Q.E.D., cel mai bun film românesc al lui 2014

A fost văzut prima oară în noiembrie 2013, când a şi câştigat Premiul special al juriului la festivalul de la Roma, iar în iunie a reprezentat România în competiţia festivalului Transilvania. Iată-l acum, în sfârşit pe marile ecrane din întreaga ţară. Noi considerăm Q.E.D. cel mai bun film românesc al anului 2014 şi îl recomandăm din toată inima. Mai mult, suntem siguri că al doilea lungmetraj din cariera regizorului Andrei Gruzsniczki va fi extrem de bine primit la următoarea ediţie a Premiilor Gopo. Republicăm mai jos cronica scrisă în noiembrie 2013, când Q.E.D., pe atunci încă intitulat Quod erat demonstrandum, a impresionat juriul festivalului de la Roma prezidat de cineastul american James Gray.

"Quod Erat Demonstrandum spune povestea lui Sorin Pârvu (Sorin Leoveanu, în al doilea lungmetraj după excelenta sa apariţie în Undeva la Palilula), un matematician în vârstă de 35 de ani care, în 1984, rămâne prins în angrenajul marii maşinării comuniste. Autor al unei teoreme revoluţionare, Pârvu visează să fie publicat şi să-şi termine teza de doctorat, doar că sistemul îi refuză această ambiţie cu totul justificată şi-l obligă să improvizeze. O face cu ajutorul Elenei (Ofelia Popii, extraordinară), fostă colegă de facultate şi soţie a bunului său prieten Alexandru. Şi Elena are un vis, acela de a-şi întregi familia mergând cu fiul ei să locuiască în Franţa, unde Alexandru locuieşte o bună bucată de vreme. Ea ar putea lua manuscrisul teoremei şi, o dată ajunsă în Franţa, ar putea mijloci publicarea lui de către o universitate americană...

Bineînţeles, atât Sorin cât şi Elena intră în vizorul Securităţii, iar cazul este investigat de Voican (Florin Piersic Jr., foarte schimbat de o mustaţă neagră). Gruzsniczki explorează în aproape 100 de minute metodele mai mult sau mai puţin brutale, dar întotdeauna intruzive, prin care Securitatea reuşea să spulbere intimitatea cetăţenilor obişnuiţi, dându-le vieţile peste cap. Practic, QED este echivalentul românesc al excelentei producţii germane Das Leben der Anderen/Vieţile altora, peliculă câştigătoare de Oscar şi dare de seamă a imixtiunii poliţiei secrete est-germane în viaţa unui dramaturg (Sebastian Koch) şi a soţiei sale actriţe (Martina Gedeck) în acelaşi an 1984.

Aproape fără experienţă cinematografică, Ofelia Popii străluceşte în rolul Elenei, care se trezeşte prinsă între visele reîntregirii familiei în Franţa, fidelitatea pentru vechiul ei prieten Sorin, datoria faţă de tatăl tot mai slăbit (Virgil Ogăşanu) şi capcanele întinse de securistul Voican. O vor face compromisurile şi sacrificiile să iasă victorioasă din lupta cu impozanta maşinărie de stat? Scenariul scris de acelaşi Andrei Gruzsniczki este mult mai puţin previzibil decât ne-am aşteptat...

Quod Erat Demonstrandum este primul film românesc alb-negru în ultimul sfert de secol (predecesorul său, Moromeţii, l-a avut ca director de imagine pe acelaşi Vivi Drăgan Vasile), iar opţiunea monocromatică este o decizie înţeleaptă a regizorului, care reuşeşte cu ajutorul unor cadre bine alese şi al scenografiei atente (Cristian Niculescu) să readucă pe ecrane griul omniprezent al ultimilor ani de ceauşism. Timp de aproape 100 de minute, trei decenii de istorie se şterg pe marele ecran, iar spectatorul este purtat în trecut, în vremuri când sistemul părea  invincibil, iar individul trebuia să adopte strategii de comunicare incredibile pentru a fi în stare să facă măcar un pas înainte în imobila lume de plumb a non-iniţiativei.

Deşi are acţiunea plasată într-o perioadă cu care puţini dintre noi ne mai identificăm, QED reuşeşte să fie în acelaşi timp extrem de actual. Trăim în vremuri când dorinţa de afirmare şi de succes îi face pe atâţia dintre cunoscuţii noştri să evadeze (titlul de lucru al filmului era Evadarea) din România, sărăcind pe an ce trece capitalul intelectual al ţării. Victime ale unui sistem ce ignoră efectele pe termen lung ale fugii specialiştilor, ei sunt toţi nişte Sorin Pârvu ai prezentului, doar că statul nu mai poate pune obstacole în goana lor către recunoaşterea propriilor abilităţi.

În ciuda unui buget insuficient pentru un film de epocă (economia se vede clar în uşor deranjanta puţinătate a exterioarelor), Andrei Gruzsniczki reuşeşte să aducă pe ecrane o poveste puternică, ajutată de câteva interpretări excelente ce sperăm să atragă atenţia şi altor regizori la consistentul potenţial cinematografic al unor Sorin Leoveanu şi Ofelia Popii. Deşi are câteva secvenţe care îngreunează ritmul sau sugerează prea explicit resorturile evoluţiei personajelor, Quod Erat Demonstrandum a fost o bucurie cinematografică şi sperăm ca publicul din România, de obicei atât de reticent în faţa poveştilor de inspiraţie comunistă, să-i dea o şansă acestei premiere din 2014. Merită!"