Jackie Chan a fost aproape de moarte la fimările ultimei sale pelicule

de Cristina Grigore în 26 Dec 2019
Starul de 65 de ani a povestit cum era să-și găsească sfârșitul la filmările lui Vanguard

Producția ultimei sale pelicule, Vanguard, era cât pe ce să îi fie fatală lui Jackie Chan. Potrivit china.org.cn, starul de 65 de ani a dezvăluit într-o conferință de presă ținută la Beijing că era să se înece la filmările unei scene pe mare, care implica o urmărire pe jet ski. Căzut în apă, a fost prins sub o stâncă și nu a mai putut să se ridice la suprafață.

Chan a povestit că și-a impus să rămână calm, să nu-și piardă cumpătul, convins că echipa îi va veni în ajutor. A fost într-adevăr salvat de vigilenții săi colegi – mulți dintre ei colaboratori mai vechi, obișnuiți cu un mediu de lucru provocator și dificil, dar și cu obiceiul lui Jackie de a-și executa singur cascadoriile.

Incidentul i-a dat palpitații regizorului Stanley Tong (și el un vechi colaborator a actorului, alături de care a mai făcut opt filme); cineastul a mărturisit, tot la conferința de presă, că i-au dat lacrimile când l-a văzut pe Chan ieșind din apă.

Chiar, dacă, fizic, nu a fost afectat, pericolul în care s-a aflat în acea zi și-a pus totuși amprenta pe psihicul lui Chan. El a spus că în seara acelei zile, în timp ce făcea duș, a fost copleșit de amintirea momentului, a ideii că putea să moară.

M-am simțit dintr-o dată foarte speriat, tremuram tot. Puteam să mor cu ușurință acolo”, a spus el.

Chan a bifat peste 20 de accidentări grave în cariera sa prolifică. La filmările lui Project A a suferit un grav accident la coloană, iar cele ale lui Armour of God 2: Operation Condor l-au lăsat cu pelvisul dislocat și cu capul spart. A mărturisit de altfel că filmările la Armour of God II au fost cele mai dificile – a fost nevoie atunci să fie operat pe creier. "Încă mai am o placuță de metal în creier și parcă încă resimt impactul", a povestit el.

Toate aceste experiențe dureroase nu l-a convins însă pe actor că este cazul să apeleze la dubluri.

Nu vreau să-mi dezamăgesc publicul”, spunea el într-un interviu mai vechi.

Vanguard, în care o echipă de protecție de elită trebuie să-și protejeze clientul de atacul unei organizații de mercenari, se va lansa în China pe 25 ianuarie. Filmul nu are încă dată de lansare în SUA.

 

Exploreaza subiecte similare:

Jackie Chan, Stanley Tong, 'A' gai waak, Fei ying gai wak

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells