Ana Ularu, protagonistă în Index Zero: „Sper ca publicul să înțeleagă importanța unei vieți umane dincolo de numere, statistici și preconcepții”...

de Gloria Sauciuc în 30 Oct 2014
Pe 24 octombrie a avut loc la Festivalul de Film de la Roma premiera mondială a SF-ului distopic Index Zero, cu românca Ana Ularu şi britanicul Simon Merrells protagonişti, iar actriţa noastră a trimis cititorilor Cinemagia câteva detalii de la eveniment...

Filmul a avut mai multe proiecţii „sold out” în cadrul festivalului, iar reacţiile presei italiene, ale publicului si ale criticilor străini au fost în general pozitive. „Filmul a fost primit călduros la Roma, unde un public tânăr şi exigent l-a răsplătit cu valuri de aplauze”, a scris The Hollywood Reporter.

Legat de conferinţa de presă, Ana Ularu spune pentru Cinemagia că „Cea mai interesantă întrebare a fost către mine și Simon Merrells apropo de cum vedem noi Europa și problema imigrării în acest moment. Am răspuns amândoi că - deși o filtrare corectă și bine pusă la punct e necesară la orice graniță - se întâmplă ceva înfiorător apropo de ierarhizarea umană, problemă pe care și filmul o atinge. Mai e și problema generalizării, a identificării unei întregi națiuni și a membrilor ei cu cei câțiva care au făcut rău și s-au complăcut în ilicit, în noua țară. Am spus că sper că filmul nostru să conducă spre o reflecție mai profundă asupra acestei situații. Ca publicul să înțeleagă importanța și complexitatea unei vieți umane dincolo de numere, statistici și preconcepții”...

Index Zero este povestea unui cuplu tânăr, aflat la graniţele unei Europe fortificate, distopice, păzite cu asprime..

Regizorul italian de videoclipuri şi reclame Lorenzo Sportiello a debutat în film cu acest lungmetraj despre povestea unui cuplu tânăr, aflat la graniţele unei Europe fortificate, distopice, păzite cu asprime. Povestea din Index Zero este plasată într-un viitor nu foarte îndepărtat, când viaţa oamenilor din Statele Unite ale Europei nu mai e sustenabilă. Kurt (Simon Merrells) şi Eva (Ana Ularu) s-au născut dincolo de bariera Statelor Unite ale Europei, într-o lume de după criza economică globală. Eva e însărcinată şi, pentru a încerca să-i ofere copilului un viitor, cei doi încearcă să intre ilegal în Europa. Încercarea eşuează: Kurt şi Eva sunt prinşi şi separaţi. Kurt, prizonier într-un centru temporar, e considerat „potenţial sustenabil” şi e introdus într-un „program de interogare”. În schimb, Eva e declarată non-sustenabilă şi va fi expulzată dincolo de barieră, unde sarcina e permisă numai în utere artificiale şi numai dacă ai un index de sustenabilitate potrivit: Index Zero.

„Titlul se referă la indexul de sustenabilitatea pe care o persoană trebuie să îl aibă în aceste State Unite ale Europei imaginate de Lorenzo Sportiello în filmul nostru. Câtă vreme întreținerea ta nu costă statul (și planeta) nimic, ți se îngăduie să trăiești. Altfel, o lume la limita supraviețuirii te așteaptă”, explică Ana Ularu. „Toate aceste detalii politice alcătuiesc un amestec destul de incoerent, Sportiello încercând, în mod evident, să transmită ideea că o combinaţie sinistră apare atunci când capitalismul şi autoritarismul se întâlnesc, iar mijlocul de convingere sunt sloganurile laconice>>, declară un oficial în film, iar semnificaţia acestui punct de vedere rămâne la latitudinea publicului”, scrie publicaţia The Hollywood Reporter.

„Sportiello are darul de a arăta mai degrabă decât a spune ceea ce are de spus, iar subiectul este tabloul unei asemenea societatăţi futuristice, tehnologizate dar dezumanizată. Efectele vizuale nu sunt ieşite din comun dar, graţie lui Sportiello, sunt reuşite. Mesajul cel mai atrăgător este cel subversiv: Index Zero este despre rezistenţa împotriva destinului într-o lume în care neo- liberalismul, biotehnologia şi mentalitatea de asediu sunt regulile jocului. Lăsând deoparte realismul, regizorul şi tinerii săi colegii forţează uşile şi dărâmă zidurile, iar publicul informat probabil că va vrea să ia parte la această călătorie” (THR). Actriţa Ana Ularu concluzionează: filmul este „o poveste de dragoste în mijlocul ruinelor economico-politico-sociale ale unei societăți și lumi. E o metaforă perfectă despre viață și iubire și importanța solidarității”.

„Finalul deschis, cu personajele mai tinere prezentate drept copiii unei viitoare revoluţii, sunt o măsură potrivită a ambiţiilor lui Sportiello. Tânărul regizor italian, care şi-a făcut mâna cu reclame TV şi cu videoclipuri, probabil că o ia pe urmele lui Neill Blomkamp, al cărui film futurist, Alive in Joburg, a dat naştere lui District 9, produs de Peter Jackson”, mai scrie publicaţia  citată.

Exploreaza subiecte similare:

Index Zero, Ana Ularu, Lorenzo Sportiello, Simon Merrells

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
RazvanMihaeanu pe 30 octombrie 2014 19:09
Vazand din text ca regizorul e un italian cu vederi de stanga...sper sa nu fie iar un film cu dedicatie, in care "europenii albi" sunt personajul negativ, iar maronii imigranti sa fie "cei buni". Corectitudinea politica/multiculturalismul fortat de stanga este la fel de daunatoare ca si ideologia de extrema dreapta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells