Un Dumnezeu abordabil, personaj într-un nou film românesc

de Ştefan Dobroiu în 25 Ian 2024
Băieţii buni ajung în Rai se lansează în luna martie în cinematografe

Popularul actor Șerban Pavlu, care poate fi văzut acum pe ecrane în comedia Klaus & Barroso, îl interpretează pe Dumnezeu în noul film al regizorului Radu Potcoavă, Băieții buni ajung în Rai. Povestea unui cvadragenar care moare într-un accident de maşină şi ajunge într-un Paradis atipic se va lansa în cinematografe pe 22 martie. În galeria de imagini a acestui articol poţi vedea mai multe cadre din film.

"Dan (Bogdan Dumitrache) are 41 de ani şi moare într-un accident. Ajunge în Paradis, o plajă pustie unde vremea e mereu caldă, iar berea mereu rece. Curând, însă, Dan află ca nu e singur în acest loc: Laura (Cosmina Stratan), fata de care era îndrăgostit în liceu, e şi ea aici. Vor reuşi, în sfârşit, cei doi să fie împreună?" Aşa sună sinopsisul oficial al filmului, care ne îndeamnă să credem că Băieţii buni ajung în Rai ar putea actualiza temele predilecte (şi în ultima vreme cam obosite) ale cinema-ului românesc.

"Mi-am propus ca filmul acesta să ne pună puţin pe hold, să ne oprim din goana asta zilnică în care ne pierdem între atâtea lucruri mărunte, încât nu mai vedem şi nu ne mai gândim la lucrurile cu adevărat importante. Şi, oricât de antitetic şi ciudat ar suna, să nu mai luăm totul atât de în serios. Life is a joke - cine ştie, poate şi moartea...", declară pentru Cinemagia regizorul Radu Potcoavă, care a scris şi scenariul.

Regizorul spune că punctul de pornire al filmului a fost înmormântarea unui prieten al tatălui său. În ciuda evenimentului nefericit, regizorul a simţit că acesta nu era dominat de "durerea aia clasică, cu plânsete şi bocete, ci mai degrabă de un zâmbet plin de speranţă că omul acela a ajuns într-un loc mai bun după o viaţă de alergătură, griji, rate, stres şi aşa mai departe". Inspirat de această atmosferă atipică, regizorul a început să scrie un scenariu care tratează "într-un ton lejer şi funny", în cuvintele producătorului Claudiu Mitcu, "subiecte grele precum moartea, lumea de dincolo, credinţa, Dumnezeu".

Poate ne înşelăm, dar credem că Băieţii buni ajung în Rai este primul film românesc în care Dumnezeu apare ca personaj interpretat de un actor în carne şi oase. Dumnezeul lui Radu Potcoavă este "cool, casual, relaxat, funny; tipul ăla mişto şi empatic cu care poţi discuta orice, oricând". L-am întrebat pe regizor dacă această versiune a lui Dumnezeu ar putea irita spiritele mai tradiţionaliste (trăim, din păcate, în vremuri când oricine poate fi iritat de orice). "Da, imaginea asta [a lui Dumnezeu] sigur îi va deranja pe cei ce nu ştiu - sau nu vor - să facă diferenţa dintre credinţă şi religie", a răspuns Radu Potcoavă.

Băieţii buni ajung în Rai a fost filmat de-a lungul a 13 zile în septembrie 2021, pe o plajă pustie din Bulgaria, cu o perioadă suplimentară de filmare în ianuarie 2022, la Bucureşti. Claudiu Mitcu spune că cea mai mare provocare ridicată de producţie "a fost să găsim o plajă pustie. În România nu a fost posibil, aşa că am filmat la Krapets, în Bulgaria. Şi chiar a meritat, acea plajă arată minunat în film". Despre această plajă Radu Potcoavă spune că "a fost destul de greu de gestionat pentru că, fiind rezervaţie naturală, existau anumite limitări în ceea ce priveşte accesul şi construcţia decorului. Surprinzător, însă, cei de la primărie erau foarte bine organizaţi şi am reuşit să găsim soluţii pentru orice [situaţie neprevăzută]".

De imaginea filmului s-a ocupat Andrei Butică. Actori precum Sergiu Costache, Ilinca Sava, Florentina Țilea, Marian Râlea şi Liviu Pintileasa apar în roluri secundare.

Băieţii buni ajung în Rai este un film realizat fără sprijin financiar de la Centrul Naţional al Cinematografiei. Lungmetrajul a fost produs cu un buget de aproximativ 200.000 de euro obţinuţi din fonduri private, de compania de producţie Wearebasca. Producători sunt Claudiu Mitcu, Ioachim Stroe şi Robert Fiţa, Viorel Chesaru coproducând prin compania Chainsaw Europe. De distribuţia filmului se ocupă Forum Film, distribuitorul oficial al producţiilor Disney în România, care a debutat în distribuţia de producţii locale cu Taximetrişti al lui Bogdan Theodor Olteanu.

Exploreaza subiecte similare:

Şerban Pavlu, Klaus & Barroso, Băieții buni ajung în Rai, Radu Potcoavă, Claudiu Mitcu, Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan, Sergiu Costache, Marian Râlea, Liviu Pintileasa, Florentina Ţilea, Taximetriști

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells