Filme cu Daniel Craig ce merită văzute

de Cinemagia în 21 Ian 2022
Daniel Craig este recunoscut în mod deosebit pentru rolurile din seria 007, dar, pe lângă ele, mai sunt câteva producții ce merită văzute

Iată, așadar, 8 filme cu Daniel Craig ce merită văzute:

1. Knives Out (2019) - Daniel Craig interpretează rolul glumețului detectiv Benoit Blanc, care este pus să investigheze crima renumitului scriitor Harlam Thrombey, găsit fără suflare în conacul său la scurt timp după aniversarea vârstei de 85 de ani. Din distribuția acestui film mai fac parte Chris Evans, Ana de Armas, Jamie Lee Curtis și Don Johnson. Este o producție plină de acțiune și umor, ce reușește să îi țină captivați pe privitori. Iar Daniel Craig a făcut un rol foarte bun, motiv pentru care a avut și o nominalizare la Globurile de Aur. Knives Out a avut un buget de 40 de milioane de dolari, iar încasările au trecut de 310 milioane de dolari.

2. Casino Royale (2006) - Filmul în care Daniel Craig și-a făcut debutul în rolul agentului 007 are la bază primul roman scris de Ian Fleming. În prima sa misiune ca agent 007, Bond trebuie să câștige o partidă de poker cu Le Chiffre, atent supervizat de Vesper Lynd, cea care i-a înmânat miza jocului și supraveghea banii guvernului. Filmul în sine este excelent și merită cu siguranță văzut. Faptul ca avem și poker intr-un film cu Bond nu trebuie sa mire pe nimeni, iar Daniel interpretează magistral aceste scene. Din distribuția Casino Royale au mai făcut parte Eva Green și Mads Mikkelsen. Filmul a avut un buget de 150 de milioane de dolari, iar încasările au fost de peste 615 milioane de dolari. Rolul din Casino Royale i-a adus lui Daniel Craig o nominalizare la premiile BAFTA în 2007.

3. Skyfall (2012) - Într-o altă producție din seria 007, Bond rămâne singurul aliat al lui M (interpretată de Judi Dench) în momentul în care detalii din trecutul acesteia ies la iveală, iar Mallory (interpretat de Ralph Finnes), noul președinte al Comitetului de Inteligență și Securitate, îi vrea funcția. Întreg haosul este rezolvat însă de James Bond. Skyfall a avut încasări impresionante, de peste 1.1 milarde de dolari, la un buget de până în 200 de milioane de dolari.

4. Logan Lucky (2017) - Un film cu o distribuție de excepție, din care mai fac parte, pe lângă Daniel Craig, și Channing Tatum, Adam Driver, Hilary Swank și Riley Keough. Logan Lucky prezintă povestea a trei frați fără perspective, care pregătesc un jaf în timpul celei mai aglomerate competiții NASCAR din zonă. Daniel Craig interpretează rolul unui expert în demolări, aflat după gratii, care are însă o contribuție importantă la acest jaf. Logan Lucky este un film interesant, care are și scene de umor, iar încasările s-au apropiat de 50 de milioane de dolari, la un buget de 29 de milioane de dolari.

5. No Time to Die (2021) - Aflat pentru ultima dată în rolul agentului 007, Daniel Craig face un rol excelent. Premisa filmului ni-l arată pe Bond retras în Jamaica, departe de viața agitată, însă totul se schimbă în momentul în care Felix Leiter, un vechi prieten din CIA, îi cere ajutorul într-o misiune ce se dovedește mult mai periculoasă decât părea inițial. În distribuția No Time to Die se mai regăsesc Ana de Armas, Naomie Harris, Rami Malek și Ralph Fiennes. Filmul a avut încasări de 774 de milioane de dolari la un buget de până în 300 de milioane.

6. The Girl with the Dragon Tattoo (2011) - Daniel Craig este în rolul jurnalistului Mikael Blomkvist, care trebuie să o găsească pe Harieta Vanger, dispărută în urmă cu aproximativ 40 de ani. El o cunoaște așadar pe Lisbeth Salander, o hackeriță pricepută alături de care află că dispariția Harietei are legătură cu o serie de crime. Filmul a avut încasări de 90 de milioane de dolari, iar încasările au fost de aproape 240 de milioane de dolari.

7. Road to Perdition (2002) - Daniel Craig este în rolul lui Connor Rooney, fiul unui lider al mafiei irlandeze din Chicago, în anii '30. Iar Road to Perdition are o distribuție excelentă, din care mai fac parte Tom Hanks și Paul Newman. E un film cu o intrigă aparte, ce merită cu siguranță urmărit. Încasările s-au ridicat la 183 de milioane de dolari, la un buget de 80 de milioane de dolari.

8. Defiance (2008) - Un film emoționant, în care putem vedea povestea a trei frați care s-au ascuns într-o pădure în momentul invaziei germane din Polonia, în Al Doilea Război Mondial. Daniel Craig este unul dintre frații care ajung să conducă sute de supraviețuitori. E un film despre supraviețuire și despre luptele interioare ce se dau în momentele critice, în care Craig face un rol excelent. Încasările Defiance au trecut de 51 de milioane de dolari, la un buget de 31 de milioane de dolari. Chiar dacă nu a fost un succes comercial uriaș, este un film ce merită încercat.

Exploreaza subiecte similare:

Knives Out, Casino Royale, Skyfall, Logan Lucky , No Time to Die, The Girl With the Dragon Tattoo, Road to Perdition, Defiance, Daniel Craig

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells