Recomandări TV. De la mistere ce trebuie dezlegate, la crimă. De la aventuri fantasy, la societăţi distopice

de Gloria Sauciuc în 23 Oct 2017
Iată o selecţie de filme din programul micului ecran, perioada 23 - 29 octombrie

Vineri am vorbit despre cele patru filme nou lansate pe marile ecrane, iar acum iată alte şapte titluri pe care le-am putea vedea în programul televiziunilor de luni pânâ duminică. Rubricile „Filme la TV” şi „Seriale TV” prezintă oferta completă a posturilor TV de la noi.


Thriller. Savages (2012)
Luni, 23 octombrie, ora 23:50, Digi Film

Filmul surprinde momentul în care încep să se mute în California carteluri ale drogurilor din Mexic. Cu Blake Lively, Taylor Kitsch, Aaron Johnson, Benicio Del Toro, John Travolta şi Salma Hayek ca protagonişti, filmul marşează între două extreme - pe de o parte atmosfera senzuală printre nori de fum de canabis şi, de cealalta parte, un naturalism al violenţei şi speculări voluptuos- perverse ale ţâşniturilor de sânge...

SF. Logan's Run (1976)
Marţi, 24 octombrie, ora 10:25, AMC

Cândva în secolul XXIII, supravieţuitorii războaielor, suprapopulării şi ai poluării trăiesc într-un oraş sub un dom imens, izolat perfect de lumea uitată de afară. Aici, omenirea trăieşte numai pentru plăcere, fiind eliberată de griji datorită mecanismelor care oferă toate condiţiile. Există totuşi o problemă: viaţa se opreşte la treizeci de ani. Trimis într-o misiune pentru a descoperi locul celor care fug pentru că vor să trăiască mai mult de 30 de ani, eroul poveștii (Michael York) începe să își pună întrebări în legătură cu sistemul pe care îl servea și va sfârși prin a se întoarce împotriva mașinăriilor care se aflau la putere în Washington.

Fantasy. Byzantium (2012)
Marţi, 24 octombrie, ora 23:00, National TV

Seattle Times scria la data lansării în cinematografe a filmului că este o plăcere să vezi că un film cu vampiri aspiră la a fi un film de artă, explorând drama sufletească a celor care trăiesc veşnic, dar cu suferinţa de a fi nevoiţi să bea sânge şi să trăiască în umbră. Cu o regie semnată de Neil Jordan (Interview with a Vampire), Byzantium spune povestea unei adolescente, Eleanor (Saoirse Ronan) şi a mamei ei, Clara (Gemma Arterton). În realitate, cele două au peste 200 de ani...

Mister. Crima din Orient Expres (1974)
Miercuri, 25 octombrie, ora 21:10, TVR 2

Pe 24 noiembrie, în cinematografele din România se lansează Murder on the Orient Express, remake al clasicului din 1974. Ce moment mai bun ar fi decât acesta pentru a viziona originalul, regizat de legendarul Sidney Lumet, film programat de postul TVR 2 miercuri. Faimosul detectiv Hercule Poirot (Albert Finney) circulă cu Orient Express și, la un moment dat, trenul rămâne înzăpezit. Când unul dintre pasageri este găsit mort, Poirot începe să investigheze. Ingrid Bergman, Vanessa Redgrave, Sean Connery, Anthony Perkins, Jacqueline Bisset, Michael York joacă în film.

SF. District 9 (2009)
Joi, 26 octombrie, ora 20:30, Prima TV

Regizorul Neill Blomkamp foloseşte tehnica reportajului jurnalistic şi a documentarului, utilizând şi o cantitate însemnată de secvenţe de ştiri de pe CNN sau alte televiziuni pentru a spune o poveste SF, cu oameni care încearcă să relocheze o populaţie extraterestră refugiată în Districtul 9 din Johannesburg.

Film de aventuri. Gods of Egypt (2016)
Sâmbătă, 28 octombrie, ora 20:30, PRO TV

Când Osiris îi cedează coroana fiului său Horus (danezul Nikolaj Coster-Waldau, cunoscut din Urzeala tronurilor), Set îşi ucide fratele şi îşi înfrânge în luptă nepotul, orbindu-l. Rămâne doar pe umerii lui Bek (Brenton Thwaites), un tânăr muritor, să-l ajute pe Horus să-şi recupereze puterea, în speranţa că acesta ar putea-o salva de la moarte pe mult-iubita lui Zaya (Courtney Eaton).

Fantasy. Maleficent (2014)
Duminică, 29 octombrie, ora 16:00, Diva

Maleficent își protejează de bună voie casa, regatul pădurii peste care domnește, și toate creaturile care care salasuiesc aici, dar o trădare mișelească transformă inima pură a lui Maleficent în stană de piatră. Condusă de o dorință de răzbunare necontenită și de o pasiune înverșunată de a-și proteja pământul de invadatori, acum răzbunătoarea și nemiloasă Maleficent aruncă un blestem irevocabil asupra copilei nou-născute a regelui oamenilor, Aurora.

Exploreaza subiecte similare:

Savages, Blake Lively, Taylor Kitsch, Aaron Johnson, Benicio del Toro, John Travolta, Salma Hayek, Logan's Run, Michael York, Byzantium, Neil Jordan, Gemma Arterton, Saoirse Ronan, Murder on the Orient Express, Ingrid Bergman, Vanessa Redgrave, Sean Connery, Anthony Perkins, Jacqueline Bisset, District 9, Neill Blomkamp, Gods of Egypt, Maleficent, Courtney Eaton, Brenton Thwaites, Nikolaj Coster-Waldau

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 25 octombrie 2017 09:10
Ce filme proaste, vai de noi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells