Andra Isabela Guți (Alice T.) ia Leopardul de Argint pentru interpretare la Locarno Film Festival

de Cinemagia în 11 Aug 2018
Filmul Alice T. va putea fi văzut în cinematografele din țară începând cu 9 noiembrie

Andra Isabela Guți, interpreta personajului titular din filmulAlice T.”, regizat de Radu Muntean, a câștigat premiul pentru cea mai bună acriță la Locarno Film Festival 2018, sâmbătă seara.

Tânăra actriță a împlinit 18 ani când au început filmările acestei coproducții România-Franța-Suedia. „Abia și-a dat BAC-ul vara asta... și deja are un Leopard de Argint”, a scris producătoarea Oana Iancu pe contul personal de FB.

„Alice T.” a avut premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiției internaționale a Festivalului de la Locarno, concurând pentru Leopardul de Aur. „Alice T.” va putea fi văzut în cinematografele din țară începând cu 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

Cel de-al şaselea film al lui Radu Muntean şi al cincilea scris împreună cu Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu are vârsta adolescenţei în prim-plan. Personajul titular este Alice (Andra Isabela Guţi), o adolescentă cu o relaţie dificilă cu mama ei adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu). Problemele la liceu ale lui Alice şi reacţiile ei imprevizibile o exasperează pe Bogdana, dar toate aceste neplăceri devin insignifiante atunci când fata lansează bomba: este însărcinată şi vrea să păstreze copilul. Reacţia Bogdanei, nuanţată şi de faptul că aceasta nu a putut avea niciodată copii, şi contrareacţia lui Alice devin coloana vertebrală a unui lungmetraj ce îmbină drama de familie şi povestea unei maturizări, scria Cinemagia la data premierei mondiale a filmului.

Producătoarea Oana Iancu a mai scris despre „bucuriei de a ști că Andra are certitudinea că este talentată, certitudinea că munca ei, care ne-a impresionat pe toți, a ajutat ca filmul ăsta minunat al nostru să existe, să fie observat, să emoționeze și să impresioneze”.

Leopardul de Aur pentru „Cel mai bun film” a fost acordat producției A Land Imagined, în regia lui Yeo Siew Hua din Singapore, Premiul special al juriului a mers către producția „M”, de Yolande Zauberman (Franța), Cea mai bună regie a fost a chiliencei Dominga Sotomayor pentru Tarde Para Morir Joven iar Cea mai bună interpretare masculină a fost a sud-coreeanului KI Joobong, protagonist în Hotel by the River, de Hong Sangsoo.

Copyright foto Locarno Film Festival/Massimo Pedrazzini

Exploreaza subiecte similare:

Alice T., Radu Muntean, Oana Iancu

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 15 august 2018 14:04
Bravo.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells