Primele vesti despre TIFF 2006

de Oana Rasuceanu în 24 Ian 2006
Primele vesti despre TIFF 2006
Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc, incepe sa-si prezinte primele proiecte, idei, filme, invitati. Cu un nou director la carma, criticul de film Mihai Chirilov, echipa festivalului pregateste, pas cu pas, cea de-a cincea editie a festivalului care se va desfasura la Cluj-Napoca in perioada 2 – 11 iunie 2006.
Si in acest an, publicului de la Cluj i se va oferi o lista bogata de productii recente, prezentate si mult premiate la festivaluri de serie A, precum Cannes, Berlin sau Venetia. Titluri importante ale anului 2005 si inceput de 2006 vor fi prezentate, ca si in editiile precedente, in cadrul sectiunii Panorama. Alte 12 filme, semnate de regizori aflati la debut sau la al doilea lungmetraj, se vor intrece in Competitie pentru castigarea Trofeului Transilvania, a carui valoare a crescut la 10.000 euro. Nu vor lipsi sectiunile traditionale: 3X3 (trei regizori cu trei filme reprezentante pentru cariera lor), Umbre (scurt si lungmetraje de groaza si fanstastice), Focus (doua tari ale caror cinematografii vor fi prezentate clujenilor prin cateva filme de referinta). Workshop-ul Let’s go digital!, care a debutat cu mare succes anul trecut la Cluj, va merge mai departe. Alti 15 adolescenti indragostiti de cinema vor fi alesi in urma unei preselectii pentru a filma si apoi monta primul film dintr-o posibila viitoare cariera in domeniu. Proiectiile in aer liber vor incanta pentru a treia oara publicul clujean, iar Concursul de scenarii HBO -TIFF isi va premia castigatorii pentru a doua oara in cadrul Galei de Inchidere.   
Sarcina lui Mihai Chirilov, care a ramas si in pozitia de director artistic al festivalului, de a selecta filmele noii editii TIFF, este in plina desfasurare. Pana in prezent, se anunta titluri mari, importante, precum Capote, proaspatul castigator la Globul de Aur 2006 pentru Cel mai bun actor intr-o drama, actorul Philip Seymour Hoffman (foto), Me and You and Everyone We Know, premiat cu Camera D’Or la Festivalul de la Cannes anul trecut, sau filmul surpriza al Festivalului de la Venetia 2005 – Takeshis, al regizorului japonez Takeshi Kitano. Toate aceste filme vor fi prezentate in premiera absoluta in Romania la TIFF 2006.  
TIFF 2006 pregateste doua evenimente speciale: unul dedicat proiectiei filmului All the Invisible Children (Venetia 2005) si altul proiectiei debutului in lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, Legaturi bolnavicioase, proaspat selectat in sectiunea Panorama a Festivalului de la Berlin. All the Invisible Children, produs de actrita italiana Maria Grazia Cucinotta,  este un proiect UNICEF, care cuprinde o inlantuire de scurtmetraje, realizate de regizori importanti, precum Emir Kusturica, Spike Lee, Ridley Scott, John Woo si altii. Realizatorii TIFF promit vizita la Cluj a cel putin unuia dintre realizatorii filmului.
Daca anul trecut cinefilii prezenti la Cluj s-au putut “hrani” cu intreaga serie Angels in America, un adeverat maraton cinematografic, anul acesta, provocarea este si mai mare. Ei vor avea parte de 11 ore marca Lars von Trier, urmand a fi proiectat controversatul sau serial TV, Kingdom – despre ciudateniile si bizareriile petrecute in interiorul unui spital din Danemarca, o combinatie suprarealista intre E.R si Twin Peaks. Fanii filmelor regizorului danez, dar si cei care vor sa testeze un altfel de format TV, vor avea sansa sa vada acest serial proiectat de pe pelicula, si nu de pe suport digital.
Asadar, se anunta o noua editie a Festivalului International de Film Transilvania foarte bogata in filme si evenimente surpriza.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells