Acțiune „old school” la FilmCafé

de Cinemagia în 12 Sep 2019
Fără CGI și fără dubluri

Postul Filmcafé aduce pe micul ecran, în luna septembrie, producţii de acţiune „old school”, în care scenele de luptă sunt executate fără CGI și fără dubluri, de către actorii înșişi, ce dovedesc o condiţie fizică de sportiv de performanţă. 

Astfel, din seria „Filme de acțiune retro” face parte Arta războiului/The Art of War (2000), unul dintre cele mai bune fime ale lui Wesley Snipes, care se difuzează pe 17 septembrie, de la ora 22:00. O conspirație internațională, cu scopul de a împiedica un Summit la nivel înalt cu participarea ONU și a Chinei, îl pune pe agentul secret Neil Shaw (Wesley Snipes) într-o situație foarte dificilă: este acuzat de asasinarea Ambasadorului Chinei, chiar la banchetul oficial dat în onoarea acestuia într-un luxos hotel new-yorkez. Shaw trebuie să afle cine și de ce i-a înscenat întreaga poveste, să-și descopere dușmanii, mai ales că pe urmele sale nu este doar FBI-ul, ci și misterioasă Triadă chineză, ai cărei ucigași lipsiți de scrupule nu ezită să elimine 500 de vietnamezi aflați pe un vapor sub pavilion ONU. 

Kurt Russell este un altfel de Soldat Universal în filmul Soldatul/Soldier (1998), cu difuzare la Filmcafé  pe 24 septembrie, de la ora 22:00 și în reluare pe 29 septembrie, de la ora 00:10. Educat să fie un ucigaș cu sânge rece, o mașină de luptă fără niciun fel de sentiment, într-un viitor distopic, Todd (Kurt Russell) - unul dintre cei mai buni luptători spațili - va da dovadă de suflet dar și de capacitatea de a salva o planetă, când destinul îi oferă această șansă.

Pe lângă acțiunea „retro”, în fiecare sâmbătă seara la Filmcafe, se vor difuza producții de acțiune  cu actori îndrăgiți precum: Scarlett Johansson, Ewan McGregor sau Wesley Snipes.

Ron Perlman este de nerecunoscut în producția regizată de Guillermo del Toro, Hellboy – Eroul scăpat din infern/Hellboy (2004), difuzată pe Filmcafe sâmbătă 14 septembrie, de la ora 19:30. Născut în flăcările iadului acum 60 de ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hellboy (Ron Perlman) a fost adus pe Pământ de către un nebun malefic, Grigori Rasputin (Karel Roden), pentru a dezlănțui forțele răului.

Frumoasa Scarlett Johansson joacă alături de Ewan Mc Gregor în Insula/The Island (2005), sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 19:05.  Este filmul în care Lincoln Six-Echo (Ewan McGregor) si Jordan Two-Delta (Scarlett Johansson) se află printre sutele de rezidenți a unei instituții sub control la mijlocul secolului 21. La fel ca toți locuitorii acestui mediu controlat cu atenție, tot ce se referă la viețile lor de zi cu zi este monitorizat, chipurile spre binele lor. Singura cale de iesire – și speranța pe care o împărtășesc cu toții - este să fie aleși să meargă în „Insula” – ultimul loc necontaminat din lume după un dezastru ecologic care, după cum s-a anunțat, a luat viețile tuturor de pe planetă … mai puțin a lor. 

Spre finalul lunii septembrie, Wesley Snipes revine la Filmcafe în thrillerul Crima la nr. 1600/ Murder At 1600 (1996). Un film perfect pentru o seară de sâmbătă! Pe 28 septembrie, de la ora 19:45, îl vom urmări pe detectivul Harlan Regis, care este chemat la Casa Alba, după ce o tânără femeie a fost găsită moartă chiar acolo. Regis își dă seama că nu va fi o investigație obișnuită, mai ales că cercetările îi sunt impiedicate de Serviciul Secret.

Nu ratați filmele lunii septembrie, pline de acțiune, aventură și suspans numai la Filmcafe!

Exploreaza subiecte similare:

Soldier, The Art of War, Wesley Snipes, Kurt Russell, Scarlett Johansson, Ewan McGregor, The Island, Karel Roden, Hellboy, Murder at 1600

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells