„Aferim” - Radu Jude

[LUTARIM]

Aferim, dar nu e suficient!

Am vrut să văd și eu „Aferim”, ca toată lumea. Am prins bilet, sala a fost plină! Mă așteptam să fie o „frescă socială”, o „cronică” a sclavagismului românesc întârziat, o „țiganiadă”, ceva!
Pe ecran, în plan apropiat, niște ciulini, în plan îndepărtat, o colină cenușie. Totul în alb-negru. Pentru că Radu Jude a descoperit apa caldă și filmul alb-negru. Mersul pe jos l-a descoperit altcineva!
Alb-negru, pentru că e vorba de o Valahie stearpă a anului 1835, iar reconstituirea epocii este subiectivă, se justifică Jude. Numai că aceste imagini cenușii, care dăinuie pe parcursul întregului film, sunt însoțite de la capul locului de o muzică săltăreață, exotică, i-aș spune eu, pentru că nu este neaoș românească. Așa că se cam duce sobrietatea, mai ales că pe parcurs apar tot felul de ghicitori, zicători, proverbe și cimilituri. Și acestea auzite de la un zapciu, care se pare că a citit câte ceva din Nicolae Filimon, Cilibi Moise, Anton Pann, Ion Creangă, Vasile Alecsandri și Ion Budai-Deleanu. Nu știu cât și cum folosesc temei propuse, indiferent care ar fi aceasta, dar fără ele chiar că nu aș fi putut urmări până la capăt periplul a doi călăreți. Mai ales că „frumusețile patriei”, au fost serios afectate, în sensul că frunzișul copacilor nu este verde, iar florile poienilor nu sunt multicolore, ci alb-negre, că așa erau acum două secole, crede Jude! După părerea mea, care nu contează, dacă filmul ar fi fost color, cu atât ar fi fost mai mare contrastul din final. Regizorul a spus că dacă i se va cere, va colora filmul manual. Nu cu mâna lui, firește, și nu pe banii lui, cred eu. Cam așa se justifică și cele 1,3 milioane de euro cheltuiți, incluzând și două mii de costume, cum am auzit la radio, deși poate era vorba doar de două sute. În film am văzut câteva costume de boier, de preoți și câteva cete de țigani cu niște cârpe pe ei. Unii, mai mici, în costumul lui Adam! Costumele acestea cred că sunt foarte scumpe!
Nu am văzut, însă, „actualitatea” subiectului, decât poate dacă aș avea muuultă bună-voință. Și nu prea am! Nu e o noutate să-mi spună cineva în cronici, interviuri și comentarii că situația țiganilor din ziua de azi se datorează faptului că acum 180 de ani încă erau robi, aș fi vrut ca însuși filmul să mă ducă în această direcție!
În cazul de față, direcția și sensul contează, în sensul că dacă la ducere zapciul și ajutorul său mergeau de la stânga la dreapta, la întoarcere, unui spectator cu busola la el, i se pare normal să meargă de la dreapta la stânga. Abaterea de la această regulă se numește săritură peste axă. Dar pentru un artist consacrat și multipremiat ca Radu Jude, acest lucru nu mai contează. Ba mai mult, dacă la ducere cei doi mergeau călare, pe cai, se înțelege, la întoarcerea acasă, după ce-l predă pe fugar, merg pe jos, pe lângă cai! La ducere, trec prin albia unor râuri cu apa până la burta cailor, ba chiar și printr-o mlaștină din care credeam că nu vor mai ieși, dar la întoarcere nu regăsim nici măcar unul din aceste locuri. Fugarul îi descântă de deochi fiului zapciului, ajutorul său, dar nu mai aflăm dacă a și avut efect.
Pe de altă parte, una se spune în spațiul public, și alta în film. În film nu e vorba de condiția țiganului rob, ci de unul pe care boieroaica îl folosește pe post de gigolo, ca să folosesc un termen modern și… elegant, zic eu!. Descoperindu-se acest lucru, țiganul fuge de pe moșia boierului. Boierul îl tocmește pe zapciu, iar acesta i-l aduce pe fugar, sperând că va lua și banii de recompensă și-i va salva și viața țiganului, bazându-se pe o dreaptă judecată și pe talentul său de negociator. Îi salvează viața, dar acesta este adus în piața publică iar boierul îl castrează cu mâna lui în fața mulțimii, și a boieroaicei, desigur.
Prezentândui-se astfel „relația” dintre stăpână și sclav, spectatorul uită de rasism, xenofobie, de faptul că țiganii sunt tratați ca niște animale, respectiv păsări, adică ciori, și că sunt vânduți la cântar în târg, ca marfă. Uită de mizeria în care trăiau și umilințele pe care le sufereau. Mai ales că țiganul rob din film nu este chiar nevinovat!
S-a spus că filmul lui Radu Jude a fost apreciat de străini ca original. De fapt, regizorul co-scenarist a schimbat rolul personajelor. De data aceasta, nu stăpânul abuzează de sclavă, ci stăpâna de sclav, cam aceasta e originalitatea.
La radio am auzit că unii au comparat „Aferim” cu „12 Years a Slave”. De fapt s-a spus că este o „replică amuzantă” a acestuia. Ceea ce nu face bine filmului, pentru că o replică este întotdeauna mai palidă decât originalul.
„Aferim” nu este nici western, pentru simplul motiv că nu are nicio legătură cu westul, iar istoric este în măsura în care orice film este istoric. Istoria se scrie astăzi și se citește după o vreme. Că prezintă o realitate istorică, se poate discuta, dar nu știu cum se face că în cronici se vede invers decât pe ecran. De exemplu, eruditul domn Popescu, exprimându-se academic, spune că i-am „futut” pe țigani secole la rând, iar în film, țiganul rob o… pe cucoana boierului. Domnului Popescu spune că și-a regăsit strămoșii pe ecran, așa că nu mă miră că dă cu mucii în fasole. Problema este că în loc să-i ajutăm pe țigani să se ridice la nivelul nostru de civilizație, ne coborâm noi la nivelul lor, iar filmul românesc aduce vulgaritatea la rang de artă. În rest, ce e bine, e de bine!
„Aferim” este un film pur și simplu, chiar dacă unii se chinuie să-l înghesuie în niște șabloane, cred că de aceea și are succes la public. Și e foarte bine, pentru că nu e ca alte filme românești, dar nu provoacă nici dependență. Așa că bravo realizatorilor, dar nu e suficient. Filmul românesc s-a făcut văzut, dar și așteptările au crescut. Avem producători maturi, nu prea mulți, dar avem, avem regizori consacrați, nu prea mulți, dar avem, avem și scenarii originale, destule, dar nu le caută nimeni.
Acesta este un comentariu. Al meu. Alții s-ar putea să aibă altă părere!

[alali]

Uff! Mie imi era frica ca disec prea mult un film si divulg din actiune. Aici filmul este analizat aproape scena cu scena.
Oricum, rezultatul este unul SUPERB! O critica pertinenta a unui spectator civilizat, nu de ocazie, ca deh, filmul e premiat si e romanesc si trebuie sa mergem ca altfel nu suntem cool!

10 pentru impresii si pentru modul de a parodia "zisul" in dauna "vazutului". (intentia si declaratiile vs realitatea de pe ecran).

Mi s-a parut un film solid, bine inchegat, dar dupa care nu ramai cu mare lucru. Alegerea imaginii alb-negru e complet inspirata, culorile ar fi afectat atmosfera. Limbajul arhaic contribuie si el la crearea unei lumi proprii. In ceea ce priveste cat de fidel ar reda epoca, asta e ceva ce aproape nimeni din spectatori nu poate aprecia si oricum e un film artistic asa ca are dreptul sa divagheze de la realitate.

Problema principala pe care o am cu el e gloom-ul perpetuu, specific multor filme romanesti si nu numai. Cam toate personajele sunt abuzate si in general sunt dispuse sa abuzeze pe altii la randul lor. Desi are ceva umor, nu exista momente vesele cu adevarat, pana si cand chefuiesc se intampla diverse agresiuni, meditatii directe sau indirecte la cat de naspa e viata etc. Nu sunt mare amator de filme de entertainment, dimpotriva, imi plac mai degraba dramele si filmele dificile. Dar in Aferim nu am simtit ca regizorul ar avea cu adevarat ceva profund sau original de comunicat. Mda, tiganii erau robi, societatea de atunci era lipsita de cultura, primitiva etc. Dar stiam deja asta. Personajele sunt pitoresti si asta ajuta sa nu te plictisesti, dar e greu sa te atasezi de ele. Dialoguri de genul "oare peste sute de ani oamenii o sa-si aminteasca de noi bla bla" sunt ieftine, la fel ca si scena soc obligatorie de la final.

[LUTARIM]

Mulțumesc Alali pentru aprecieri!
Nu mi-a fost greu, am avut suficient „material”.
Ai sintetizat la fix.
Din păcate așa se întâmplă cu toate filmele românești, sau aproape toate.
Una arată filmul și alta vede criticul.
Sunt dezamăgit, totuși, că spectatorii nu cometează și mai ales că cineaștii nu iau în seamă ce au de spus.
Că, de fapt, pe nimeni nu interesază soarta filmului românesc.

Numai cine a văzut „Ida”, Oscarul luat de polonezi, poate aprecia că alb – negru în „Aferim” nu are niciun rost!