Filmul despre Al Capone, cu Tom Hardy, are trailer și titlu nou

de Gloria Sauciuc în 18 Apr 2020
Regizorul Josh Trank (Fantastic Four) semnează această dramă biografică despre celebrul gangster, acum în vârstă și suferind de demență

Drama cu Tom Hardy despre Al Capone, numită Fonzo și reintitulată Capone, are un prim trailer și, acum, este pregătită pentru streaming. Va fi online în luna mai, anul acesta, scrie IndieWire.

Drama biografică îl surprinde pe Capone închis, la 10 ani de la condamnare. Fost gangster notoriu, ajuns la 47 de ani, Capone începe să sufere de demență, iar trecutul său violent începe să îl bântuie. Alături de Hardy, pe marele ecran mai apar Linda Cardellini, Matt Dillon, Kyle MacLachlan și Jack Lowden (Dunkirk).

Capone este un film notabil pentru că reprezintă primul film important al lui Hardy de la Venom din 2018 încoace, cartea de benzi desenate devenind un blockbuster global cu încasări de peste 800 de milioane la box-office-ul global. Capone este și primul efort regizoral al lui Trank, de la Fantastic Four încoace. Regizorul a dus o luptă cu studiourile 20th Century Fox cu privire la versiunea finală și a criticat-o pe Twitter, invocand motivul că studiourile s-au amestecat pe la spate.

Experiența lui Trank cu Fantastic Four l-a pus pe o listă neagră a regizorilor, acum Capone fiind văzut ca o revenire. Trank a apărut pe scenă în 2012 cu filmul său original cu supereroi Chronicle. Trank a semnat, de asemenea, și scenariul pentru Capone.

Capone are producția semnată de Lawrence Bender, cunoscut pentru colaborările cu Quentin Tarantino, inclusiv pentru Reservoir Dogs, Pulp Fiction și Kill Bill. Capone va avea premiera pe streaming, pe 12 mai.

Exploreaza subiecte similare:

Fonzo, Tom Hardy, Linda Cardellini, Matt Dillon, Kyle MacLachlan, Jack Lowden

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Theodor2011 pe 20 aprilie 2020 13:01
Este un rol care ar putea sa ii puna talentul actoricesc in valoare, dat fiind faptul ca pana acum s-a descurcat bine in rolurile de bad boy sau negative!
Am tot vazut in trecut filme biografice si am tot citit articole despre viata celui considerat cel mai notoriu mafiot din toate timpurile.
In perioada 1924-1930 in zona de sud a orasului Chicago din statul Illinois, numita Cicero un singur om facea cu adevarat legea, Alphonse Gabriel Capone (ajutat pana in 1925 de mentorul lui, Johnny Torrio)
Daca Tom Hardy, v-a fi inspirat in interpretarea acestui celebru personaj, ar avea sansa sa primeasca o nominalizare Oscar (ramane de vazut....)
Ce nu se specifica in acest articol si in acelasi timp, ca o completare, vreau sa adaug ca, Al Capone suferea de dementa, dar aceasta dementa era cauzata de sifilis (boală care i-a afectat grav creierul în ultimii ani ai vieții, boala cu care ''s-a stins!'') in plus, mai suferea si de alte boli venerice!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells