George Clooney, într-un SF al regizorului Misiunii imposibile

de Cristina Grigore în 11 Nov 2012
George Clooney, într-un SF al regizorului Misiunii imposibile

A încheiat recent filmările la Gravity, programat să intre în cinematografe anul viitor, şi un alt SF şi-a găsit loc în orarul său de lucru. George Clooney a fost abordat de către cei de la Disney pentru a face parte dintr-un proiect ale cărui detalii sunt momentan, secrete.

The Hollywood Reporter a aflat însă că două nume de top ale Hollywood-ului au fost numite în scaunul regizoral, respectiv cel al scenaristului. Proiectul, al cărui nume de cod este 1952 – anterior fusese numit Tesla – este scris de către Damon Lindelof (Lost, Prometheus), iar la cârmă a fost numit Brian Bird (Mission: Impossible – Ghost Protocol).

Filmul a fost asemănat, ca ton şi subiect, cu producţia despre invazia extraterestră a lui Steven Spielberg, Close Encounters of the Third Kind.

Viitorul film al lui Clooney va fi însă drama al cărei subiect este plasat în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, The Monument Men, pe care o va regiza şi în care va juca alături de Bill Murray şi Daniel Craig.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
SANDA45 pe 11 noiembrie 2012 11:19
Tare,abia astept sa`l vad
rizea.alex70 pe 12 noiembrie 2012 09:40
Pare un film interesant,chiar daca nu se cunosc multe amanunte inca...
alex_il_fenomeno pe 18 decembrie 2012 17:16
un actor arhicunoscut de la care nu ai cum sa nu ai asteptari.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells