Ce planuri are Quentin Tarantino după The Hateful Eight

de Cristina Grigore în 11 Dec 2015
Cineastul nu are în orarul de lucru o nouă producţie cinematografică

Deşi a arătat într-un interviu recent că posibilitatea realizării lui Kill Bill Vol. 3 există, Quentin Tarantino nu pare să fi introdus filmul în planul său de lucru din viitorul apropiat. Cineastul a mărturisit celor de la TheHollywoodReporter.com că are de gând să se îndepărteze o vreme de platourile de filmare şi să se îndrepte spre scenă, unde îşi va pune la bătaie abilităţile de scenarist şi regizor.

El a declarat că doreşte să le ofere şi altor actori ocazia de a-i juca personajele, iar The Hateful Eight şi Reservoir Dogs sunt adaptate perfect scenei. Deşi a mai susţinut şi anterior faptul că va renunţa la prouducţia de film după cel de-al 10-lea titlu al său, Tarantino a menţionat că aşteaptă totuşi până după lansarea lui The Hateful Eight pentru a lua o decizie fermă.

„Trebuie să vad ce părere am despre asta şi după ce se lansează The Hateful Eight, dacă mai am apetit pentru această ocupaţie [producţia de film], însă următorul lucru pe care vreau să îl fac este o adaptare pentru scenă a lui The Hateful Eight, pentru că îmi place ideea ca şi alţi actori să aibă ocazia de a interpreta personajele mele. Deci cam în acest punct mă aflu. Mă îndrept spre acea perioadă în care scriu cărţi, imaginez scenarii de film, însă, în mod special, mă ocup de teatru”, a explicat Tarantino.

Exploreaza subiecte similare:

Quentin Tarantino, actor, The Hateful Eight, Reservoir Dogs

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells