Cinemagia recomandă filmele lui Ben Wheatley pentru raritatea umorului lor, pentru satira naturii violente a omului, ilustrată într-un limbaj cinematografic mereu surprinzător. Wheatley nu își propune să accepte sau să glorifice violența, doar să ne dezgroape suficientă suferință cât să putem râde (ne)liniștiți de propria noastră animalitate.
A Field in England (2013)
Acest superb western psihedelic, filmat într-un alb-negru hipnotic, ne ilustrează călătoria picarescă a unor fugari pestriți, în timpul Războiul Civil Englez, adică în secolul al XVII-lea. Pornind de la ce înseamnă în acel context supraviețuirea și de la violența cultivată în general de către om în acest scop, A Field in England evoluează într-o satiră suprarealistă a colonialismului și în același timp într-un folk horror stroboscopic visceral, inspirat din cinemaul independent al anilor `60 sau `70. E un tip de cinema cumva pe cale de dispariție; însă dincolo de toate, autenticitatea istorică e ireproșabilă iar dialogul scenaristei Amy Jump e excelent:
- Am fost dogar la Wichford în Essex înainte să mă înrolez.
- Oh!
- Ai fost vreodată în Essex?
- Nu, niciodată.
- Normal că n-ai fost. Corect.
- ...
- Ești intelectual, nu? Îmi dau seama după mâini. Curate, catifelate. Te gândești la un lucru înainte să-l atingi, am dreptate?
- Nu așa se face?
- Nu și în Essex.
Personajul central, Whitehead (Reece Shearsmith), e sclavul unui astrolog. Deși e proaspăt scăpat de sub jugul stăpânului, încă i-a rămas conștiința unui servitor fidel. Whitehead e un intelectual inadaptat războiului, asta ne e clar, de vreme ce e un laș care până și în libertate se simte sclav.
- Astrolog, zici?
- Da, da, corpurile celești, mișcările lor.
- Ah?
- Predicție, profeție, divinație.
- ...
- Atârnă deasupra noastră. Stelele. Planetele.
- Nu, eu nu... scuze.
- Nu te-ai uitat niciodată în sus?
- Nu sună bine plătit.
Un vrăjitor invocat prin cel mai straniu și mai experimental montat ritual bărbătesc îi subjugă pe toți cei care au mâncat din supa cu ciuperci-surpriză adunate de prin pădure. Mai puțin Whitehead, care ține un anume post. Ca să se poată murdări și el pe mâini cum trebuie.
Dacă instinctul de supraviețuire naște automat violență, atunci o criză de identitate poate fi chemarea către sadism. Kill List începe ca o dramă casnică cu nesfârșitele certuri legate de bani într-un cuplu de militari retrași. Însă criza de vârstă mijlocie prin care trece Jay (Neil Maskell) și nevoia lui de a își învinge depresia reafirmându-se ca bărbat învingător îl fac să accepte propunerea periculoasă a prietenului său. Gal (excelentul Michael Smiley) e un tampon între Jay și Shel (MyAnna Buring), superba lui soție de origine suedeză transformată într-un pachet de nervi. Gal pare dispus să-l ajute cum poate pe Jay, ca un prieten bun ce e, însă jobul pe care i-l propune implică o listă de trei victime. Trebuie să se ocupe profesionist, ca pe vremuri. Nu ca acum nouă ani în Kiev, când Jay a clacat.
Însă ce se ascunde în spatele acestei liste de persoane atât de sinistre încât mulți dintre noi, spectatorii, ne-am dori să le vedem moarte? Ce ascunde sadismul pe care această listă i-l provoacă? Dar faptul că toate victimele îi mulțumesc cu zâmbetul pe buze călăului pentru serviciu? Să nu uităm că privim o comedie.
Violența aici devine „măsura iubirii”. Sightseers satirizează genul de idealism romantic publicitar. E un road movie despre un cuplu străbătând cu rulota Anglia profundă. Însă e genul de cuplu care nici atunci când omoară pe cineva din greșeală nu se abate de la planurile de vacanță.
Evident, avem parte de același dialog pe alocuri năucitor, precum în secvența în care Tina, care are 34 de ani, pleacă de la mama ei de acasă și se urcă în mașina lui Chris, proaspătul ei iubit dubios.
- Pa, mama!
- Te vei întoarce.
- Da, mama, într-o săptămână.
- Ok... ne vedem atunci, Carol? O aduc înapoi în siguranță, nu vă faceți griji!
- ...
- Am înțeles că dumneavoastră colecționați globuri de Crăciun.
- Nu-mi place de tine.
- Ok... pe curând!
- Arată-mi lumea ta, Chris!
- Păi, mă gândeam să începem cu Muzeul Tramvaielor din Crich.
- Super!
- Criminalule!
- A fost un accident, mama.
- Și tu la fel.
- N-o asculta.
În ce altceva se poate măsura iubirea lor în afară de violență?
