La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu, cu Vlad Ivanov protagonist, a avut sâmbătă premiera mondială la Cannes unde concurează pentru Palme d'Or. Proiecția de gală și cea destinată presei a avut loc la ora 22 a Franței (ora 23 a României) iar peste noapte au apărut primele cronici ale filmului în presa internațională.
IndieWire numește filmul La Gomera, al lui Corneliu Porumboiu, o variantă românească plină de culoare pentru Ocean's Eleven. Iată ce scrie publicația despre filmul care a avut premiera mondială la Cannes sâmbătă, 18 mai: „O variantă românească încântătoare a celebrului Ocean's 11, filmul lui Porumboiu atrage într-o manieră unică, şi cere prin toate un remake în engleză. Regizorul a început să îşi îmbogăţească stilul cu metode cu mai multă priză la public, şi lucrul acesta devine tot mai evident cu noul său film noir La Gomera, un amestec bine cântărit de motive ale genului despre o bandă de delincvenţi în stilul celei din Ocean's 11, adunată de data aceasta în peisajul Insulelor Canare. Inteligenţa filmului vine din modul în care aplică această tradiţie culturală unică în contextul filmului noir, şi reuşeşte cam în acelaşi mod în care personajele reuşesc să îşi ducă la capăt planurile lor de răufăcători. Porumboiu adaugă momente memorabile, tangenţiale acţiunii filmului, plus tot felul de aluzii, printre care o referinţă memorabilă la Psycho, una care aminteşte încă o dată că filmul e o pastişă, însă una reuşită, care aminteşte ce putere are un film”.
Publicația The Hollywood Reporter este, de asemenea, favorabilă filmului care concurează pentru Palme d`Or: „Corneliu Porumboiu face o mişcare într-un teritoriu mai ancorat într-un anume gen de film, cu ultima sa producţie neo-noir-ul La Gomera (tradus în engleză The Whistlers). Unii dintre fanii regizorului ar putea fi puţin deconcertaţi de această schimbare de direcţie de la cadrele lungi şi de la tehnicile mai aspre de producţie, tipice Noului Val Românesc din care filmul face parte. Personajul principal, Cristi, nu se ştie dacă este loial hainei de poliţist, ori lui Paco, ori Gildei (care se preface a fi prostituată şi face dragoste cu el pentru a-l spiona), şi acest aspect rămâne neclar până la final. De fapt, nici nu contează, pentru că în principal filmul este construit din asamblarea mai multor secvenţe care sunt suficient de dezvoltate pentru a sta pe cont propriu ca mici scurtmetraje: o scenă în care banda exersează limbajul fluierăturilor, o scenă care dă fiori de la casa la ţară a mamei lui Cristi şi deznodământul final plasat la Gardens by the Bay, în Singapore, un cadru kitsch care este puţin în dezacord cu tonul emoţional al ultimei scene. Scenariul poate fi întortocheat şi cere atenţie de la spectator, dar e altceva decât stilul intelectual al lucrărilor anterioare ale lui Porumboiu. Acelea erau mai profunde. Acesta e doar mai isteţ”.
Publicația Variety este mai sceptică. Iată ce scrie despre filmul lui Porumboiu: „O comedie cu umor sec, un film noir căruia îi lipseşte o doagă, La Gomera are în centru un poliţist prins într-un labirint cu femei frumoase, cu limbaj al fluierăturilor şi cu o saltea plină cu bani. Oricât de exotic ar fi, filmul rămâne între hotarele curiozităţii inteligente a lui Corneliu Porumboiu. Pe hârtie, Cristi (personajul principal) ar fi, în mâinile unui alt regizor, acelaşi tip obişnuit urmărind un vis nerealist, de Don Quixote, care îl face să creadă că viaţa lui poate fi mai bună. La fel cum, în Fotbal infinit din 2018, micul funcţionar visează să schimbe la nivel internaţional regulile fotbalului, sau tatăl înglodat în datorii speră în găsirea unei averi îngropate în grădină în filmul Comoara din 2015.
De ce La Gomera pare inferior prin comparaţie? În parte, pentru că deşi este despre limbajul fluieratului, nu este destul fluierat: acesta este un artificiu narativ isteţ şi cu mult potenţial, dar este surprinzător de sub-utilizat. Dar mai mult, se întâmplă datorită stilului discret al cinematografului lui Porumboiu, care oferă surprize subtile care te cuceresc atunci când de fapt crezi că urmăreşti altceva. Momente pline de graţie apar, uneori în cadrele de final, şi adesea în cele mai nepromiţătoare momente: birouri de funcţionari, secţii de poliţie, camere de zi, locuri de joacă obişnuite. Însă, în contextul unui neo-noir, arhetipurile sunt atât de adânc întipărite, şi dimensiunile personajelor atât de înrădăcinate, încât nu e mult loc de manevră pentru a schimba personajele.
Parţial, este şi datorită portretului lui Cristi. Oricât de rece pare să fie, ca toţi protagoniştii lui Porumboiu, este ceva demn de a fi îndrăgit la el, o flacără de idealism care arde intens oricât de mult lumea ar fi încercat s-o stingă. Cristi, un poliţist evident corupt şi taciturn, într-atât încât nu merită să se transforme într-un om bun, se îndrăgosteşte de Gilda, însă nu printr-o legătură umană emoţionantă ci mai mult din întâmplare, ea frumoasă şi în primejdie, el singur. (Mama lui Cristi „se teme" că el ar putea fi gay).
Ca şi aventură cinematografică având un parcurs contorsionat, La Gomera este o experienţă plăcută, cu suficientă subiectivitate încât să pară puţin straniu. Însă fanii lui Porumboiu, care urmăresc acelaşi stil pe care l-a livrat la fiecare film - în care orice clipă poate transforma un plan ridicol într-un basm, sau o prostioară într-o dilemă filosofică, se vor lupta să-l înţeleagă”.
The Wrap este de părere că filmul este o călătorie „cu răsturnări de situație minunate”, cu John Wayne și Alfred Hitchcock ca referințe.
„O călătorie supradimensionată, cu minunate răsturnări de situație, care beneficiază de o rezervă nesfârșită de umor negru și de numeroase cadavre. Porumboiu este într-o dispoziție jucăușă din momentul în care filmul începe cu «The Passenger» a lui Iggy Pop. Nimeni nu este nevinovat, cu greu cineva supraviețuiește, iar cursa este amuzantă pe tot parcursul”.
Télérama a scris că Porumboiu a suprins cu „La Gomera”. Cineastul „a schimbat radical stilul și vizează un public mai larg, fără a renunța la umorul necondiționat și la reflecția lui asupra cinematografiei”.
„La Gomera” a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018, iar din distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl. Este prima producţie semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României.
Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.
„La Gomera” este scris și regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia este realizată de Simona Pădurețu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcția artistică.
„La Gomera” este o producție 42 KM FILM în coproducție cu Les Films du Worso (Franța), Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Eurimages. Coproducători sunt și Arte Grand Accord, Film i Vast și Filmgate Films (Suedia). Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) și Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach și Maren Ade.
Agentul internațional de vânzări este MK2 Films.
