Prima imagine cu Johnny Depp drept Lupul cel Rău din Into the Woods

de Cristina Grigore în 24 Oct 2014
Producţia live-action Disney va ajunge în cinematografele de la noi pe 2 ianuarie

Cu regizorul lui Chicago la cârmă - Rob Marshall – studiourile Disney au anunţat încă din 2010 producţia live action Into the Woods, în care poveştile clasice prind viaţă, iar personaje binecunoscute, precum Vrăjitoarea cea Rea, Cenuşăreasa, Făt-Frumos şi Lupul cel Rău se metamorfozează cu ajutorul unor nume celebre: Meryl Streep, Anna Kendrick, Chris Pine, respectiv Johnny Depp.

Dacă trailer-ul lansat în vară ne-a adus în faţă mare parte dintre personajele de basm, mai puţin pe misteriosul Lup, iată că avem acum ocazia să îl vedem, adus la viaţă de Johnny Depp.

Fotografia apare în numărul de luna aceasta al revistei Entertainment Weekly. Filmul, o adaptare după celebrul musical cu acelaşi nume, este programat să intre  în cinematografele de la noi din 2 ianuarie. Din distribuţie mai fac parte Emily Blunt şi James Corden, intepreţii băcanului şi ai soţiei acestuia, cei care vor să-şi întemeieze o familie, dar sunt blestemaţi de o necruţătoare vrăjitoare.

Exploreaza subiecte similare:

Into the Woods, Johnny Depp

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 24 octombrie 2014 12:07
Ridicol
Costirik pe 24 octombrie 2014 16:01
Dap;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells