Articole Cold Waves - Război pe calea undelor

Regizorul explica, intr-un interviu acordat pentru Cotidianul, alchimia acestui film despre Radio Europa Libera, a carui realizare a durat patru ani.

Dupa “Marele jaf comunist”, Alexandru Solomon revine cu un nou documentar despre perioada comunista. “Cold Waves” sau “Razboi pe calea undelor” este “un lungmetraj despre propaganda si terorism in timpul Razboiului Rece, o poveste despre dragoste si ura, tesuta in jurul a ceva ce nu se poate vedea, atinge sau cintari: undele radio”, anunta producatorii.

Reporter: Daca ai fi trait in Occident inainte de 1989 si ti s-ar fi propus un post la Radio Europa Libera (REL), ai fi acceptat?
Alexandru (Solomon): Nu e o situatie relevanta, privind din perspectiva de azi, dar probabil ca da. Eu, sincer, eram extrem de apolitic in perioada aceea, mi se parea ca nu se poate face absolut nimic si ca, oricum, singurul lucru politic pe care poti sa il faci este sa te inscrii in Partidul Comunist Roman. Restul era sinucidere.

R: Ascultai REL?
A: Ascultam inevitabil, pentru ca asculta tatal meu.

R: Te-ai numarat printre “fundamentalistii” postului?
A: Nu, eram doar un baiat care se revolta un pic impotriva tatalui si impotriva ascultarii sistematice a postului.

R: Cum era atmosfera la Europa Libera din ce reiese dupa documentarea ta?
A: Cred ca - si se spune asta in film, o spune unul dintre intervievati - REL era Romania in mic. Era la fel de farimitata, de birfitoare, de invidioasa ca Romania asta a noastra, de aici. In plus, exista, desigur, suspiciunea intre ei, intoxicarea securista, ei erau sub presiunea asta surda, constanta a Securitatii. Semana mult cu Romania reala, de acasa.

R: Dar asta nu se transmitea pe post.
A: Da, din fericire nu se transmitea. Si marele merit a lor, al celor de la REL, e ca nu au lasat deloc sa transpara lucrul acesta. M-a interesat si prapastia asta intre ceea ce vedeam si auzeam noi aici, ceea ce ne imaginam ca e REL fiind aici, si ceea ce era de fapt.

R: Ai ales aceasta tema pentru ca nu s-a facut indeajuns despre istoria REL in cinematografia romaneasca sau e o chestiune pur personala?
A: Bine, sint multe teme despre care nu s-a facut nimic. Pe mine insa m-a atras mai mult aspectul acesta mediatic, de putere mediatica in timpul Razboiului Rece. In cazul radioului, era un mediu lipsit de imagini. Postul acesta devenea o intersectie a tuturor fortelor din timpul Razboiului Rece in mic si e cumva aberant. In fond, un post de radio este un post de radio si atit, nu e nici Pentagonul, nici Kremlinul, nici altceva.

R: Dar era singura forma institutionalizata care se opunea deschis regimului.
A: A capatat un fel de aura mult exagerata fata de puterile ei reale. Pe de o parte, in “Marele jaf comunist” am vorbit de anii ’50-’60, am vorbit despre ce poate face filmul ca manipulare. Aici, cu REL, e intr-un fel continuarea temei, vorbesc de radio ca manipulare, de propaganda in felul acesta si vorbesc de epoca ulterioara, de anii ’70-’80. Pe de alta parte, m-a fascinat, repet, discrepanta aceasta fenomenala intre rolul acestor voci, rol pe care il dadeau radioului atit ascultatorii de rind, cit si ascultatorii Partidului si Securitatii; si acestia din urma vedeau in REL mult mai mult decit era de fapt.

R: Ce spun cei din fostul aparat de partid?
A: Din moment ce aparatul de partid a infiintat o grupa in Securitate dedicata REL, care sa contracareze REL in tara, o grupa in care lucrau 800 de oameni, inseamna ca vedea in REL un inamic serios. Si reiese din documentare: Ceausescu vedea in REL principalul inamic pe piata externa, in lumea larga, ceea ce e clar ca era o fantasma. De unde si mijloacele acestea cumva exagerate pe care le-a mobilizat impotriva REL: angajarea unor teroristi internationali, colete-capcana, bombe, eventual radiatii ucigatoare. A fost un razboi in toata regula contra unui post de radio.

R: Au si murit unii...
A: Au murit destui, in conditii bizare.

R: Ce pondere crezi ca ar trebui sa ocupe in cinematografia romaneasca de azi filmul documentar inspirat de teme din comunism? Ma gindesc si la profitabilitatea pe piata, dar si la recuperarea trecutului.
A: Nu cred ca se pot face planificari in acest sens. Cred insa ca ceea ce e interesant la noi azi este ca nu s-a vorbit nimic 15 ani, ca lumea, de obicei, cind auzea de Ceausescu, de comunism, fugea ca de piaza rea. Acum se observa un fel de voga, de trend nostalgic, dar e un trend de recuperare. E bine ca se intimpla si acuma, chiar daca mi se pare un pic cam tirziu. Daca lucrurile s-au tulburat in acesti 17 ani e si pentru ca nu am facut ceea ce trebuia facut la timp. Si nici azi, in cazul REL, dosarele SIE nu au fost declasificate. Ori vrem sa rupem pisica acum, ori ne identificam cu statul roman de dinainte. Ce face Romania in anul 2007?

R: Se spunea inainte de 1989 ca departamentul in limba romana era cel mai bun.
A: Nu stiu daca postul romanesc era cel mai bun, dar stiu ca era cel mai ascultat. Avea un audience share uluitor, de 65% in ultimii ani, ceea ce o televiziune de azi nici macar nu viseaza... Si apoi, rolul cel mai puternic l-a avut la noi. Asta este clar. Daca in tarile in care exista un pic de rezistenta politica organizata rolul REL a fost mai mic, la noi, unde apatia era mai mare si unde lucrurile nu s-au miscat pina in ultima clipa, rolul REL a fost mult mai mare. Si aici e un transfer pe care am cautat sa il explorez.

R: Paradoxul, spun cei din fostele state surori din Tratatul de la Varsovia, e ca REL a fost mai slab taman acolo unde erau trupele sovietice, in Polonia, Cehoslovacia si Ungaria.
A: Nu cred asta. Eu cred ca sint speculatii.

R: Ceausescu nu si-ar fi putut face de cap in asa hal daca erau rusii in tara.
A: Pe baza documentarii facute pentru film, eu cred in explicatia ca REL a devenit un fel de portavoce a noastra, o voce care vorbea pentru noi lumii intregi.

R: Ai avut si alte titluri in afara de “Cold Waves”?
A: Nu, mi-a venit de la inceput.

R: Cit a costat filmul?
A: Suma totala a fost in jur de 400 de mii de euro. Filmul a fost scump si pentru ca am umblat in toata lumea, am facut sapte mii de km doar in Europa, cu un microbuz si cu echipa. Am filmat vreo 35 de oameni, dar am discutat cu mult mai multi.

R: In ce tari ai filmat?
A: Franta, Belgia, Germania, Ungaria, Romania, America.

R: La Washington?
A: Da, si in California, la Ioana Magura.

R: O auzisem la un moment dat spunind ca se va intoarce, ca are o casa in Bucuresti...
A: Si asta am vrut sa redau. M-a interesat in ce fel oamenii acestia care traiau in Romania existind fizic la München sau la Paris au reusit sa se adapteze in Romania adevarata dupa 1989.

R: Emil Hurezeanu a reusit.
A: Unii da, altii ba. Exista un epilog despre asta.

R: Cu cine ai vorbit dintre fostii redactori?
A: Cu N.C. Munteanu, cu Monica Lovinescu, cu Virgil Ierunca, cu Ioana Magura, cu Serban Orascu, cu Andrei Voiculescu din partea muzicala, cu Mircea Carp, cu Sorin Cunea, inainte sa se prapadeasca. Am incercat sa vad pe toata lumea in masura in care erau disponibili. Sigur, nu sint toti, ca nu puteau fi toti. Eu tot repet ca filmul nu este o monografie a REL. Un film suporta greu un numar mare de personaje. La un moment dat risti sa nu te mai regasesti intre ele. Pentru mine era important sa existe portretul de grup si exista un portret de grup al REL, dupa cum exista un portret de grup al ascultatorilor, cu ascultatorii rezistenti, cu ascultatorii informatori si cu ascultatorii din popor pur si simplu. Si exista un portret de grup al oamenilor regimului, activisti de partid, ofiteri. Si exista un altfel de grup, sa ii spunem al povestii teroriste.

R: Ai vorbit cu Carlos?
A: Am vorbit cu Carlos.

R: Ce ti-a spus “Sacalul?”
A: Am vorbit cu el prin telefon, el fiind in inchisoare in Franta. Carlos nu a fost inculpat insa pentru atentatele impotriva REL, asa ca nu va vorbi despre acestea. El a fost inculpat si judecat pentru un alt atentat. Lucrurile sint asadar deschise si in derulare. Pe mine m-a interesat cum Dumnezeu un terorist venezuelan, scolit la Moscova si pe urma in lumea araba, se inhaiteaza, ca sa spun asa, cu un dictator national-comunist. Dupa parerea mea, nu aveau aceleasi repere ideologice; Che Guevara nu era un erou pentru Ceausescu. Dar despre ce spune el puteti afla din film...

R: Ti-ai propus sa vorbesti cu cineva si nu ai reusit?
A: Au fost personaje importante care nu s-au lasat filmate, din zona Securitatii.

R: Ai dat si de Pacepa?
A: Da. Sigur.

R: Si?
A: Ne-am conversat, ca sa spun asa, dar problema e ca in perioada in care il cautam pe Pacepa a avut loc atentatul impotriva lui Litvinenko, la Londra. Pentru mine a fost foarte impresionant si am si inclus in film acest moment pentru ca a readus in actualitate niste metode de lucru vechi si, iata, folosite inca. Dar asta a impiedicat contactul cu Pacepa si lucrurile s-au acutizat asa brusc incit nu am mai putut vorbi cu el. Cazul lui Litvinenko seamana foarte mult cu cel al jurnalistului bulgar ucis tot la Londra, in anii ’70. M-au interesat apoi cauzele si posibilele maniere de operare in cazul celor trei directori de la Europa Libera care au murit de cancer. Mihai Cismarescu, Noel Bernard si Vlad Georgescu. Trei directori care s-au prapadit in interval de sapte ani. Am cautat sa dau o explicatie tehnica in primul rind, dar nu e evidenta. Emil Georgescu a murit dupa ce a fost atacat, Cornel Chiriac ucis si el, Monica Lovinescu atacata...

R: Ce nu a intrat in film?
A: Multe. Am filmat cam 100 de ore. Filmul are in versiunea de cinema o ora si 48 de minute, versiunea pe care o lansam acum la ASTRA si care va intra in cinematografe. Dupa care am facut o versiune cu trei episoade de 50 de minute pentru TVR, care e partener. Sint multi oameni pe care i-am filmat si nu au intrat. Si asta e totdeauna o alegere neplacuta si dureroasa, dar pina la urma trebuie sa o faci si cred ca si asa, neintrind fizic in film, ceea ce am discutat cu ei m-a facut sa inteleg niste lucruri care se regasesc in film.

R: Cum te-ai documentat?
A: Am umblat prin arhive la CNSAS, in arhive la Budapesta, la OSA, si am fost in legatura cu arhivele Hoover din Statele Unite, care au preluat tot ce insemna banda inregistrata audio la Europa Libera.

R: Ce crezi ca aduce nou filmul tau?
A: In orice caz, filmul e pentru cineva care nu stie mai nimic despre ce a fost REL, nu e pentru cei care ascultau postul.

R: Cum ai gestionat continutul filmului intre publicul roman care nu a ascultat REL si cel strain?
A: Greu (ride), pentru ca nu trebuie sa fie nici plicticos pentru publicul roman, care presupunem ca stie anumite lucruri de acasa, dar nici abstract si confuz pentru un public strain. Aici e esenta. Dar m-am concentrat pe o felie de timp, pentru ca mi-am dat seama ca subiectul e mult prea vast ca sa ma intind de la infiintarea REL, in 1953, pina in 1989 cel putin. Asa incit filmul meu incepe in ’77, la cutremur, si se termina in ’89, cu un epilog despre ce s-a intimplat cu invatatura REL dupa comunism, daca noi am invatat ceva de la radio, cum sa facem democratia in Romania. Asadar, nu e un film exhaustiv despre REL. Si filmul este spus de mine, la persoana I, tocmai pentru ca e o alegere foarte subiectiva, pe care mi-o asum.

R: Esti generos, ai lasat loc si altora...
A: Da, e loc de cel putin inca zece filme despre REL.

R: Cind si unde va fi premiera?
A: Premiera filmului va fi la Bucuresti pe 29 noiembrie, iar din 30 va intra in cinematografe. La Cluj, Oradea, Iasi, Timisoara, Constanta. Filmul va fi sustinut si de personajele lui.

R: Care e situatia documentarului romanesc?
A: Documentarul romanesc e tarat de experienta asta gen Sahia, de incarcatura propagandistica cu care venea, de soiul acesta de patetism care e complet depasit, si atunci exista fata de documentar o anumita reticenta. In plus, la noi exista si o anumita incultura in domeniu, nu ai unde sa vezi filme documentare. Nici macar profesionistii de televiziune nu au unde sa vada. Pot vedea pe Discovery, dar acela e un gen foarte restrins. Exista o piata enorma pentru documentar in Romania, dar inca nu se investeste in asta. La toate aceste inconveniente se adauga si lipsa aceasta de interes social si de autoreflectare sociala de la noi, care este uimitoare. Nu ne intereseaza lumea in care traim, ne intereseaza cu totul alte lucruri. Imi vei spune ca neamtul e la fel de incult, de egocentric si de asocial cum e si romanul. Nu e asa.

R: N-am sa spun, vin din Ardeal...
A: Eu cred ca documentarul este un gen bun pentru o societate care exista ca atare. Noi avem aici o adunatura de indivizi care se imbrincesc haotic pe strazi. Nu exista societate, nu exista dezbatere sociala, filmul documentar insa e parte din aceasta.

R: Generatia ta e acum “pe val”. Cum crezi ca va arata urmatoarea generatie de regizori romani?
A: Mie mi se pare interesant ca, pe de o parte, in cinemaul de fictiune romanesc exista un strat documentar foarte serios. Cinemaul de fictiune romanesc are o componenta documentara mult mai mare decit multe dintre asa-zisele documentare aratate pe TVR. Deci, in zona fictiune, lucrurile se misca in directia asta. Sint sigur ca regizori buni de fictiune vor face documentar in ultimii ani. Facem un pariu daca vrei.

R: Nu acum... Ce film ai face daca ai avea buget nelimitat?
A: Nu pot sa iti raspund, si asa mi-e rusine cu ultimul buget. Insa mi-ar placea sa fac un film care sa se desfasoare pe o perioada de timp mult mai scurta, un film mult mai direct. Sint putin epuizat de filme care dureaza patru ani pina sint gata. Urmatoarele doua filme vor fi mai cinema-direct, ceea ce presupune bugete mai mici. Intr-un fel, libertatea e mai mare. Libertatea nu e in toate cazurile mai mare daca ai bani mai multi.

R: La ce lucrezi acum?
A: La un film despre traficul din Bucuresti, o paralela intre felul in care conducem o masina si felul in care ne conducem social..

R: De ce crezi ca ar merita sa isi ia bilet cineva la “Razboi pe calea undelor”?
A: Pentru ca e un film politist, cu suspans, antrenant. E despre noi, nu e despre altcineva, si e despre felul in care ceea ce am trait atunci ne conditioneaza azi. In plus, hai sa ne imaginam o lume in care nu exista televiziune. Mie imi face bine asta azi, dar pe vremea aceea nu era bine, ca erau doua ore pe zi cu Ceausescu. Filmul este despre o lume care nu e chiar atit de veche, se intimpla acum 17 ani, ne putem raporta la ea, putem sa vedem in ce masura experienta de atunci ne-ar putea ajuta acum. Pe undeva, caram dupa noi aceleasi metehne, chiar daca acum sintem mult mai invadati de imagine si mult mai usor manipulabili.

Sursa: Cotidianul