Amânat de trei ori şi cu un subiect neaşteptat de conectat la realitatea actuală, No Time to Die este categoric sfârşitul unei ere în celebra franciză, următoarele filme având toate şansele să fie foarte diferite de cele 25 lansate până acum. Cinemagia a văzut blockbusterul simultan cu premiera sa mondială de la Londra, iar acum îţi poate spune la ce să te aştepţi.
Dacă mult timp filmele cu James Bond erau poveşti de sine stătătoare, cu doar câteva elemente recurente, Casino Royale (2006, şi în opinia noastră cel mai bun film din era Daniel Craig) a propus un subiect cu multiple ramificaţii explorate în continuările lansate în ultimii ani, iar No Time to Die închide eficient aceste ramificaţii.
Totul începe la cinci ani de la ultima misiune a lui James Bond, retras acum din activitate. Doar că un atac la un laborator secret duce la furtul unei arme deosebit de distrugătoare, armă pe care MI6 şi M (Ralph Fiennes) categoric nu vor să pice în mâini rele, prin urmare atât agenţii britanici, cât şi agenţi CIA conduşi de o cunoştinţă mai veche a lui Bond, Felix Leiter (Jeffrey Wright), sunt gata de orice pentru a-i da de urmă. Reactivat de acest pericol global, Bond îşi va da seama curând că are de înfruntat un inamic mult mai redutabil decât se aştepta şi că în confruntare are de pierdut mai mult decât de obicei.
No Time to Die vine cu o îndepărtare de la spiritul francizei şi nu ne e deloc greu să ne hotărâm dacă asta e un plus sau un minus al filmului (este un plus). Cert este că filmele cu James Bond, aşa cum le ştiam pe vremuri, se vor schimba substanţial, iar premiera de vineri s-ar putea să reprezinte un rămas bun adresat nu doar lui Daniel Craig, ci şi unui anumit spirit Bond tot mai depăşit în contextul actual. Au trecut doar 15 ani de la lansarea lui Casino Royale, dar o revizionare a filmului în 2021 nu face decât surprindă cu misoginia explicită a personajului şi cu odele cântate imperialismului britanic (la pachet cu o desconsiderare făţişă a culturilor subjugate), două elemente greu de acceptat în prezent.
Poate că No Time to Die foloseşte elementele familiare ale francizei, de la confruntările fizice la urmăririle spectaculoase cu maşini şi vestitele gadget-uri trântite pe masă de Q (Ben Whishaw), dar eroul său este mult mai matur decât cel din Casino Royale. Am putea spune că Bond a suferit, în urma aventurilor sale tot mai personale - de la sentimentele pentru Vesper Lynd (Eva Green) la reîntâlnirea cu Blofeld (Christoph Waltz) - suficient de mult astfel încât să devină înţelept.
De un upgrade inspirat beneficiază şi fetele Bond din No Time to Die: ele nu mai sunt simple accesorii plăcute privirii ca în trecut (exemplul cel mai bun ar fi personajul lui Denise Richards din The World Is Not Enough, o expertă în fizică nucleară cu outfit-uri mai potrivite pentru un club de striptease), ci partenere în toată puterea cuvântului. Şi avem numai lucruri bune de spus despre Lashana Lynch, cooptată în rolul agentei MI6 care devine 007 după retragerea lui Bond şi care ar putea deveni protagonista filmelor următoare.
No Time to Die are câteva hibe supărătoare (de exemplu villain-ul uitabil, deşi interpretat foarte bine de Rami Malek) şi, deşi se achită foarte bine de misiunea de a-ţi lua ochii timp de mai bine de două ore şi jumătate cu succesiunea sa de cadre spectaculoase, nu este mai mult decât un alt blockbuster cu buget mare. Dar, dacă îţi e greu să-ţi mai aminteşti ce făcea Bond în filmele din ultimul deceniu, sunt mari şanse să-ţi aminteşti ce face în acesta.
Ar fi bine să te grăbeşti să vezi filmul în cinema, nu se ştie cât timp vor mai rămâne deschise.
Părerea ta
Spune-ţi părerea