Premierele săptămânii 8-16 iulie 2016

de Ştefan Dobroiu în 8 Iul 2016
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend!

Avem parte de un weekend complet, din care nu lipsesc filmul de aventuri, comedia ireverenţioasă, thrillerul sângeros, dar nici filmul de festival. Iată mai jos recomandările noastre cu privire la premierele lansate astăzi pe marile ecrane.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

The Legend of Tarzan/Legenda lui Tarzan
Acum câteva săptămâni îl anunţam ca filmul de aventuri al verii. A venit vremea ca publicul din România să confirme sau să infirme potenţialul acestei ecranizări după unul dintre cei mai iubiţi eroi literari. Chiar dacă criticii americani nu s-au grăbit să laude filmul lui David Yates, actorii populari, efectele speciale, mesajul eco şi o poveste care satisface atât publicul masculin cât şi pe cel feminin ar putea transforma Legenda într-un succes de casă în România. Povestea o ştim deja: după ce a crescut printre gorile, Tarzan revine în societate, dar trebuie să se întoarcă în junglă atunci când bogăţiile naturale ale Africii sunt ameninţate de un european obsedat de îmbogăţire.

Mike and Dave Need Wedding Dates/Partenere pentru Mike şi Dave
Nu este o comedie chiar pentru întreaga familie (ratingul este "nerecomandat sub 15 ani"), dar pentru cei care apreciază tonul ireverenţios şi poantele fără perdea, premiera ar putea fi un nemaipomenit prilej de distracţie. În centrul atenţiei sunt Mike (Adam Devine) şi Dave (Zac Efron), doi fraţi vestiţi în familie pentru talentul lor de a distruge orice reuniune a membrilor ei. Când sora lor mai mică se mărită, fraţii sunt obligaţi de părinţi să vină însoţiţi la nuntă şi nu însoţiţi de oricine, ci de două fete cuminţi şi în stare să îi ţină în frâu. Doar că Tatiana (Aubrey Plaza) şi Alice (Anna Kendrick), partenerele alese de cei doi fraţi, sunt şi mai rele decât ei, iar de nuntă se va alege praful...

Cronica noastră, aici.

The Purge: Election Year/Noaptea judecăţii. Alegerile
Sângeroasa serie începută în 2013 are parte acum de un nou sequel. De această dată acţiunea are loc în 2040, în timpul celei de-a 24-a nopţi a judecăţii, în care orice infracţiune şi orice crimă comise de-a lungul a 12 ore rămân nepedepsite. În centrul atenţiei este senatoarea Charlie Roan (Elizabeth Mitchell, cunoscută din rolul lui Juliet din serialul Lost), principala forţă din spatele unei iniţiative politice care ar putea interzice noaptea judecăţii. Evident, susţinătorii sângerosului eveniment vor profita de cele 12 ore pentru a o ucide, senatoarea fiind apărată doar de bodyguard-ul ei, Barnes (Frank Grillo, cunoscut din rolul villain-ului Crossbones din universul cinematografic Marvel).

Bone Tomahawk/Tomahawkul de os
Kurt Russell, Patrick Wilson şi Matthew Fox sunt starurile acestui violent western interzis minorilor. Când o femeie este răpită de sălbatici în sudul SUA, la sfârşitul secolului 19, mai mulţi localnici conduşi de şeriful Franklin Hunt (Kurt Russell) pornesc în căutarea ei. Nevoiţi să se aventureze într-un teritoriu controlat de troglodiţi vestiţi pentru canibalism, salvatorii vor avea de înfruntat obstacole cumplite în misiunea lor. Filmul reprezintă o întoarcere la cinema a lui Sean Young (Blade Runner, Dune).

Remember/Răzbunarea amintirilor
Lansat toamna trecută în selecţia festivalului de la Veneţia, acest thriller în regia lui Atom Egoyan ni-l arată pe Christopher Plummer în rolul lui Zev, un supravieţuitor al Holocaustului afectat de senilitate şi internat în prezent într-un sanatoriu pentru vârstnici. La îndemnul lui Max, un alt supravieţuitor al Holocaustului din sanatoriu, Zev porneşte în căutarea lui Otto Wallisch, ofiţer nazist răspunzător de asasinarea familiilor celor doi bărbaţi. Călătoria lui Zev în America, unde ar trebui să-l găsească şi să-l execute pe Wallisch, se va dovedi plină de surprize.

Ce film vei vedea săptămâna aceasta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

The Legend of Tarzan, Mike and Dave Need Wedding Dates, The Purge: Election Year, Bone Tomahawk, Remember

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells