Controversatul The Lobster deschide Festivalul Anonimul 2015

de Cinemagia în 16 Iul 2015
Anonimul 12 se va desfășura în perioada 17- 23 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării

Cel mai recent film în regia lui Yorgos Lanthimos, The Lobster, va fi proiectat în premieră în România în deschiderea celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, luni, 17 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Regizorul grec Yorgos Lanthimos a devenit cunoscut după ce Dogtooth, filmul său din 2009, a fost recompensat cu Premiul Un Certain Regard la Cannes și nominalizat la Premiul Oscar pentru Cel mai bun film într-o limbă străină. Urmează filmul Alps- Alpii, selectat în Competiția de Lungmetraj ANONIMUL în 2012 după ce câștigase Premiul pentru Cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Veneția, iar despre Lanthimos se vorbea deja ca despre un regizor cu un viitor cert, cu o abordare diferită și provocatoare, cu mesaje puternice și de impact.

În 2015, Lanthimos își prezintă în premieră The Lobster- primul său film în limba engleză- în Competiția Oficială de la Cannes, alături de nume ca Paolo Sorrentino, Gus van Sant, Nanni Moretti sau Jacques Audiard. Juriul condus de frații Joel și Ethan Coen îi acordă filmului grecesc care a stârnit la fel de multă controversă ca filmele sale anterioare Premiul Juriului.

În The Lobster, într-un viitor apropiat, în Oraș, oamenii singuri sunt arestați și duși la Hotel. Ei sunt obligați să-și găsească o pereche în 45 de zile, altfel vor fi transformați într-un animal pe care ei și l-au ales și vor fi trimiși în Pădure. David evadează de la Hotel în Pădure și se îndrăgostește, deși acest lucru este interzis.

„Ideea pentru acest film a pornit de la discuții despre felul în care oamenii simt că ar trebui să fie implicați într-o relație, cum sunt văzuți cei care nu reușesc să facă acest lucru, cum ești considerat inferior dacă nu poți fi cu cineva, eforturile pe care aceștia le fac pentru a fi cu cineva, temerile și toate acele lucruri care ne urmăresc în momentul în care încercăm să fim cu cineva”, explica Lanthimos.

Colin Farrell și Rachel Weisz joacă alături de John C. Reilly, Lea Seydoux și Angeliki Papoulia și o serie de actori neprofesioniști. Cei doi au acceptat rolurile imediat după ce au citit scenariul. Weisz, care și-a dorit să lucreze cu Lanthimos după ce a văzut Dogtooth, a explicat: „La The Lobster, m-au atras originalitatea, prospețimea, provocările din el, pericolul, umorul și povestea de dragoste”. Farrell este sigur că „filmul va provoca reacții. Atât știu. Nu cred că poți pleca de la acest film indiferent”.

The Lobster este prezentat în premieră în România în deschiderea ANONIMUL 12 prin amabilitatea InterComFilm.

Filmul românesc Lumea e a mea, în competiție la Anonimul

Selectorul Ludmila Cvikova va propune anul acesta șase titluri pentru Competiția de Lungmetraj, printre care filmul românesc Lumea e a mea, în regia lui Nicolae Constantin Tănase. Câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la Festivalul Internațional de Film Transilvania, filmul a fost distins cu Mențiunea specială a secțiunii East of the West la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary. O producție Libra Film și deFilm, filmul îi are în distribuție pe Ana Maria Guran, Iulia Ciochină, Oana Rusu, Ana Vătămanu, Florin Hrițcu.

Peste 400 de scurtmetraje din 30 de țări au fost înscrise pentru Competiția de Scurtmetraj Ficțiune și Animație ANONIMUL 12, selecția acestora aparținând criticului de film Irina-Margareta Nistor.

Scurtmetrajele selectate concurează pentru Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, respectiv Cel mai bun scurtmetraj românesc, acordate prin votul publicului. Fundația Anonimul va acorda și anul acesta Premiul Ovidiu Bose Paștină.

Anonimul 12 se va desfășura în perioada 17- 23 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Ediția a 12-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL este organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Consiliului Județean Tulcea și Institutului Cultural Român.

Exploreaza subiecte similare:

The Lobster

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells