Articole Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I

(2010)

Harry Potter și talismanele morții: Partea I

Despre producție

ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI

Ca niciodată până acum, soarta celor două lumi - a Încuiaților și a Vrăjitorilor - este în mâinile celor trei prieteni: Harry, Hermione și Ron. Aflând că secretul puterii și imortalității Lordului Cap-de-Mort este ascuns într-o serie de obiecte magice numite Horcrux, Harry pornește în căutarea lor. Acestea trebuie distruse toate - unul singur dacă rămâne, Lordul Cap-de-Mort nu va putea fi niciodată învins.

Două dintre Horcruxuri fuseseră deja distruse - jurnalul lui Tom Cruplud și inelul lui Marvolo Gaunt, bunica din partea mamei a lui Cruplud. Harry și Dumbledore crezuseră, la un moment dat, că descoperiseră al treilea Horcrux - medalionul lui Salazar Slytherin - dar acesta s-a dovedit a fi un fals, adevăratul medalion fiind furat de cineva cu inițialele R.A.B.

Unde se află, însă, celelalte Horcruxuri ? Problema este că, teoretic, acestea pot fi orice și se pot ascunde oriunde. “Nu cred că Harry realizează cât de puține șanse are să izbândească. El știe doar că are o misiune de îndeplinit. Cum Ron și Hermione nu-l părăsesc niciodată, cei trei pornesc într-o aventură care îi va costa enorm, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.” comentează producătorul David Barron.

Căutarea Horcruxurilor are consecințe nebănuite pentru Harry, deoarece îi dezvăluie adevăruri dureroase despre trecutul lui Dumbledore. Revelația faptului că, la un moment dat, iubitul său mentor și profesor avea mai multe în comun cu Lordul Cap-de-Mort decât și-ar fi putut închipui vreodată, îl face pe Harry să se indoiască de omul căruia îi purtase până atunci un respect nemărginit.

“Harry este pus la grea încercare, cu atât mai mult cu cât Dumbledore îl trimisese în această misiune fără să-i dea nici cea mai mică idee cum s-o ducă la bun sfârșit, punându-i astfel în pericol și pe cei doi prieteni ai săi.” explică regizorul David Yates.

REUNIUNEA DE FAMILIE

Ca și Harry Potter, Lordul Cap-de-Mort are o misiune: aceea de a pune capăt vieții "Băiatului care a supraviețuit".
“Lordul Cap-de-Mort este pe punctul de a dobândi puterea absolută. Deocamdată, stă în umbră și așteaptă momentul potrivit pentru a-și face apariția, impunând lumii voința sa. Planul său a funcționat de minune, cu excepția unui mic detaliu: Harry Potter. Deși nu înțelege cum un copil a ajuns cel mai puternic adversar al său, dar știe că lui îi revine sarcina de a-l ucide. În primul rând, pentru că așa i-a fost destinat, în al doilea rând ca o satisfacție personală pentru afronturile îndurate.” explică Yates.

Lordul Cap-de-Mort îi convoacă pe cei mai fideli dintre Devoratorii Morții în casa familiei Reacredință pentru a stabili un plan de încolțire a lui Harry. Cu această ocazie, Severus Plesneală le dezvăluie ziua și ora la care Harry va părăsi casa din Privet Drive, avertizându-i că i se va asigura o protecție maximă din partea Ordinului Phoenix. La aceasta se adaugă o altă complicație: Lordul Cap-de-Mort nu-l poate ucide pe Harry Potter cu propria sa baghetă magică întrucât aceasta și cea a lui Harry sunt "gemene", provenind din același miez, prin urmare își anihilează reciproc puterile, purtătorii lor fiind capabili să se rănească, dar nu și să se omoare unul pe altul. De aceea, el îi cere lui Lucius Reacredință bagheta, sugerându-i cu o ironie rea că ar trebui să considere această deposedare ca pe o mare onoare.

La prima sa apariție, în Harry Potter și Camera Secretelor, Lucius Reacredință este un individ plin de sine, care nu se obosește să-și ascundă disprețul pentru toți cei pe care-i consideră inferiori lui și care își crește fiul, pe Draco, în același spirit. Acum, însă, după timpul petrecut în închisoarea Azkaban, Lucius este o umbră palidă a celui care fusese odată. El trebuie să accepte în tăcere faptul că Lordul Cap-de-Mort i-a luat locul în capul mesei și că dispune de propria lui casă ca și cum i-ar fi aparținut. Pentru el, pierderea baghetei magice este echivalentă cu o umilire în public, cu atât mai mult cu cât Cap-de-Mort îi smulge ornamentul - blazonul familiei Reacredință- și îl aruncă pe masă ca pe un gunoi.

Atâta vreme cât Lordul Cap-de-Mort îl vrea pe Harry Potter, pericolul se extinde și asupra apropiaților lui Harry și a familiilor lor. Daca familia lui Ron, fiind vrăjitori, sunt capabili să se apere singuri, acest lucru nu e valabil pentru familiile de Încuiați ale Hermionei și a lui Harry. Pentru a-și salva părinții, Hermione este nevoită să ia o decizie care-i sfâșie sufletul - aceea de a-i părăsi, ștergându-le în același timp orice amintire despre ea. “Singura modalitate de a-i proteja este de a elimina orice asociere între ei și Harry. Ștergându-le amintirile, Hermione își pierde părinții pentru totdeauna. Este foarte emoționant acest sacrificiu pe care îl face pentru prietenul ei Harry.” explică Emma Watson.

La rândul său, Harry e nevoit să-și părăsească familia de Încuiați: unchiul Vernon, mătușa Petunia și verișorul Dudley. Escorta care vine să-l însoțească într-un loc sigur este numeroasă: Ron și Hermione; Arthur Weasley; Ochi-Nebun, Tonks și Lupin; gemenii Fred și George Weasley; fratele lor mai mare, Bill, și logodnica sa, Fleur Delacour; Mundungus Fletcher; Kingsley Shacklebolt și; bineînțeles, Hagrid. Ideea este ca șase dintre membrii escortei să se transforme, cu ajutorul PoliPoțiunii, astfel încât să semene identic cu Harry, iar apoi să plece fiecare în direcții diferite, pentru ca adevăratul Harry să nu poată fi urmărit de Devoratorii Morții.

Ajunși la Vizuină, ei sunt întâmpinați de doamna Weasley și de Ginny, ocupate cu pregătirile pentru nunta lui Bill cu Fleur Delacour. Festivitatea este întreruptă de o veste cumplită: Ministerul Magiei a căzut, iar Devoratorii Morții și-au început atacul. Harry, Ron și Hermione fug, scăpând ca prin urechile acului.

NICI UN LOC NU E SIGUR

Cei trei se duc la singurul adăpost care le vine în minte, casa familiei Black din Grimmauld Place nr. 12, fostul Cartier General al Ordinului Phoenix. Aici descoperă însă că nu sunt singuri: Kreacher, spiridușul casei, îi spionează din umbră. Sub amenințare, acesta le dezvăluie locul în care se află adevăratul medalion Horcrux.: la gâtul fostei lor profesoare Dolores Umbridge, azi șefa Comisiei de evidență a persoanelor cu părinți Încuiați de la Ministerul Magiei.

Pentru a pune mâna pe Horcrux, Harry, Ron și Hermione sunt nevoiți să intre în Minister, lucru extrem de riscant - mai ales pentru Harry, considerat "Persoana indezirabilă nr. 1". Cu ajutorul PoliPoțiunii, cei trei se furișează înăuntru sub înfățișarea unor vrăjitori inofensivi - Albert Runcorn, Reg Cattermole și Malfalda Hopkirk. Astfel, ei reușesc să smulgă medalionul de la gâtul lui Umbridge și să fugă.

A NU VEDEA PĂDUREA DIN CAUZA COPACILOR

Prezența Horcruxului are, însă, consecințe neașteptate pentru cei trei prieteni nedespărțiți… până în acel moment. Fiind o parte din sufletul Lordului Întunecat, Horcruxul induce emoții negative, furie și ură celor aflați în apropierea sa. Dintre cei trei, Ron pare cel mai sensibil la efectele Horcruxului. “Este o perioadă foarte tensionată, deoarece sunt singuri, fără ajutor, iar Ron e frustrat de încetineala cu care avansează în misiunea lor și îngrijorat pentru soarta familiei sale. Medalionul îi intensifică aceste sentimente negative și, în plus, îi induce suspiciunea că ar fi ceva între Harry și Hermione. Toate acestea duc la o ceartă explozivă între Harry și Ron, care îi părăsește furios.” explică actorul Rupert Grint. Pentru a înrăutăți și mai mult situația, când cei trei încearcă să-l distrugă, Horcruxul se dovedește impermeabil la vrăjile lor.

Izolați într-un luminiș de pădure, cei trei prieteni beneficiază măcar de un adăpost deasupra capului datorită ingeniozității Hermionei. Înainte de a părăsi Vizuina, ea își transformase prin magie geanta într-un adevărat sac fără fund, plin cu toate obiectele de strictă necesitate: haine, cărți de magie, un radio și un cort. “Visul oricărei femei: o geantă minusculă care să conțină atât de multe lucruri !” comentează râzând Watson.

LOCUL ÎN CARE A ÎNCEPUT TOTUL

Următoarea etapă a misiunii lui Harry este aceea de a găsi mijloacele de distruge Horcruxurile. Pentru aceasta, el va trebui să se ducă la Peștera lui Godric, unde se află sabia lui Godric Cercetaș, singura capabilă să distrugă medalionul Horcrux. Însă Hermione îl avertizează că orice loc care are o semnificație pentru Harry este periculos, deoarece Lordul Întunecat bănuiește că se va duce acolo. “Peștera lui Godric este locul în care s-a născut Harry și în care i-au fost omorâți părinții.” explică Yates. “De curând, Harry aflase că Dumbledore locuise și el acolo cândva, amănunt pe care nu-l știuse până atunci. Prin urmare, ideea de a merge acolo are o dublă motivație: strategică, Harry fiind convins că va găsi ceva care să-i ajute în misiunea lor și sentimentală, deoarece simte nevoia să cunoască trecutul.”

Ajunși acolo, Harry și Hermione văd cimitirul în care sunt îngropați Lily și James Potter, iar Harry este copleșit de emoție și durere. Atenția lui Hermione este atrasă de o piatră funerară cu un simbol straniu - un cerc taiat de o linie orizontala, aflat în interiorul unui triunghi. Pănâ să apuce să i-l arate lui Harry, are senzația clară că cineva îi urmărește. Spre surpriza lor, din întuneric apare o femeie bătrână și slabă care le face semn s-o urmeze. Harry bănuiește imediat cine este: Bathilda Bagshot, autoarea unei cărți de Istorie a Magiei. Cei doi pornesc după ea, Harry fiind convins că ar putea afla de la ea nu numai unde se află sabia lui Godric, dar și secrete de familie ale celui pe care credea că-l cunoaște atât de bine - profesorul Dumbledore.

Însă în casa bătrânei Bathilda, la fel de decrepită ca și ea, îi pândește un mare pericol. Presimțirile sumbre ale Hermionei se dovedesc mai mult decât îndreptățite și cei doi sunt nevoiți să fugă, fără să obțină vreun răspuns la întrebările lor.

TALISMANELE MORȚII

Ajunși înapoi la adăpostul lor din pădure, Harry și Hermione îl regăsesc pe Ron. Cei trei încep să pună cap la cap noile elemente găsite și sunt intrigați de ciudatul simbol cu triunghiul și cercul tăiat în două. Harry este primul care-și amintește unde îl mai văzuse: pe un pandantiv purtat de Xenophilius Lovegood, tatăl Lunei. Cum nu știu sigur dacă simbolul are vreo legătură cu misiunea lor, cei trei se decid să meargă la familia Lovegood.

Aici află că, de fapt, cunoșteau de mult semnificația simbolului ciudat: Talismanele Morții, despre care se vorbea în "Poveștile bardului Beedle", cartea pe care Dumbledore i-o lăsase Hermionei. Astfel, triunghiul reprezintă Pelerina de Invizibilitate, care-l face pe cel care-o poartă invizibil, ca Moartea să nu-l poată găsi. Cercul este Piatra Învierii, capabilă de a-i trezi din morți pe cei dragi, iar linia orizontală reprezintă Bagheta de Soc, cea mai puternică dintre baghetele magice făcute vreodată. Dacă această poveste este adevărată și Bagheta de Soc există în realitate, Lordul Cap-de-Mort nu se va da în lături de la nimic pentru a o obține și atunci distrugerea Horcruxurilor ar deveni inutilă.

Odată cu descifrarea semnificației legendei, Harry, Ron și Hermione realizează și pericolul în care se află. Cei trei sunt nevoiți să fugă pentru a scăpa de Recuperatori. Chiar în clipa în care unul dintre ei e gata să pună mâna pe Harry, Hermione îl vrăjește cu un Blestem de Deformare, care îl face de nerecunoscut, cu excepția cicatricei în formă de fulger. Recuperatorii îi duc pe toți trei la casa familiei Reacredință.

Aici - prizonieri ai Devoratorilor Morții - se mai află: Luna Lovegood, goblinul Griphook și meșterul Ollivander. Supraviețuirea lui Harry stă în mâinile inamicului său de la Hogwarts, Draco. Acesta va fi confruntat cu o alegere crucială: să-l identifice pe prizonierul Deformat ca fiind Harry Potter, spălând astfel onoarea familiei în fața Lordului Întunecat sau să-și păstreze propria onoare, spălându-și conștiința. Salvarea va veni dintr-o sursă neașteptată, însă cu prețul unui mare sacrificiu.

Sinopsis Despre distribuție
jinglebells