Premierele săptămânii 9-15 octombrie 2015

de Ştefan Dobroiu în 9 Oct 2015
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend!

Este săptămâna neînfricării pe marile ecrane, cu trei filme despre extraordinare acte de curaj. Este şi săptămâna tehnologiei 3D, cu două premiere care dovedesc că tehnologia nu este doar o găselniţă pentru a mări preţul biletului, ci un mijloc inteligent de a captiva spectatorul. Schimbăm tonul cu un al patrulea film, o comedie franceză văzută de două milioane de spectatori în ţara de origine. Iată-ne mai jos recomandările.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

The Walk: Sfidează limitele
Philippe Petit şi cel mai curajos act artistic al secolului. În august 1974, acrobatul parcurge pe un cablu de metal distanţa dintre turnurile gemene ale World Trade Center, pe atunci încă în construcţie. La 400 de metri înălţime şi fără sistem de siguranţă. Filmul lui Robert Zemeckis retrasează itinerariul eroului până la această nebunească iniţiativă şi îşi face spectatorii, cu ajutorul celui mai bun exemplu de tehnologie 3D văzut vreodată la cinema, să experimenteze fantastica senzaţie a lui Petit şi curajoasa lui înfruntare cu vidul. Sfatul nostru este să mergi la un cinema cât mai modern pentru a vedea acest spectaculos film biografic.

Cronica noastră, aici.

Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri
O idee foarte bună pentru timp petrecut în familie la cinema, Pan este o imaginare a primelor aventuri ale orfanului Peter în Ţara de Nicăieri. Un film fantasy care arată excelent şi care compensează câteva alegeri dubioase în ceea ce priveşte regia şi scenariul cu multă energie, ritm şi câteva interpretări excelente. Iese în evidenţă Levi Miller, un puşti australian aflat la primul rol principal şi atât de convingător, încât cu siguranţă va fi unul dintre starurile deceniului următor. Trebuie să îl lăudăm pe regizorul Joe Wright pentru inspirata folosire a tehnologiei 3D şi pentru aspectul filmului, un adevărat regal de efecte speciale. Şi Hugh Jackman impresionează cu interpretarea dezlănţuită a piratului Barbă-neagră, care fură copii pentru a-i folosi ca sclavi în minele unde misteriosul pixum, praful zânelor, este tot mai greu de găsit.

Muntele magic
A doua parte dintr-o trilogie animată dedicată eroismului, Muntele magic îi urmează lui Crulic - drumul spre dincolo. Regizoarea Anca Damian explorează un nou destin exemplar, cel al artistului polonez Adam Jacek Winkler, un spirit dezlănţuit ce va ajunge să lupte, într-o donquijotească încercare de a eradica totalitarismul, în războiul afganilor împotriva invadatorilor sovietici, în anii '80. Eroul va reuşi să traverseze invizibila graniţă dintre culturi, ajungând să fie adoptat de tovarăşii săi afgani. Filmul a putut fi văzut prima oară în România în deschiderea popularului festival Anim'est, ajuns anul acesta la a zecea ediţie. Festivalul continuă până duminică!

9 mois ferme/9 luni, în căutarea tatălui
Albert Dupontel a scris şi regizat această trăsnită comedie despre o judecătoare care descoperă că este însărcinată, la câteva luni după o noapte de petrecere. De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, eroina descoperă că tatăl copilului este Bob (Albert Dupontel), un criminal urmărit de poliţie. Criticii francezi au lăudat burlescul dezlănţuitei comedii a lui Dupontel, etichetând-o drept unul dintre cele mai amuzante filme lansate în ultimii ani în Franţa.

La ce film te duci în weekend?

Exploreaza subiecte similare:

Robert Zemeckis, Pan, The Walk, La montagne magique, 9 mois ferme

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
TheJesus pe 10 octombrie 2015 08:21
The Walk

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells