Premierele săptămânii 23-29 iunie 2017

de Ştefan Dobroiu în 23 Iun 2017
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta pe marile ecrane!

Pentru mulţi spectatori din România noua răfuială între Autoboţi şi Decepticoni ar putea fi cea mai interesantă premieră a săptămânii, dar oferta cinematografelor conţine şi unul dintre cele mai amuzante şi emoţionante documentare realizate vreodată la noi, o reîntâlnire cu Bruce Willis şi ecranizarea unui roman care promite că te va face să apreciezi micile bucuri ale vieţii. Iată mai jos recomandările noastre.

În acest weekend are loc şi cea de-a 11-a ediţie a festivalului NexT, prima organizată în iunie şi nu în aprilie. Pe lângă selectarea anuală a celor mai bune scurtmetraje ale momentului, schimbarea anotimpului permite festivalului evenimente inedite precum "NexT în cartier": proiecţii în aer liber în apropirea cinematografelor închise din cartierele bucureştene Giuleşti, Bucureştii Noi, Pantelimon, Floreasca, Drumul Taberei şi Tineretului. Aici mai multe informaţii despre "NexT în cartier", iar aici tot ce trebuie să ştii despre cea de-a 11-a ediţie a festivalului.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Transformers: The Last Knight/Transformers: Ultimul cavaler
Un exces de efecte speciale marca Michael Bay, cea de-a cincea parte a francizei Transformers reexplorează ideea că extratereştrii de pe Cybertron au fost parte din istoria Terrei de-a lungul mai multor milenii. Mark Wahlberg revine în rolul lui Cade Yaeger, inventatorul salvator şi protector al Autoboţilor, după ce întreaga rasă devine proscrisă şi vânată de guvernele întregii lumi. Ajutat de o moştenitoare britanică (frumoasa Laura Haddock), Yaeger va porni în căutarea unui artefact ce ar putea răsturna o dată pentru totdeauna sorţii luptei dintre Autoboţi şi Decepticonii conduşi de Megatron, salvând în acelaşi timp şi planeta de la distrugere. O abordare de tipul Indiana Jones, umorul şi efectele speciale distrag atenţia de la povestea încropită în grabă şi pusă laolaltă haotic.

Cronica noastră, aici.

Planeta Petrila
Ştim, publicul din România este escapist, prin urmare va prefera să viziteze Cybertron şi nu Planeta Petrila. Dar, dacă vrei ca în 2017 să vezi măcar un singur un documentar românesc, acesta ar putea fi Planeta Petrila, care nu doar emoţionează şi amuză, ci şi explorează puterea rezistenţei civice şi a artei. Pentru locuitorii marilor oraşe, pentru care industriile redundante şi combinatele nu au însemnat o dezvoltare exponenţială, cazul Petrila le va dezvălui un mod diferit de viaţă şi efectul devestator al dispariţiei acestei industrii asupra unei localităţi căreia i-a fost timp de decenii coloană vertebrală şi principal mijloc de trai. Când mina Petrila se închide treptat, minerii şi familiile lor rămân fără sursa de venit, dar comunitatea suferă şi mai mult atunci când întregul complex minier este ameninţat cu demolarea. Petrilenii găsesc metode inventive de a opri dispariţia unei părţi atât de importante din istoria lor, iar regizorul Andrei Dăscălescu le prezintă ataşant eforturile.

Cronica noastră, aici.

Everything, Everything/Absolut tot
Inspirat de bestsellerul omonim destinat tinerilor şi adolescenţilor, filmul explorează relaţia dintre timp şi intensitatea experienţelor. În centrul atenţiei este Maddy (Amandla Stenberg), o adolescentă a cărei maladie o ţine prizonieră în casa închisă ermetic, cu atmosfera controlată de aparate performante. Apropierea ei de vecinul Olly (Nick Robinson) o face pe Maddy să se răzvrătească împotriva existenţei ei lipsite de orice evenimente şi o determină să se întrebe dacă nu cumva merită să suporte consecinţele pentru o zi petrecută exact cum îşi doreşte. Filmul invită la o rebeliune împotriva rutinei, mesaj care i-ar putea îndemna şi pe spectatori să încerce experienţe noi.

Once Upon a Time in Venice/Câinele... sau viaţa!
Anul trecut dispariţia unui pisoi făcea praf viaţa unor infractori în Keanu, iar acum iată că e vorba de un câine şi un detectiv particular interpretat de Bruce Willis. Când Buddy, căţelul său, dispare fără urmă, Steve Ford este gata de orice pentru a-l recupera, iar asta îi va scoate în cale o mulţime de altercaţii cu indivizi care mai de care mai periculoşi. Comedia de acţiune îi are în alte roluri pe Jason Momoa, John Goodman, Famke Janssen, Kal Penn şi David Arquette.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Transformers: The Last Knight, Planeta Petrila , Everything Everything , Once Upon a Time in Venice

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells