Bruce Willis, alături de Paul Walker şi 50 Cent

de Cristina Grigore în 8 Nov 2010
Bruce Willis, alături de Paul Walker şi 50 Cent

Bruce Willis se află în negocieri pentru a juca în viitorul thriller de acţiune Set Up, ce va fi realizat de Hannibal Films. De asemenea, Paul Walker se află în discuţii avansate pentru a apărea în viitorul film, cei doi actori urmând să joace alături de rapper-ul Curtis „50 Cent” Jackson, care este deja ataşat producţiei.

În Set Up, un proiect scris şi regizat de Mike Gunther, este vorba despre un grup de prieteni prinşi în mijlocul unui jaf de diamante, presărat cu răsturnări de situaţie mortale. Producător executiv va fi Fred Malmberg (Conan).

Nimic prea original, însă dacă pentru Walker sau 50 Cent pare un film obişnuit, e greu de înţeles ce l-ar putea atrage pe Willis la acest proiect. Cu atât mai mult cu cât nu duce nici lipsă de activitate, el filmând acum la The Cold Light of Day, după care îl aşteaptă SF-ul Looper şi drama Ten. Dar, cine ştie, poate e ceva mai mult în scenariu decât pare la prima vedere.

Pe Bruce Willis încă îl poţi vedea pe marile ecrane în comedia de acţiune Red.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
doinarac pe 8 noiembrie 2010 17:22
Poate il atrage distributia deja existenta, vrea sa joace alaturi de acestia....
rizea.alex70 pe 8 noiembrie 2010 20:21
Pare un film bun..
2pak pe 15 ianuarie 2011 12:21
mda..k toate ca sunt fan 50 cent,incep sa imi fa o impresie proasta deaorece a scos multe filme in perioada 2007-2010(deocamdata)dar k o actiune simpla s fara o actiune bn fixata,sper k urmatoarele filme din 2011 vor fi acceptabile

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells