Cum reușește un film să aducă magia Crăciunului

de Gloria Sauciuc în 26 Dec 2022
Unul dintre următoarele cinci elemente nu ar trebui să lipsească din scenariul unui film ce poate introduce spectatorul în spiritul Crăciunului

Filmul în care sărbătoarea Crăciunului şi toate cele care vin împreună cu ea fac parte integrantă din povestire are mari șanse să ne introducă în atmosfera de basm a Crăciunului. Nu degeaba, în preajma Sărbătorilor, sunt programate clasice precum It’s a Wonderful Life și A Christmas Story, dar și clasice moderne precum Home Alone, Elf, A Christmas Carol - acestea au devenit mărci ale sezonului de vacanţă pe cele mai multe reţele TV, iar publicul creşte an de an în volum. Inclusiv platformele de streaming au în ofertă producții noi cu tema Crăciunului, dar și filme mai vechi. Liste cu cele mai bune filme de Sărbători de pe platformele de streaming găsiți aici și aici.

Genul filmelor de vacanţă este plin de nostalgie, şi fiecare scenă are parte de momente familiare publicului, care va relaţiona cu ele. Chiar şi mai interesant este modul în care aceste filme sunt transmise copiilor de către părinţii lor, devenind parte a tradiţiei de sărbători.

Iată cele cinci elemente (dramaturgice) care fac dintr-un film un fel de baghetă magică ce ne transpune în atmosfera de Crăciun

Magia

Recunoaștem sau nu, a existat un moment pentru toţi în care credeam într-un bărbat gras, voios, cu barbă albă care intră în casă pe horn. Chiar dacă părinţii ne-au dezvăluit secretul, (probabil) încă mai credem şi avem speranţe legate de asta în anotimpul sărbătorilor. Ca adulţi, trăim într-o lume cinică. Trăim într-o lume plină de pragmatism, termene, şedinţe şi facturi. Uneori este o lume dură. Însă frumuseţea filmelor de Crăciun precum The Santa Clause, Miracle on 34th Street și The Polar Express reuşește să ne readucă aminte o parte a vieţii noastre la care am renunţat de mult timp, şi să ne aducă aminte cum e să credem în ceva. Chiar şi în cineva precum Moşul. Atunci când urmărim aceste filme cu copii, credem că magia a renăscut şi că putem transmite aceeaşi minune următoarelor generaţii. Pentru publicul adult mai cu seamă, magia Crăciunului, şi a sărbătorilor în întregime, poate rămâne vie atât timp cât scenariştii şi producătorii sunt gata să o exploreze.

Familia

Pentru mulţi dintre noi, sărbătorile sunt despre familie. Şi aceia care nu au norocul să fie în această perioadă a anului cu familiile lor, există dorinţa de a fi. De aceea atâtea filme de sărbători explorează asta. Esenţa familiei explorează emoţiile publicului, mai ales când vine vorba de înstrăinare şi de distanţa geografică. Lui Kevin din Singur acasă îi este dor de familia lui, şi asta e ceva care ne emoţionează. Şi înstrăinarea vecinului în vârstă al lui Kevin (cel care îl va salva la final) este ceva cunoscut, din păcate, unora dintre membrii publicului.

Atmosfera

Atunci când vine vorba despre filmele de sărbători, atmosfera e totul. Ce ar fi un film de sărbători fără luminiţe de Crăciun şi fără decoraţiuni? Pentru filmele de sărbători, stereotipiile şi clişeele sunt necesare: adolescentul rebel, copilul neascultător, părintele care nu are timp de familie. Însă ce anume faci cu aceste elemente, altfel cunoscute, face o poveste să dăinuie decenii întregi.

Speranţa

Anotimpul sărbătorilor este un anotimp al speranţei. Ştim că este o abordare optimistă, dar e adevărată. Publicul care urmăreşte aceste filme de sărbători o face pentru că are nevoie de speranţă. A fost vreun film de vacanţă fără speranţă? Nu. Niciodată. Chiar şi Bad Santa are o latură despre mântuire. Ce film de Crăciun, oare, nu are final fericit? Niciunul.

Izbăvirea

Unul dintre elementele comune filmelor de Crăciun este tema izbăvirii. Au existat vreo 23 de adaptări ale A Christmas Carol. Dintr-un motiv sau altul, oamenii sunt atraşi în călătoria spre izbăvire pe care Ebenezer Scrooge o începe în Ajunul Crăciunului. Este unul dintre cele mai uşor de recunoscut, mai prezente şi mai adaptate filme, şi... pe bună dreptate. Oamenii vor să creadă că pot fi mai buni mâine decât azi.

foto Scrooge (1970)

Exploreaza subiecte similare:

It's a Wonderful Life, A Christmas Story, National Lampoon's Christmas Vacation, elf, The Santa Clause, Home Alone, Scrooged, Miracle on 34th Street, The Polar Express, Scrooge, A Christmas Carol

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells