Situații fără ieșire, marți seara la TV

de Gloria Sauciuc în 7 Apr 2020
Cubul (FilmCafe, 22:00), Lebăda neagră (Paramount Channel, 22:40), Creatura (AMC, 00:00) sunt programate marți la TV

Dacă în aceste vremuri de criză simțim că ne aflăm într-o situație fără ieșire, iată trei filme care să ne exorcizeze fricile pentru că ne propun să experimentăm în mediul sigur al propriului cămin emoții angoasante, odată cu personajele prinse în tot felul de labirinturi ad litteram sau metaforice. Dar la capătul oricărui labirint ori tunel este lumina, licărirea de speranță. Rubricile Filme TV și Seriale TV vă stau la dispoziție pentru oferta completă de producții programate pe micul ecran.

Un grup de oameni se trezeşte prins într-un labirint uriaș format din cuburi în filmul Cube, programat de FilmCafe marți seara de la ora 22. Ei trebuie să lucreze împreună pentru a reuși să descopere misterul labirintul, din care se poate ieși după un calcul matematic foarte complicat. Pericolul însă îi pândește la fiece pas, fiecare cub având un secret mortal. Cu ajutorul numerelor ei reușesc să se miște în interiorul acestui înveliș, încercând să găsească o ieșire. Panica îi cuprinde pe măsură ce timpul trece și din 7 câți erau la început, cad pradă, pe rând, fie capcanelor ce apar de-a lungul drumului...

Concentrat pe a arăta faţetele instabilităţii emoţionale, Darren Aronosfky explorează în Black Swan psihicul uman, arătând parcursul sucombării, de la instalarea anxietăţii, cu ticurile psihogene pe care le presupune, până la repulsia de tine însuţi, rănirea propriului corp şi halucinaţii. Lebăda neagră e programat pe Paramount Channel, de la 22:40. În acestă etapă Aronofsky introduce elemente fantastice, horror, scene brutale de violenţă (să ne amintim în The Wrestler de sarma ghimpata şi lupta cu cuie, de amputare şi o auto-perforare a craniului), ce culminează cu secvenţa în care un personaj îşi perforează propria faţă cu o pilă. Nina (Natalie Portman) este o balerină experimentată, aleasă de către directorul artistic Thomas Leroy (Vincent Cassel) să o înlocuiască pe prima balerină, Beth (Winona Ryder), pentru deschiderea noului sezon Lacul Lebedelor. Sentimentul vinovăţiei, tensiunea unei aşa răspunderi care îi revine pe umeri, angoasa, anxietatea sunt atât de bine portretizate de Portman încât distrag atenţia de la faptul că din punct de vedere dramaturgic filmul se cam împiedică.

Povestea din The Thing (1982, regia John Carpenter), un thriller clasic despre paranoia şi un studiu asupra încrederii, cu efecte speciale de pionerat, este readusă pe micul ecran, în remake-ul cu titlu omonim, marți la miezul nopții, pe postul AMC. Temele paranoiei şi izolării sunt aceleaşi ca în filmul lui Carpenter. The Thing datează din 1938, când cunoscutul scriitor de science-fiction, John W. Campbell Jr. a publicat nuvela de groază “Who Goes There?”, o poveste terifiantă care relatează întâmplările dintr-o bază de cercetare din Antarctica, când cercetătorii dezgroapă din gheaţă o navă extraterestră. Odată cu aceasta, o ființă terifiantă va ieși la suprafață - capabilă să replice ADN-ul victimelor sale.

Exploreaza subiecte similare:

Black Swan, Cube, The Thing

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells