Ultima Carte Citita

[aniela07]

Junot Diaz -Scurta și minunata viaţã a lui Oscar Wao 10/10

Junot Diaz este un nou dumnezeu al stilului sud-american, un Marquez contemporan, mai puţin nostalgic, mai dinamic, cu o ironie mai curatã, zâmbetele nu sunt pãtate de amãrãciunea pe care o avea "Un veac de singurãtate".
Inceputul romanului este apocaliptic cu descrierea distrugãtorului fukú, un blestem venit în Antile o datã cu invadatorii europeni și dus la desãvârșire de cãtre dictatorul dominican Rafael Leónidas Trujillo Molina la jumãtatea secolului XX. Oricine se împotrivește sau criticã regimul lui Trujillo ajunge sã fie urmãrit de blestem, cum este, bineînţeles cazul personajelor din roman.
Cartea oscileazã între Statele Unite cu diaspora dominicanã și Republica Dominicanã cu cei care încearcã sã supravieţuiascã regimurilor politice de o violenţã extremã.
„In ceea ce privește graniţa fluidã, din punct de vedere istoric, a ţãrii cu Haiti [...]ratatul Hoţ de Vite a devenit asemeni Doctorului Gull Din Iad; îmbrãţișând crezul Arhitecţilor Dionisieni, el aspira sã devinã un arhitect al istoriei și prin ritualul îngrozitor al tãcerii și al sângelui, al machetei și perejil-ului, al întunericului și negãrii, le-a impus ţãrilor o graniţã adevãratã, o graniţã care existã dincolo de hãrţi, care e gravatã direct în istoriile și imaginaţiile oamenilor.”

Nora Iuga –Sexagenara și tânãrul 8/10

Mai presus de tabuul dragostei dintre douã persoane între care e o diferenţã mare de vârstã, este ideea de a scrie, a povesti ca un act de seducţie. („Confesiunile pot fi mai senzuale decât un act sexual. Ele îl trag cu forţa pe cel cãruia i te destãinui în intimitatea ta.”)
Aici cititorul, ascultãtorul, ia forma unui tânãr a cãrui atenţie trebuie reţinutã. Tãcerea ar echivala cu destrãmarea povestei de dragoste. („Avea o privire verde, inexpresivã care parcã înota într-un borcan gol. Asta nici nu mã ascultã, nu conteazã, am sã vorbesc în continuare, e oricum mai bine decât cu fotografia sau cu pisica. Anna se gândea la poza lui Nino, bãrbatul ei, murise cu trei ani în urmã și la pisica Dracula cu care își împãrţea parizerul.”)
Așa cã Nora Iuga, transpusã în ironica, dezamãgita, nostalgica și, în cele din urmã, epuizata Anna, povestește și povestește și povestește. Despre prieteni, soţi și dezamãgiri, despre tinereţe, regimuri politice, ipocrita lumea literarã.

Cristina Nemerovschi –Sânge satanic 10/10

Am reușit în sfârșit sã-mi achiziţionez „Sânge satanic” care îmi fãcea cu ochiul încã de acum doi ani când am rãsfoit-o în Cãrturești. Mi-a plãcut maxim personajul lui M, sincer, lucid, narcisist (recunosc cã exorcizeazã foarte bine multe revolte pe care eu le ţin pãstrate în tãcere).
Aș da câteva citate savuroase, dar nu am chef sa pun *** la fiecare al doilea cuvânt cã nu mai are farmec.

[White1]

Da citate, da citate, nu se oripileaza nimeni daca pui "fut" in loc de ***. 8-|

[aniela07]

Provocatorule! Pãi nu e vorba doar de f**. Uite, așa ca de mahmurealã de 1 ianuarie, un citat ar arãta dupã cum urmeazã :

...copiii –scuza, justificarea faptului cã trãiesc a expiratelor, în viaţa asta pe care deja au ratat-o, îngrãșându-se prea mult, sau pierzând atenţia unui miliardar care le-ar fi putut oferi o viaţã de vis, pentru cã viaţã de vis este aia în care ai bani pentru a-ţi îngriji p**da, astfel încât sã fie cea mai râvnitã p**dã din univers. P**da ca recompensã. Ai produs bani, primești p**dã. Ai fost eficient, chibzuit, ţi-ai luat mașinã și casã, e momentul sã primești p**dã. Ai fost înţelegãtor, mi-ai dat voie cu fetele la mall, și apoi în club, primești p**dã. Mi-ai luat salatã și suc natural, primești p**dã... și ce p**dã! Rasã, parfumatã, sclipicioasã... Bagã-ţi-o în c**. Nu vreau p**da ta falsã și pocitã, nu vreau sã fiu sclavul unei gãuri pe care tu o scoţi la licitaţie în fiecare searã în club, pe bulevard, chiar dacã ar fi gratis mi-ar fi scârbã sã o ating. Nu vreau p**dã.
De ce m-aș excita sã vãd bucile prin care te c***? La o p**dã seacã, epilatã, închisã, care se udã numai de la mirosul afrodiziac al banilor? Nu, fã, nici dacã aș avea bani cãcãlãu nu i-aș bãga în p**da ta.

Din astea cu concentraţie crescutã de **bipbip.... Nu prea e amuzant asa.

[bremen1980]

Aniela nu mai cenzura atata ca o sa ajungi ca Fuego :
http://www.trilulilu.ro/muzica-colin...-mama-cenzurat

[aniela07]

Nu pot, frate, sa scriu pizda de 10 ori in 5 randuri. O data e ok, dar asa o avalansa, nu merge. Doar atunci cand sunt in metrou luni dimineata, cand am baut sau cand ma enervez. Altfel, nu-mi iese. Dupa eterna vorba, sunt o lady, manca-ti-as.

[andreiu7z]

Ultimul roman semnat de Nicole Krauss, Marea casă, tradus în peste 30 de limbi și distins cu numeroase premii, este fără doar și poate cel mai solid roman citit în ultimul an. Deși cartea am procurat-o din pură întâmplare, mult-premiata autoare a reușit încă din primele pagini să mă ademenească și să mă târască prin întâmplările magistral născute de sub peniță, încapsulându-mă într-o lume aparent criptată și dominată de o stare angoasată. Prin povestirile sale elegiace ne supune la tur de forță sinaptic ale cărui cărări sunt imprevizibile și intransigente.
Ca punct de legătură între diegezele temporale și spațiale, autoarea alege un obiect de mobilier aparent banal - un birou - dar care, pentru personajele sale, capătă o însemnătate puternică, atribuind proveniența acestuia lui Federico Garcia Lorca. Aura mistică care orbitează în jurul biroului leagă destine, suflete, secrete și trăiri dintre cele mai ambigue.
Poveștile de viață ai posesorilor obiectului de mobilier sunt apăsătoare, alambicat prezentate precum un puzzle nerezolvabil dar care până spre final se lasă îmbinat.
Cartea încă de la primele pagini se împotriveşte stilului fluent şi comprehensiv, ridicând cititorului multe semne de întrebare.

„Biroul ăsta era cu totul altceva: un obiect enorm şi întimidant, care îi cotropea pe cei ce stăteau în aceiaşi cameră cu el, prefăcându-se că e lipsit de viaţă, dar, aidoma unei plante carnvore, gata mereu să se năpustească asupra lor şi să-i digere într-unul dintre nenumăratele lui sertăraşe îngrozitoare”

*****/5

[MariaMona]

Am recitit una dintre cartile mele preferate - "Matusa Julia si condeierul" de Mario Vargas Llosa. Imi amintesc ca acum vreo 10-15 ani cand am citit-o prima data, am ras cu lacrimil; m-a amuzat si acum, dar nu ca pe vremuri. Intre timp am vazut si ecranizarea cu Keanu Reeves si Peter Falk - reusita.

Acum recitesc cateva romane de capa si spada ce nu mi-au mai trecut prin maini de peste 20 de ani - seria scriitorului Ioan Dan - Am inceput cu Cavalerii Ordinului Basarab, am continuat cu volumul Curierul secret, iar acum citesc Cavalerii si mai am dupa aceea Taina cavalerilor. Foarte faine! La fel de atractive ca in copilarie, la fel de faine ca Dumas sau Michel Zevaco. Plus ca te incita sa cauti date istorice.

[sabinalin]

MAIGRET INCHIRIAZA O CAMERA de Georges Simenon.

Al 61-lea roman din exceptionala serie politista scoasa la libraria Polirom. Inspectorul Janvier supravegheaza o casa. La prima vedere e un caz banal dar rutina trebuie respectata, pana la urma infractorul va cadea in plasa. Numai ca lucrurile scapa de sub control cand inspectorul e impuscat seara tarziu in plina strada. A vazut cineva ceva, exista vreun martor intamplator? Maigret e, bineinteles, mai afectat decat intr-un caz obisnuit si, profitand de lipsa sotiei, decide sa-si duca ancheta cat mai aproape de locul incidentului...

[sabinalin]

Provocatorule! Pãi nu e vorba doar de f**. Uite, așa ca de mahmurealã de 1 ianuarie, un citat ar arãta dupã cum urmeazã :

...copiii –scuza, justificarea faptului cã trãiesc a expiratelor, în viaţa asta pe care deja au ratat-o, îngrãșându-se prea mult, sau pierzând atenţia unui miliardar care le-ar fi putut oferi o viaţã de vis, pentru cã viaţã de vis este aia în care ai bani pentru a-ţi îngriji p**da, astfel încât sã fie cea mai râvnitã p**dã din univers. P**da ca recompensã. Ai produs bani, primești p**dã. Ai fost eficient, chibzuit, ţi-ai luat mașinã și casã, e momentul sã primești p**dã. Ai fost înţelegãtor, mi-ai dat voie cu fetele la mall, și apoi în club, primești p**dã. Mi-ai luat salatã și suc natural, primești p**dã... și ce p**dã! Rasã, parfumatã, sclipicioasã... Bagã-ţi-o în c**. Nu vreau p**da ta falsã și pocitã, nu vreau sã fiu sclavul unei gãuri pe care tu o scoţi la licitaţie în fiecare searã în club, pe bulevard, chiar dacã ar fi gratis mi-ar fi scârbã sã o ating. Nu vreau p**dã.
De ce m-aș excita sã vãd bucile prin care te c***? La o p**dã seacã, epilatã, închisã, care se udã numai de la mirosul afrodiziac al banilor? Nu, fã, nici dacã aș avea bani cãcãlãu nu i-aș bãga în p**da ta.

Din astea cu concentraţie crescutã de **bipbip.... Nu prea e amuzant asa.

Si spui ca mizeria din care citezi se numeste literatura?

[Kramer]

Nu e literatură, ci o groaznică luare în derâdere a limbii române, un simptom al societății care își uită valorile naționale, istoria glorioasă de păvază în fața cotropitorilor și sâmburele ei creștin-ortodox. Ce să-i faci, domne? Kemalismul ăsta de ne suge sângele de patrioți. Pun pariu că s-a hrănit cu bani de la ICR și non-valoarea aia pro-occidentelă, vândută iudeilor masoni(care vor să distrugă limba română, evident) care a scris cartea. Mai știm noi și alții...Cărtărescu si anonimii care tot rod la avuția poporului. Aș scrie mai multe, dar mă duc să termin Mitrea Cocor.

[Liviu-]

Yup, nici 'Complexul lui Portnoy' sau 'Particule elementare' nu sunt literatura.

[Kramer]

Așa se și măsoara valoarea unei cărți - dacă apare cuvântul ”masturbare” e bună de aruncat la coș.

Ca să nu debitez pe subiecte pedante precum profanarea limbii, să zic măcar ce am mai citit: Cărtărescu - Nostalgia, care, dacă excludem ”Rem”(de-a dreptul mediocră), e chiar la înălțimea criticilor; cu toate că miroase influența lui Borges de la o poștă, ”Arhitectul” are o construcție și-un deznodământ de te miri cum de-a scos literatură noastră așa ceva prin anii 90. În rest - scriitor satanist cu o imaginație bolnavă, dereglată. Ce să te aștepți? Doar e din clica lui Băsescu...
Kadare, care a tot fost amânat de ceva vreme - ”Generalul armatei moarte”. Ești cam trișor dacă citești cartea asta fiind român, adică locuitor de societate tipic balcanică, că o poți înțelege(sau măcar pe aproape) mult mai ușor. Dar Nobelul tot nu-l ia Kadare în veci de veci...
Și Blecher, recitit, la fel de impresionant ca prima dată....

[sabinalin]

ANCHETA de Lee Child.

E la mare moda Jack Reacher. S-a facut in sfarsit si film, de-abia acum desi seria de romane are ceva vechime, in rolul principal l-au distribuit pe Tom Cruise care nu corespunde nicicum din punct de vedere fizic cu personajul dar se spune ca insusi Child a insistat, acesta ar fi afirmat ca in afara de fizic Tom poseda 90% din Reacher. "Ancheta" e unul din ultimele romane cu personajul, l-am cumparat impreuna cu "Jurnalul National" in urma cu ceva vreme. Nu ma asteptam sa fie la nivel de Simenon, nici n-a fost, in definitiv e altceva, se pune mai mult accentul pe thriller iar Reacher e asa cum il prezinta "criticii": o combinatie intre Ethan Hunt, James Bond si Terminator. Poate voi vedea si filmul recent facut in perioada urmatoare, sa-l vad din nou pe Cruise facand curatenie printre infractori.

[aniela07]

Moammmããã ce discuţie am pierdut eu aici!
Literatura nu este evaluatã dupã gradul de vulgaritate a vocabularului. Bukowski și Miller au reușit sã facã o adevãratã poezie cu denumiri de pãrţi anatomice și diverse interacţiuni dintre acestea. Ba chiar nici gradul de vulgaritate a faptelor nu determinã dacã ceva este literaturã sau nu, lucru în care le Marquis de Sade a excelat.
Da, eu consider cã Nemerovschi face literaturã contemporanã, știe sã compunã un roman solid, cu o structurã coerentã care se susţine pe câteva dimensiuni frumos conturate, unde introduce chiar și unele tehnici mai îndrãzneţe. Nu pot decât sã o apreciez cã a dat o formã literarã de foarte bunã calitate mediului în care mã bãlãcesc eu, cu unele nostalgii faţã de teribilismele mele adolescentine, dar am trecut cu stoicism peste partea asta.
Iar faptul cã nu se sfiiește sã foloseascã un limbaj pe care mai toţi dintre noi l-au adoptat, cu o efervescenţã vulgarã care nu mai surprinde pe nimeni pe stradã, la serviciu, la o bere etc. și care, pânã la urmã, face parte din modul nostru de a trãi, aratã doar cã, în sfârșit, ne-am asumat în scris realitatea noastrã lingvisticã. Iar înjurarea ipocriziilor contemporane, exprimatã în acest limbaj atât de blamat de puritani, este absolut savuroasã.

[Kramer]

Exact asta e treaba, madame; în termeni mai plastici am putea să-i zicem eterna virginitate a curvei. Se pare că nu ești membru al societății dacă nu arunci concluzii despre istorie, despre cum e ”domne, românul” și dacă, după ce îți tot bagi organul genital în gura mare pe stradă, nu arunci aer pe nas când auzi pe la vreun oficios televizat despre vreun scriitor care folosește ” un limbaj profund anti-românesc”. Ai putea, dacă ai valențe de exeget al lui Eliade, să zici că pentru român hârtia e sacră și că nu poate să fie torturată de cuvinte vulgare, dar când vezi cum stă piața de carte - și analizată în sine, dar mai ales prin comparația cu alte state - abandonezi repede gândul.
Judecățile de valoare se dau pe baza cărții, nu pe baza influenței pe care o are ”asupra copiilor noștri bombardați de astfel de limbaje” (dar care belesc urechile la ultimul scandal monden). Evident literatura unei epoci e simptom al tendinței pe care epoca respectivă o are. Într-un Occident fără vigoare, din care forțat facem parte și noi, societatea naște scriitori obsedați de rănile ei. Bukowski, cu toate că-i înțeleg rolul, pe mine, estetic vorbind, nu mă încântă deloc; pe când Miller, având(hai să fim serioși!) cu totul alte posibilități în materie de talent decât Bukowski, mă prinde mult mai repede în literatura lui și în tematica operei, care, cu toate că e înrudită în motive cu cea a lui Bukowski sau chiar și Burroughs, are un substrat mult mai profund.

[aniela07]

1. Eu cred cã minunaţii noștri copii se uitã la scandaluri de doi lei tocmai pentru cã au aceastã dorinţã de senzaţional, de teribilism pe care nu le-o acceptã nimeni. Dacã pe vremea mea era o chestie rebelã sã-l citești pe Eliade sau pe Cioran, acum nu mai e, oricât ne-ar plãcea nouã sã credem în "adevãratele" valori. Aproape totul este relativ atunci când vine vorba de valori, mai ales sociale, lingvistice, artistice și altele de genul acesta. Iar atunci când vom accepta cã este normal pentru un adolescent sau un tânãr sã se delimiteze de tot ce a fost, s-a scris, s-a preamãrit înaintea lui, vom da dovadã de maturitatea și rãbdarea necesarã sã îi trecem de la mizerii de genul Twilight la ceva mai de calitate. Dar în faţa unui blam general al piţiponcelilor și cãrţilor superficiale care rãspund la aceastã dorinţã a tinerilor de a-și gãsi un ceva al lor, ceva care sã-i caracterizeze, aceștia nu vor face decât sã se înverșuneze și mai mult în alegerile lor și nu vor trece niciodatã peste revistele de scandal și seria Twilight. Si pentru asta îmi place ceea ce scrie Cristina Nemerovschi : scrie despre prezent, te regãsești în ceea ce spune, în revoltele pe care le au personajele. Povestește despre cãlcarea în picioare a regulilor, despre gândirea în afara tiparelor, despre cum e sã fii altfel și sã îi sfidezi pe ceilalţi.Exact ceea ce îi trebuie unui adolescent sau unui adolescent mai întârziat, ca mine. Si eu am citit Sandra Brown prin clasele 5-8 pentru cã așa mã încadram în grupul meu, fãceam parte din gașcã și mã ajuta în primii pași spre independenţa de familie, de "valorile" acesteia.

2. Despre piaţa de carte româneascã, mai bine zis despre statisticile privind aceasta, eu am o pãrere foarte proastã. Pe lângã faptul cã oferta de carte este fãcutã complet aiurea de niște edituri care habar nu au literaturã (de ex. Herta Mueller era la 5 RON înainte de premiul Nobel ; la fel și Julian Barnes, iar Mo Yan era ultima oarã la 15 RON înainte de a reveni la 40 de RON tot dupã un Nobel), iar preţurile sunt exagerate, statisticile mai și sunt fãcute cu erori semnificative de prezentare a rezultatelor (statistic vorbind, eu citesc 6 cãrţi pe an ; în realitate citesc în jur de 30 și știu mulţi iubitori de lecturã care au același stil de a-și achiziţiona cãrţile, așa cã nu pot fi consideratã chiar o extremã a eșantionului).

Celelalte idei mi se par niște axiome personale, așa cã nu cred are rost sã comentez.

[miercuri]

2. Despre piaţa de carte româneascã, mai bine zis despre statisticile privind aceasta, eu am o pãrere foarte proastã. Pe lângã faptul cã oferta de carte este fãcutã complet aiurea de niște edituri care habar nu au literaturã (de ex. Herta Mueller era la 5 RON înainte de premiul Nobel ; la fel și Julian Barnes, iar Mo Yan era ultima oarã la 15 RON înainte de a reveni la 40 de RON tot dupã un Nobel), iar preţurile sunt exagerate, statisticile mai și sunt fãcute cu erori semnificative de prezentare a rezultatelor (statistic vorbind, eu citesc 6 cãrţi pe an ; în realitate citesc în jur de 30 și știu mulţi iubitori de lecturã care au același stil de a-și achiziţiona cãrţile, așa cã nu pot fi consideratã chiar o extremã a eșantionului)..

Well, despre fluctuatia la preturi, problema e ca la momentul in care s-a publicat initial Yan si Mueller, cartile alea nu s-au vandut. Ca nu au fost bine promovate, ca au fost prea scumpe, e greu de zis. Pur si simplu n-au atras atentia unei mase considerabile de cititori, (iar pentru asta ca sa se intample trebuie sa existe fie ori un autor foarte cunoscut, ori un premiu ca Nobelul ori o ecranizare disponibila - a se vedea Cloud Atlas cu o traducere existenta de cativa ani la Humanitas, scoasa de multa vreme la reducere, iar acum reeditata la pret intreg cu coperta cu posterul filmului). Si in contractele de drepturi de autor pe care le semneaza editurile exista o clauza, cum ca dupa un anumit numar de luni exemplarele din acea editie pentru care e intocmit contractul pot fi vandute in regim de lichidare de stoc, iar asta se intampla cu toate titlurile care nu se vand si raman pe stoc cu miile. Odata cu Nobelul, autorii astia au capatat alt statut pe piata. Problema principala ramane insa ca nu cumpara lumea carti din pasiune literara, nimeni nu prea se duce in librarii sa cumpere autori de care n-au auzit si care nu au recomandari ca ''ecranizare de succes' sau 'premiul X'.

[sabinalin]

TAVERNA DE PE MALUL SENEI de Georges Simenon.

In a 62-a carte a seriei, comisarul Maigret ii face la inceput o vizita unui condamnat la moarte. Aflat in preziua mortii sale tanarul infractor marturiseste faptul ca in urma cu sase ani a fost martorul unei crime despre care nu mai stie nimeni, o crima care e foarte probabil sa fi ramas cu autor necunoscut. Cel care urmeaza sa moara sustine ca secretul poate fi descoperit la taverna de doi bani. Comisarul n-are aproape nici un element in rezolvarea unui astfel de caz numai ca o imprejurare norocoasa il face sa dibuie locul unde se afla taverna de doi bani. Lucrurile se complica atunci cand se aude un foc de arma...

[bremen1980]

Mai baga si tu o pauza sau vrei sa rupi norma.
Eu am reinceput lecturile dupa ce-mi luasem o pauza de aproape o luna.Merg in paralel cu:- "Dimineata pierduta "de Gabriela Adamesteanu

-Yalom Irwin "Privind soarele in fata sau cum sa scapi de morcovul mortii" frica de moarte si cum poate fi ea atenuata
-o carte de Marta Petreu care besteleste elitele noaste inconsecvente
-"Libertate " ultima carte scrisa de J .Franzen

[bremen1980]

In ''Privind soarele in fata '' Yalom Irvin descrie diverse tehnici prin care frica de moarte este estompata sau atenuata . Un caz mi s-a parut foarte interesant - in unele regiuni din China barbatii burlaci sunt ingropati alaturi de o femeie pentru a nu-si trai vesnicia singuri. Din cauza politicii demografice multi barbati n-au mai gasit cu cine sa se insoare si atunci cand mor , parintii umbla sa faca rost de cadavrul unei femei tinere pe care sa-l ingroape in acelasi mormant .
Se poate intampla sa nu-ti placa femeia cu care o sa stai mii de ani dar care-i solutia ??? Sa ramai singur cuc e destul de nasol chiar si pe lumea de apoi . Cosmarul meu ar fi sa raman ''blocat '' pe vecie cu una care vorbeste toata ziua doar despre mancare . Sa te lingi pe buze dar nu le mai ai .

http://www.youtube.com/watch?v=4LySGlNkCFQ