Inspirat de basmele lui Giambattista Basile, filmul Tale of Tales al lui Matteo Garrone împletește povestea Reginei Longtrellis (Salma Hayek), care își sacrifică soțul (John C. Reilly), cu povestea a două surori misterioase care provoacă pasiunea Regelui din Strongcliff (Vincent Cassel), și cu cea a regelui din Highhills (Toby Jones), obsedat de un purice gigant, pe care îl adoptă, neglijându-și propria fiică.
The Tale of Tales e o rara avis în peisajul competițional de la Cannes, mai precis în lupta pentru Palme d'Or, iar imersiunea bruscă în fantastic m-a făcut să-mi amintesc cu plăcere și ca o contrapondere cum Guillermo del Toro (acum membru al juriului) începea Labirintul faunului cu plasarea într-un context istoric real (Spania fascistă), în care o fetiță, Ofelia, descoperă o „ieșire” din acea lume post război civil, într-un labirint, unde îl întâlnește pe Pan. La fel făcea și Tarsem Singh în The Fall/Legende pentru viaţă. Imersiunea în fantastic se face gradual, pe măsură ce, într-un spital din secolul XIX un tânăr grav accidentat îi spune povești fetiței (Catinca Untaru) contra morfină.
Din punct de vedere narativ, prima dintre cele trei povești din The Tale of Tales, cea cu regina jucată de Salma Hayek, e cea mai dezlânată, celelalte două povești fiind mai închegate, cu mai mult umor și morală. Pe de altă parte, costumele, realizarea fără efecte CGI a monștrilor și imaginea sunt atuuri ale filmului.
Filmul The Tale of Tales aduce la viață culegerea de povești cu titlu omonim a lui Giambattista Basile, cea mai veche, mai bogată și mai realizată dintre cărțile cu basme populare italiene. Tale of Tales de Giambattista Basile a inspirat Fraţii Grimm două secole mai târziu, pentru unele dintre operele lor cele mai cunoscute, inclusiv Cenuşăreasa, Motanul încălțat, Frumoasa Adormită și Hansel și Gretel. Prin gustul său pentru fantezie, opera lui Basile, cu aspectele comice și sentimentale și tuşe frecvente de groază, este cu mai multe secole înaintea unor autori precum Hans Christian Andersen, J.R.R. Tolkien sau chiar saga Harry Potter. Dar dialectul napolitan în care au fost scrise poveștile lui Basile explică de ce au rămas practic necunoscute în lumea largă pentru sute de ani.„Povestea poveştilor/Tale of Tales este visul unui Shakespeare napolitan, obsedat de tot ceea ce este oribil, cu un apetit insațiabil pentru vrăjitori și căpcăuni, fascinat de imagini complicate și grotești, în care cruzimea fuzionează cu sublimul”, scria Italo Calvino. Basile, Contele de Torrone (circa 1570-1632) a fost un academician, curtean și soldat la diverşi prinți italieni, inclusiv la Dogele din Veneția.
Matteo Garrone: „acel amestec între real și fantastic a caracterizat întotdeauna eforturile mele artistice...”
Regizorul Matteo Garrone a notat în caietul de presă oferit jurnaliștilor la Cannes: „Am ales să abordez universul lui Basile pentru că în poveștile lui am descoperit acel amestec între real și fantastic, care a caracterizat întotdeauna eforturile mele artistice. Filmele mele anterioare s-au bazat pe povești reale, pe care le-am transformat până la limitele unei dimensiuni aproape de fantezie. Aici, am făcut călătoria în direcția opusă. Ne-am inspirat din situaţii fabuloase care au fost aduse la o bază realistă printr-un proces de substracţie, astfel încât spectatorul poate în fiecare moment să se simtă implicat în poveste și să se scufunde în aventurile personajelor noastre... În filmul Reality, starea de spirit din basme inspiră povești la fel de mult ca şi stilul; și chiar și în Gomora, dincolo de realismul situațiilor, tonul unor episoade este cel al unei veritabile fabule întunecate”.
Monștri marini, purici gigantici
Munca la efecte speciale a fost caracterizată printr-o metodă de creaţie pur artizanală. „Am încercat fizic să creăm creaturi fantastice, precum balaurul și puricele gigant, și să menținem intervenția digitală numai pentru îmbunătăţiri. Este un mod de lucru care a permis actorilor să interpreteze în strânsă legătură cu aceste creaturi fantastice și să intre pe deplin în pielea personajului în timpul dublelor”. Din punct de vedere vizual, unele surse importante de inspirație ale filmului provin din Los Caprichos, seria de gravuri a lui Francisco Goya. Ilustrațiile lui minunate surprind într-adevăr sufletul care izbucnește din opera lui Basile şi atmosfera filmului: ele oferă o reprezentare a umanității groteşti, cândva realistă și fantastică, condimentată cu multe elemente comice și macabre. În ceea ce privește imaginea, printre referințele cheie regizorul Matteo Garrone a citat Duminica neagră a lui Mario Bava, Pinocchio lui Comencini, Casanova lui Fellini și Armata Brancaleone de Monicelli.
Filmografie Matteo Garrone
Regizor și scenarist, născut la Roma în 1968, Matteo Garrone şi-a luat bacalaureatul la Liceul de Artă în 1986. După ce a lucrat ca asistent de cameraman, el a decis să se dedice full-time picturii. În 1996, el a câştigat Cel Mai Bun Film de scurt metraj la Festivalul Sacher cu Silhouette. În anul următor, el a fondat propria companie de producţie, Archimede. Primul său film de lung metraj, Terra Di Mezzo, distribuit de Tandem, a câştigat Premiul Special al Juriului și Premiul Cipputi la Festivalul de Cinema pentru Tineri din Torino. În 1998, al doilea lungmetraj al său, Ospiti/Vizitatorii, a fost proiectat la Festivalul de Film de la Veneția.
În 2000, al treilea lungmetraj al său, Roman Summer, a fost selectat în competiție la Festivalul de Film de la Veneția. Dar abia în 2002, cu The Embalmer, a câștigat aprecierea criticilor şi publicului. Prezentat în Quinzaine des Réalisateurs la a 55-a ediţie a Festivalului de la Cannes, filmul a câștigat două premii David de Donatello în Italia (cel mai bun scenariu si cel mai bun rol secundar). În 2004, First Love a fost proiectat în competiție la a 54-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, unde a câștigat Ursul de Argint pentru cea mai bună muzică. În 2008, el a făcut Gomora, care a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Cannes. În același an, filmul a câștigat cinci European Film Awards (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor, Cel mai bun scenariu și Cea mai bună imagine).
Filmul a fost nominalizat şi la Globurile de Aur, BAFTA și premiile César. De asemenea, în anul 2008, Matteo Garrone a produs primul film în regia lui Gianni Di Gregorio, Mid-August Lunch, care a câștigat premiul pentru Cel mai bun prim film la Festivalul de Film de la Veneția. În 2012, filmul lui Garrone Reality a fost proiectat în competiție la Festivalul de la Cannes și a câștigat Marele Premiu al Juriului; filmul a câștigat, de asemenea, trei premii David di Donatello și trei premii Nastro d’Argento. În 2015, regizorul se întoarce la Cannes cu Tale of Tales.
