Dan Chişu a terminat filmările la Bucureşti NonStop

de Ştefan Dobroiu în 11 Iul 2013
Producţia independentă îl are în centru pe actorul Gheorghe Ifrim

După trei săptămâni de filmări, Dan Chişu a terminat cea de-a cincea sa producţie independentă (şi cel de-al şaselea lungmetraj), Bucureşti NonStop. Acţiunea are loc pe parcursul unei nopţi în Bucureşti, cele patru poveşti interconectate ale filmului având ca punct central un nonstop de cartier, la care vinde Achim (Gheorghe Ifrim, din Domestic). "Filmul redă povestea unor oameni normali în situaţii excepţionale", se precizează într-un comunicat primit la redacţie.

Pe lângă Ifrim, din distribuţie mai fac parte Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Toma Cuzin, Tudor Smoleanu, Adrian Titieni, Olimpia Melinte, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Maria Obretin, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Lili Sandu şi Dan Bordeianu.

Bugetul acestei producţii DaKINO Productions s-a ridicat la 625.000 de euro şi a fost strâns de Dan Chişu prin mijloace exclusiv private, Bucureşti Nonstop fiind ignorat la cel mai recent concurs de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Bucureşti Nonstop este a cincea producţie independentă din cariera lui Dan Chişu. Regizorul a mai semnat WebSiteStory (2010), Şi caii sunt verzi pe pereţi (2012), Déjà Vu, cu premiera naţională în cadrul TIFF 2013, şi Youtube Bazaar (2013). În 2011, Chişu a regizat comedia Ursul.

Aflat acum în post-producţie, Bucureşti NonStop este aşteptat pe marile ecrane în primăvara lui 2014.

Exploreaza subiecte similare:

Bucureşti NonStop, Gheorghe Ifrim, Dan Chişu, Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Toma Cuzin

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 10 noiembrie 2013 18:49
Iar Besoiu?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells