Gone Girl, câştigător la Hollywood Film Awards 2014

de Cristina Grigore în 15 Nov 2014
Benedict Cumberbatch (The Imitation Game) şi Julianne Moore (Still Alice) sunt laureaţii premiilor pentru interpretare

Gala Hollywood Film Awards, desfăşurată vineri seară şi ajunsă la cea de-a 18-a ediţie, a dat startul sezonului marilor premii din industria de film americană. Printre cei care au urcat pe scenă pentru a-şi ridica trofeele – majoritatea participanţilor au, prin intermediul premiilor câştigate aici, ocazia de a-şi cântări şansele pe care le au în cursa pentru Oscar – s-au aflat Benedict Cumberbatch, Julliane Moore, Michael Keaton, Jack O’Connell, Chris Rock, Robert Duvall, Keira Knightley, Shailene Woodley, Eddie Redmayne.

Cel mai bun film a fost numit Gone Girl, a cărei scenaristă a fost, de asemenea, premiată. Regizorul lui The Imitation Game, Morten Tyldum, a luat acasă statueta marcată „Hollywood Director Award”, în vreme ce starurile peliculei, Cumberbatch şi Knightley s-au ales cu premiile aferente rolului principal şi secundar din film. Hollywood Actress Award a mers către Julianne Moore în Still Alice, în vreme ce Michael Keaton, cu partitura sa inedită şi aclamată de critici din Birdman, şi-a adjudecat premiul pentru întreaga carieră.

Ediţia de anul acesta a HFA, a cărei gazdă a fost Queen Latifah, a marcat prima dată când gala a fost transmisă live la TV, prin intermediul postului CBS. Premiile oferite recunosc excelenţa în arta filmului şi a producţiei de film. Evenimentul, a cărui primă ediţie a avut loc în 1997, diferă de alte gale de film prin faptul că nu există o listă a nominalizaţilor.

Organizată sub forma unui dineu de gală la hotelul Beverly Hilton, după modelul Globurilor de Aur, ceremonia beneficiază în fiecare an de prezenţa unui număr important de vedete, dornice, printre altele, şi de a-şi verifica cota de popularitate în rândul presei. Câştigătorii – dintre care unii ajung să se afle printre nominalizaţii Academiei Americane şi ai Globurilor de Aur - sunt aleşi de o comisie formată din 12 membri bine cunoscători ai industriei de film, stabiliţi anual prin rotaţie.

Copyright foto: Miami Herald/Chris Pizzello.

Iată lista câştigătorilor:

Premiul Hollywood pentru film: Gone Girl

Premiul Hollywood pentru actorul principal: Benedict Cumberbatch, The Imitation Game

Premiul Hollywood pentru actriţa principală: Julianne Moore, Still Alice

Premiul Hollywood pentru întreaga carieră: Michael Keaton, Birdman

Premiul Hollywood pentru regie: Morten Tyldum, The Imitation Game

Pentru Hollywood distribuţie: Foxcatcher

Premiul Hollywood pentru documentar: Supermensch

Premiul Hollywood pentru nou star: Jack O’Connell, Unbroken

Premiul Hollywood pentru film de comedie: Chris Rock, Top Five

Premiul Hollywood pentru animaţie: How to Train Your Dragon 2

Premiul Hollywood pentru actorul secundar: Robert Duvall, The Judge

Premiul Hollywood pentru actriţa secundară: Keira Knightley, The Imitation Game

Premiul Hollywood pentru rol feminin decisiv în carieră: Shailene Woodley, The Fault in Our Stars

Premiul Hollywood pentru producţie regizorală de excepţie: Jean-Marc Vallée, Wild

Premiul Hollywood pentru rol masculin decisive în carieră: Eddie Redmayne, The Theory of Everything

Premiul Hollywood pentru scenariu: Gillian Flynn, Gone Girl

Premiul Hollywood pentru cântec de film: Janelle Monae, “What is Love” for Rio 2

Premiul Hollywood pentru blockbuster: Guardians of the Galaxy

Exploreaza subiecte similare:

Gone Girl, Benedict Cumberbatch, Julianne Moore, The Imitation Game, Still Alice, Michael Keaton, Birdman, Morten Tyldum, Foxcatcher, Jack O'Connell, Unbroken, Chris Rock, Top Five, How to Train Your Dragon 2, Robert Duvall, The Judge, Keira Knightley, Shailene Woodley, The Fault in Our Stars, Jean-Marc Vallee, Wild, The Theory of Everything, Eddie Redmayne, Gillian Flynn, Rio 2, Janelle Monáe, Guardians of the Galaxy

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
coptil_marius pe 16 noiembrie 2014 19:09
Locuri de munca alternative pentru toate localitatile! Oferim seriozitate maxima! Incheiati pe loc contract legal! S-au acordat deja primele castiguri! Oamenii sunt foarte multumiti! Avem dovada castigurilor! NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati 300 de dolari lunar, lucrand 3 ore pe zi ca operator online! Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: allingoodtimeok@yahoo.com

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells