O corabie de război din secolul al XVIII-lea, de 30 metri lungime, condusă de piraţi, străbate cerul Londrei în miez de noapte, un pirat ticălos e în căutarea prafului de zâne, neînfricaţi războinici băştinaşi apără un tărâm secret al zânelor... Iar în mijlocul acestor aventuri, un orfan neastâmpărat, pornit în căutarea mamei sale, îşi descoperă adevăratul destin, acela al băiatul ce poate zbura...
Iată, mai jos, un interviu cu Hugh Jackman, Barbă Neagră, pus la dispoziția cititorilor Cinemagia de către distribuitorul în România al filmului, respectiv Freeman Ent.
Întrebare: Ce ne poţi spune despre Pan şi călătoria pe care o va face în acest film?
Hugh Jackman: Toată lumea de pe planetă ştie cine este Peter Pan, însă nimeni nu ştie cum a devenit o legendă. Scenaristul Jason Fuchs a extras elemente cheie din povestea clasică şi şi-a imaginat începuturile fiecărui personaj, de la Hook până la Tiger Lily şi Peter Pan. Filmul începe în Londra, în momentul în care Pan care este răpit din orfelinat şi dus în Ţara de Nicăieri, iar de-a lungul acţiunii înfruntă o mulţime de provocări care îl transformă în eroul de azi.
Întrebare: De-a lungul carierei ai creat numeroase personaje memorabile. Ce te-a făcut să accepţi rolul lui Blackbeard în „Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri”?
Hugh Jackman: Principalul motiv a fost acela că îmi place foarte mult povestea lui Peter Pan. M-a încântat ideea de a realiza o lume care să facă orice copil sau adult să simtă inocenţa copilăriei. Mesajul întregului film este acela că trebuie să păstrăm vie speranţa specifică celor mici. Apoi, regizorul Joe Wright îmi place foarte mult. M-am alăturat echipei imediat ce am aflat că el va regiza. Joe a creat Ţara de Nicăieri pornind de la ideea că aici se întâmplă tot ce îşi imaginează un copil, iar adulţii sunt ridicoli şi înspăimântători. Cam la aceste adjective se rezumă felul în care sunt văzuţi cei mari. Parcă nu sunt niciodată sensibili, sunt doar ridicoli sau comici. După ce am ascultat teoria regizorului, m-am gândit că va fi ceva inedit, nebunesc şi încântător. Exact aşa a fost!
Întrebare: Ce ne poţi spune despre Levi Miller şi felul în care l-a întruchipat pe Peter Pan?
Hugh Jackman: Am fost surprins de felul în care s-a descurcat. M-a impresionat interpretarea lui. Cred că habar n-are cât e de talentat. Nu şi-a dat seama că a intrat într-un platou de filmări incredibil, în care probabil nu va mai avea ocazia să păşească. Cadrul a fost magic, distractiv, plin de muzică, iar experienţa de la filmări a fost minunată. A plâns foarte mult la ultima dublă împreună cu mine. A avut şansa unică de a lipsi de la şcoală pentru a intra în lumea fantastică a lui Peter Pan, dar asta nu l-a schimbat. În realitate, Levi este un băiat foarte bine educat. Are cei mai politicoşi părinţi, iar familia l-a vizitat pe platouri doar în vacanţă. Când l-am cunoscut prima dată mi s-a părut atât de politicos şi cuminte, încât m-am întrebat dacă va reuşi să interpreteze partea obraznică şi îndrăzneaţă a personajului.
Întrebare: Ai învăţat o mulţime de cascadorii pentru diferite roluri de-a lungul timpului. Este adevărat că te-ai pregătit intens şi pentru rolul din „Pan: Aventuri din Ţară de Nicăieri”?
Hugh Jackman: Da, însă a fost minunat! Întotdeauna mi-am dorit să am un rol în care să mânuiesc o sabie, iar aici o fac destul de mult. Joe şi-a dorit să filmeze scena confruntării finale într-un cadru larg, de aceea a fost nevoie să repetăm foarte mult coregrafia luptei.
Întrebare: Povesteşte-ne cum a fost să lucrezi cu Joe Wright şi ce a însemnat implicarea lui în proiect din punct de vedere estetic şi dinamic?
Hugh Jackman: Mi-a arătat prima secvenţă a călătoriei către Ţara de Nicăieri. A fost un mix superb de animaţie, film şi planşă desenată. Pentru mine prezentarea aceea în sine a fost o operă de artă. Consider că e o mare pierdere pentru cei care nu vor apuca să vadă filmul. Sper ca Joe să includă această secvenţă pe DVD.
La fiecare pas, Joe este cel mai creativ, cel mai distractiv şi cel mai inventiv. Mă bucur enorm să fac parte dintr-o industrie care încurajează artişti vizionari ca el. Aceştia nu doar te transportă într-o lume pe care nu o credeai posibilă, dar înţeleg şi faptul că filmele înseamnă trăiri şi sentimente. Filmul te face să relaţionezi cu personajele, să empatizezi cu lupta lor şi să le fii alături oricât de grea ar fi călătoria. E un sentiment edificator. Joe reuşeşte să motiveze oamenii să meargă la cinema, pentru că uneori, dintr-un motiv sau altul, aceştia uită.
