Greta Gerwig, care a semnat filmul Barbie, a devenit prima femeie regizor cu o producție de un milliard de dolari

de Gloria Sauciuc în 7 Aug 2023
Barbie depășește încasările de 1 miliard de dolari la nivel global, după 17 zile de la premieră

Barbie și Greta Gerwig intră în clubul filmelor care au avut încasări de peste un milliard de dolari. Comedia fantasy semnată de către Greta Gerwig a depășit 1 miliard de dolari încasări la box-office-ul global, dintre care 459 de milioane de dolari în America de Nord și 572 milioane de dolari pe plan international, ceea ce o face pe Gerwig să fie prima femeie-regizor ale cărei încasări depășesc miliardul de dolari, scrie Variety. Alte regizoare de mare succes, dar care au semnat regia în cooperare cu încă cineva sunt: Jennifer Lee cu Chris Buck, care au semnat regia lui Frozen și Frozen 2 (1,3 respectiv 1,45 miliarde de dolari) și Anna Boden plus Ryan Fleck care au semnat Captain Marvel (1,1 miliarde de dolari). Wonder Woman (2017), semnat de regizoarea Patty Jenkins, câștigaglobal 822.854.286 de dolari.

Barbie atinge acest prag de încasări la numai 17 zile de la premieră, ceea ce o face cea mai rapidă premieră Warner Bros. (și cea de-a opta în istoria de 100 de ani a studiourilor) care se alătură clubului de 1 miliard de dolari.

Harry Potter și Talismanele Morții: Partea 2 a deținut anterior acest record timp de 19 zile. Este abia al doilea blockbuster anul acesta și cel de-al șaselea de la pandemie încoace care a depășit nivelul de 1 miliard de dolari, după Spider-Man: No Way Home, Top Gun: Maverick, Jurassic World Dominion și Avatar: The Way of Water.

Președintele studiourilor care se ocupă de distribuția internă, Jeff Goldstein, și Andrew Cripps, președinte al distribuției internaționale, au declarat că rar „sunt lăsați fără cuvinte de reușita unui film”. „Însă Barbillion” – așa cum au făcut ei referire la succesul de box office – „ne-a depășit chiar și cele mai optimiste previziuni. Este un moment de success maxim pentru Barbie, și nimeni în afară de Greta Gerwig nu putea aduce pe ecran această figură celebră a mai multor generații într-o poveste atât de amuzantă, emoționantă și captivantă, una care rezonează cu toate vârstele cinefililor și care colorează lumea în roz”, relatează Goldstein și Cripps într-o declarație comună. „Cozile la bilete, vizionările repetate dovedesc că filmele au revenit în stil mare, mare, și așteptăm să vedem cum se va descurca Barbie în realitate”.

Barbie a rămas numărul 1 la box-office timp de trei weekenduri consecutive, cu toată concurența Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem, Meg 2: The Trench și Oppenheimer. Este deja filmul pe locul 2 ca încasări al lui 2023, fiind surclasat doar de The Super Mario Bros. Movie care a câștigat 574 de milioane în Statele Unite și 1,35 miliarde pe plan global.

Filmul, cu cronici entuziaste, a avut premiera pe 21 iulie și a bătut toate recordurile cu debutul său de 155 de milioane de dolari, venind cu cele mai mari încasări pe un singur weekend din 2023, ca și cea mai bună premieră pentru un film semnat de o femeie regizor.

Campania de marketing a fost pe măsură, plus o campanie virală pentru Barbenheimer, porecla data de fani datorită coincidenței premierei cu drama istorică gravă, Oppenheimer.

Gerwig, regizoarea nominalizată la Oscar a filmelor Lady Bird și Little Women, a semnat scenariul în cooperare cu partenerul Noah Baumbach. În film joacă Margot Robbie și Ryan Gosling în rolul versiunilor tipice umane ale păpușilor Barbie și Ken, care lasă în urmă Casa Viselor pentru lumea reală.

Din distribuție mai fac parte Issa Rae, America Ferrera, Dua Lipa, Simu Liu, Michael Cera, Helen Mirren, John Cena și Will Ferrell.

„O reușită atât de amplă ca aceasta se poate numai atunci când ai o echipă incredibilă, cu o echipă și o distribuție care creează o experiență adevărată a vizionării filmelor”, relatează Michael de Luca și Pam Abdy, co-președinți ai Warner Bros. Motion Picture Group. „Greta se alătură acum unui grup de elită de regizor și scenariști a căror viziune unică a adus 1 miliard de dolari la box-office-ul global, un reper care probează valoarea și dedicația regizoarei, care a reușit să aducă un film Barbie pe care fanii de toate vârstele vor să îl vadă pe marele ecran...”

Exploreaza subiecte similare:

barbie, Greta Gerwig

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells