată de regizorul Georgy Danelia. Aceasta este un remake mai puțin întunecat şi distopic, dar şi mai orientat spre tineri şi audiența internațională, al originalului „Kin-dza-dza”, din 1986, lucrarea aceluiaşi regizor. Restul surprizelor, multe la număr şi la fel de impresionante, le vom dezvălui pe parcurs.

Programul detaliat al festivalului şi informaţii legate de ediţia de anul acesta pot fi găsite AICI.

Exploreaza subiecte similare:

Hélène Giraud, Thomas Szabo, Minuscule - La vallée des fourmis perdues

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells