Recomandări de Crăciun: filme de neratat pe platformele de streaming de la noi

de Gloria Sauciuc în 21 Dec 2022
Pentru a intra în spiritul Crăciunului...

Ne amintim cu toții că a existat un moment în care credeam într-un bărbat gras, voios, cu barbă albă, care intră în casă pe coş. Chiar dacă părinţii ne-au dezvăluit secretul, (probabil) încă mai credem un pic şi avem speranţe legate de asta în anotimpul sărbătorilor. Ca adulţi, trăim într-o lume plină de termene, şedinţe şi facturi. Uneori este o lume dură. Însă frumuseţea filmelor de Crăciun nu poate fi replicată în niciun alt moment al anului, transformând un pic realitatea din jur. De aceea le căutăm și le urmărim de Sărbători.

Genul filmelor de vacanţă este plin de nostalgie, şi fiecare scenă are parte de momente familiare publicului, care va relaţiona cu ele şi le va însuşi. Chiar şi mai interesant este modul în care aceste filme sunt transmise copiilor de către părinţii lor, devenind parte a tradiţiei de sărbători. . Cinemagia a răsfoit prin zeci de titluri pentu a vă prezenta mai jos o selecție a celor mai bune.

După noi, un film de Crăciun e cel în care sărbătoarea în sine şi toate cele care vin împreună cu ea fac parte integrantă din povestire. Luminițele, decorațiunile, așadar, nu ar trebui să lipsească din film. Atmosfera e totul. Totodată, filmul de Sărbători este unul în care să credem că magia a renăscut, în care familia este o temă centrală, în care finalul este unul fericit, unul aducător de speranță. Oamenii vor să creadă că pot fi mai buni mâine decât azi. De obicei, aceste lucruri evocă publicului spiritul Crăciunului. Așa că am conceput lista de mai jos după aceste criterii.

Primul Crăciun cu Disney+

Filmele din seria „Singur acasă” fac parte din tradiţia de sărbători pentru cele mai multe familii din România și de pretutindeni, așa că Disney +, ce serbează Primul Crăciun alături de noi, oferă cinci din aceste îndrăgite filme clasice. Singur Acasa 2: Pierdut în New York împlinește 30 de ani, la fel și Muppet: Colindă de Crăciun și O poveste de Crăciun, cu Jim Carrey, toate disponibile pe platformă. Mai mult, pe Disney+ se poate alege dintr-o mulțime de producții clasice (de la „Epoca de gheață la „Greu de ucis”), dar și premiere precum Un Chef de neuitat/ It's a wonderful binge!, Zâna bună/Godmothered), În căutarea magiei/Disenchanted.

Capodopere precum lungmetrajul de animație Fantasia (ce conține și scurtmetrajul celebru Ucenicul vrăjitor din 1940) cu muzica lui Leopold Stokowski, dar și sensibilul Miracolul de pe strada 34, ce reușește să transmită emoții și să-și introducă spectatorii în spiritul sărbătorilor de iarnă, impresionând prin interpretarea spirituală și veselă a lui Richard Attenborough, se pot vedea tot pe Disney+.

Gardienii Galaxiei: special de sărbători se poate urmări tot pe Disney+. E incursiunea inedită în universul Gardienilor, în care celebra echipă pestriță ar dori să facă un Crăciun de neuitat lui Quill, prin urmare se îndreaptă către Pământ, unde Mantis și Drax îl vor răpi pe Kevin Bacon, ca să i-l facă lui Star-Lord cadou de sărbători.

De neratat pe Disney+ de Sărbători este și serialul fantasy Willow, despre ucenicul vrăjitor Willow Ufgood (Warwick Davis), care va conduce o echipă de eroi inadaptați pentru a salva lumea.

Nostalgie de Crăciun pe HBO Max

Continuarea la îndrăgitul clasic de Crăciun Christmas Story din 1983, filmul O nouă poveste de Crăciun este despre Ralphie, devenit acum adult (jucat de către acelaşi Peter Billingsley), care revine la casa de pe strada Cleveland pentru a le oferi copiilor săi un Crăciun la fel de magic precum acela de pe când el era copil, pentru a-i revedea pe prietenii din copilărie şi pentru a depăşi moartea tatălui său. Filmul poate fi văzut pe HBO Max.

A Hollywood Christmas este despre o femeie regizor de filme de Crăciun care începe să trăiască propriul ei film de Crăciun atunci când un arătos director de reţea TV apare şi ameninţă să oprească producţia ultimului ei film. Puteţi urmări filmul A Hollywood Christmas pe HBO Max.

Elf (2003), un film care nu ar putea funcţiona fără actorii din rolurile principale, anume Will Ferrell în rolul lui Buddy, un băiat crescut la Polul Nord care călătoreşte la New York pentru a-şi căuta tatăl (James Caan). Ferrell se dedică rolului, ceea ce face ca naivitatea lui Buddy să fie în acelaşi timp convingătoare şi atrăgătoare, scrie Vulture. Într-adevăr este un ciudăţel stângace cu o viziune simplistă asupra lumii. Dar poate că el are dreptate? Este completat de Jovie (Zooey Deschanel), al cărei cinism se topeşte cu fiecare scenă. Urmăriţi filmul pe HBO Max.

Vrăjitorul din Oz, originalul din 1939, de asemenea poate fi văzut pe HBO Max, alături de o mulțime de alte titluri vechi și noi.

Prime Video, Netflix, Paramount +

După ce îşi iau la revedere la staţia de tren Marlyebone, Hayley şi James (Asa Butterfield), proaspăt îndrăgostiţi, nu îşi doresc să fie singuri de Crăciun, aşa că ambii se hotărăsc să îşi facă unul altuia o surpriză şi ajung fiecare în trenul celuilalt. Începe să ningă şi, odată cu asta, cei doi îşi dau seama că vor ajunge să rămână cu familia celuilalt de Crăciun. Va supravieţui iubirea lor secretelor dezvăluite de către familia partenerului? Puteţi vedea filmul pe Prime Video.

Clasicul O viaţă minunată (It s a Wonderful Life – 1946), după multe clasamente cel mai bun film de Crăciun, poate fi văzut cu costuri suplimentare pe Amazon Prime. Filmul rulează, însă, la Cinemateca Eforie din București, joi, 22 decembrie, de la ora 19.

Dacă nu ați văzut încă serialul Lord of the Rings: The Rings of Power, poate fi un moment bun acum, în perioada vacanței de sărbători. Universul fantasy creat vă poate transpune în atmosfera de poveste ce urmează. Această dramă epopeică este plasată în timp cu mii de ani înainte de acțiunea din The Hobbit și din Stâpânul Inelelor a lui J.R.R. Tolkien.

O listă întreagă cu filme de Crăciun disponibile pe Netflix poate fi consultată aici. Pe lângă acele filme, nu ratați animația Klaus. Este frumos realizată şi reuşeşte să fie o dulce poveste a originii lui Moş Crăciun: un poştaş leneş şi ratat (vocea lui Jason Schwartzman) se împrieteneşte cu un artisan de jucării retras (cu vocea lui J.K. Simmons), şi cei doi încearcă să aducă, cu jucăriile lor, bucurie unui oraş tenebros.

Dacă aveţi nevoie de o altă adaptare după Christmas Carol, aceasta îl are pe Bill Murray în rolul unui director TV deziluzionat, vizitat de câteva fantome care îl vor ajuta să redescopere spiritul Crăciunului. Una dintre fantome este jucată de către Carol Kane, iar publicul o va îndrăgi. Urmăriţi-l pe Paramount+.

Așadar, există o mulțime de filme și seriale ce vă așteaptă pe platformele de streaming pentru a intra în spiritul Crăciunului. Există ceva pentru toată lumea!

Exploreaza subiecte similare:

Fantasia, The Muppet Christmas Carol, Home Alone, Die Hard, Ice Age, Godmothered, Disenchanted, Leopold Stokowski, The Guardians of the Galaxy Holiday Special, A Christmas Carol, It's a Wonderful Life, Richard Attenborough, Jim Carrey, Miracle on 34th Street, Willow, A Christmas Story Christmas, A Christmas Story, Peter Billingsley, The Wizard of Oz, J.K. Simmons, Asa Butterfield, Bill Murray, Carol Kane, The Lord of the Rings: The Rings of Power, elf, Klaus, Zooey Deschanel, Will Ferrell

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells