The last legion

[Sifodias]

V-a placut ori ba?
Eu sunt fan al filmelor cu romani si chiar daca nu-i un film extraordinar de bun mie mi-a lasat o impresie placuta.E interesant cum au impletit istoria cu legenda,sugerand la sfarsit radacinile cezariene ale lui Arthur.Chiar daca nu-i adevarat,ideea e interesanta si atragatoare.

[Pitbull]

L-am cäutat pe torente de mi-au iesit ochii, ca sä-i fac cronica pentru revistä (cä scârtanii äia nu pricep cä noi le facem RECLAMA, asa cä nu ne trimit DVD-uri oricât ne-am ruga de ei). Si Lulu. Asa cä-l väd la vizionarea de presä (prea târziu pentru deadline-ul numärului, si cronicä serioasä, nema, poate doar selectiuni din presa sträinä.

[Sifodias]

Cauta-l si pe huburi...

[Pitbull]

Ete cä l-am gäsit TOT PE TORENTE, ba încä... ripuit de pe DVD!
S-acuma... päzea!!!

* * *


"The Last Legion" - Aventurile lui Romulus cel mic
Prima cronicã 100% live!

"Time is money!" zicea Marin Moraru, jucându-l pe magnatul pantalonilor Cezar Rupf, în deliciosul spectacol cu piesa "Romulus cel mare", de Dürrenmatt, pus în scenã de Sanda Manu la Naþional, în 1978. Inventivul maestru al absurdului satiric rescria actul final al cãderii Imperiului Roman din perspectivã contemporanã, reconvertindu-l într-un pamflet antiimperialist - decizie cât se poate de înþeleaptã, apropo de un episod istoric lipsit de orice glorie. Roma era o muribundã conectatã la aparate. A venit Odoacru ºi s-a autoservit cu ea, pe preteen-ul împãrat Romulus, ultimul Cezar, pensionându-l înainte de termen într-o viliºoarã la þarã.
Numai cã, ce sã vezi? Valerio Massimo Manfredi, plus Jez ºi Tom Butterworth, nu erau de aceeaºi pãrere. Ce ºi-au zis ei? ªi-au zis aºa: "Hai scriem un scenariu în care Romulicã ãsta are ceva mai mult sânge-n aia-micã a lui, ºi când vin goþii ºi fac prãpãd, el gãseºte spada ascunsã a lui Iulius Cezar, ºi face cu ea un prãpãd ºi mai mare printre nãvãlitori, ajutat ºi de dom' învãþãtor al lui, Ambrosinus. Da' fiþi atenþi! Nu putem sã-l punem sã-i mãtrãºeascã de tot, cã-n realitate nu s-a-ntâmplat aºa. Gata, se rezolvã! Ambrosinus îl ia, cu suita lui fidelã cu tot, ºi-i duce pe toþi la el acasã, în Britania! ªi ºtiþi ce? Spada aia sã fie vrãjitã, dom'le! ªi s-o-mplânte într-un cataroi de un' s-o scoatã doar sortitu', dom'le! ªi s-o cheme E S Calibur, dom'le!!! ªi ãla negru care respira greu... Nu, asta-i din alt film. Ãsta, învãþãtorul care fãcea scamatorii... Adevãratul lui nume sã fie Merlin, frate!"
De parcã povestea n-ar fi fost ºi-aºa trasã de pãr mai ceva decât orice cititor al ei cu-o brumã de minte ºi de bun-simþ, ºefu' cu filmarea, adicã Doug Lefler, cam lefter profesional de felul lui, a trântit o regie de zici cã-i "Vrãjitorul din Oz" pus de Migry Avram-Nicolau la Teatrul de Operetã Ion Dacian - cu leit-motivul ãla "Cãrare-cãrareee..." de-þi venea sã urli. Ambianþele Romei antice, decãzute ºi muribunde, aratã ca niºte decoruri de carton, printre priveliºti presãrate strategic cu colonade ºi apeducte de carte poºtalã ilustratã. Secvenþele sunt construite static (adicã stãtut ºi stãtãtor), pe niºte mizanscene false pânã la Dumnezeu, cu personajele stând, mergând sau miºcând aºa cum le-a spus domnu' cu portavoce. În fruntea actorimii, de o cabotinãrie de-a dreptul apocalipticã, Colin Firth parcã s-ar uita mereu la ceas cã-l aºteaptã nevasta acasã, iar Ben Kingsley (Ambrosinius/Merlin) mai face ºi el un ciubuc. Luptele sunt de-a dreptul incredibile: pânã ºi niºte pãpuºi animate fotogramã cu fotogramã s-ar fi miºcat mai firesc ºi mai dinamic; toþi - da' toþi, actori, cascadori ºi ce-or mai fi pe-acolo - când tre' sã dea cu spada, dau la fix, iar când tre' s-o-ncaseze, stau cuminþi, ca adversarul sã nu cumva sã rateze þinta. Se prea poate ca pelicula sã intre-n cartea recordurilor pentru cel mai mare numãr de situaþii de genul: un erou e dezarmat, un nemernic dã sã-l radã (cu spada, lancea, arcul, toroipanul, etc.), ºi-n clipa urmãtoare o ia de la spate de la alt bãiat bun -sau fatã bunã, cã mai e pe-acolo ºi Aishwaria Ray, care n-are alt scop decât sã fie sexy când iese din apã cu cãmãºuica lipitã de trupu-i, ºi-n continuare sã artemarþializeze pân-la loc comanda. Vã jur pe ce-am mai scump, pe crucea mea dacã vã mint: existã ºi un cadru în care, în plinã bãtãlie, asediu de cetate, chestii-socoteli, piciul ãla de Romulus, neînarmat, neîmplãtoºat, nenimic, se nimereºte pe meterze, faþã-n faþã c-un stricat de asediator. Printre toþi ãia, stricatul de asediator dã-n el de vreo patru ori cu-o secure, ºi de tot atâtea nimereºte pe-alãturi. Privindu-l buimac, þâncul îºi propteºte-n el un umãr, aºa, la siktir, ºi-l zvârle de pe zid - sã n-am parte de Joiþica dacã nu-i aºa!
Se impune sã spunem cã ºi montajul e la fel de competent - plin de ruperi de ritm ºi sãrituri pe miºcare, cât cuprinde, ºi-n rest, leºinat ºi fãrã pic de dinamism. Imaginea, ce sã zic... Corectã. Prea corectã, cã nu lasã sã-i scape nimic din fãcãturile, butaforiile ºi kitschozitãþile care abundã peste tot. Cu atât mai corectã, cu cât dupã nu ºtiu câte alte filme am tras de pe torrente zilele-astea, toate furate cu camera din salã, sau încodecate aºa de bine cã nu se deschideau neam (cine ºtie, cunoaºte!), taman la ãsta am avut bafta unui fiºier ripuit de pe DVD - oglindã, nene, ºtii ce-i aia? Drept pentru care, s-a legat de-am mai fãcut un experiment: pe la jumatea filmului, mi-am mutat un ochi, o emisferã cerebralã, ºi mâinile, la computerul de-alãturi, ºi-am început sã scriu cronica (altfel, mã plictiseam, sau adormeam, sau muream naibii cu ochii-n monitor). Acum, tocmai o termin, în timp ce pe displayul din dreapta încã mai curge genericul final.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 noiembrie, 2007, h. 5:20-5:50
Bucureºti, România