Lansat în perfectă sincronizare cu gala Oscar, la care a primit nu mai puţin de zece nominalizări, drama de epocă The Favourite/Favorita este una dintre acele experienţe cinematografice gata să te ia prin surprindere. Motivul? Puţine sunt filmele pe care să le apreciezi cerebral pentru diversele aspecte tehnice şi pentru concepţie, dar care să-ţi ofere la urma urmei mai puţin. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la filmul grecului Yorgos Lanthimos, dar şi ce te-ar putea dezamăgi.
Acţiunea are loc la începutul secolului 18, iar în centrul atenţiei sunt regina Anne a Marii Britanii (Olivia Colman), favorita, confidenta şi mâna ei dreaptă, Lady Sarah (Rachel Weisz), şi Abigail (Emma Stone), noua slujnică gata de orice pentru a intra în graţiile reginei, primul pas în a-şi face un rost pe lume. Dacă mai pui şi că regina e suferindă şi se află într-o poziţie fragilă politic, din cauza unui lung şi costisitor război cu Franţa, ai toate ingredientele pentru o intrigă de curte captivantă, dar din păcate lucrurile nu stau aşa.
Puţine sunt filmele de ale cărui personaje să-mi pese mai puţin. Pierdute între caricatural şi derizoriu, personajele se confruntă cu diverse situaţii absurde, ajungând să-şi dezvăluie meschinăria şi ridicolul, indolenţa şi răutatea, superficialitatea şi egoismul, ignoranţa şi falsitatea. Etichetat şi ca o comedie neagră, Favorita eşuează să amuze, reacţia provocată fiind mai degrabă un vag şi neimplicat dezgust. E drept că niciun film nu poate pretinde publicului să se identifice cu un anumit personaj, dar Favorita merge în direcţia opusă, făcând mari eforturi să te respingă.
Câştigătorul a nenumărate premii (printre ele Marele premiu al juriului la festivalul de la Veneţia) şi desemnat de unele voci drept favorit la Oscarul pentru Cel mai bun film anul acesta, filmul lui Lanthimos este tehnic o satiră, doar că îi lipseşte cea mai puternică armă a satirei, miza de a îmbunătăţi moravurile şi poziţia celor satirizaţi. Având în vedere că evenimentele din film se petrec la o asemenea distanţă în timp, această funcţie a satirei eşuează abrupt, mai ales în comparaţie cu Vice/Vicele, şi el lansat vineri pe marile noastre ecrane şi satiră ce arată eficient cu degetul abuzurile pe care le comit politicienii.
Din punctul meu de vedere, Favorita este un film „şi-apoi ce?”, de la păţania unui amic aflat în vizită la Cluj care şi-a făcut curaj să invite la cafea o localnică. Aceasta l-a măsurat din cap până-n picioare (nu că ar fi fost multe de văzut) şi l-a întrebat veninos „şi-apoi ce?”, făcându-şi pretendentul să se retragă cu coada între picioare. Cam asta e şi întrebarea care îţi bâzâie persistent în cap după ce ţi-ai petrecut două ore cu personajele sordide din Favorita.
Cum spuneam la început, Favorita te poate captiva cu intepretările (toate cele trei actriţe sunt foarte bune, iar Olivia Colman pare să-şi fi adjucat deja Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal), costumele, decorurile. Unghiurile de filmare şi mişcările camerei sunt uneori exagerate şi bizare, gata să te scoată din poveste şi să-ţi reamintească faptul că te afli într-o sală de cinema, în faţa unei poveşti ce s-a petrecut demult şi nu se ştie cât de fidelă adevărului istoric. La final te bucuri că s-a terminat şi sunt mari şanse să nu-ţi mai aminteşti de Favorita în câteva zile...
