Boogie, filmul romanesc in regia lui Radu Muntean, selectat la Cannes in Quinzaine des Realisateurs, sectiune necompetitiva a festivalului, a starnit reactii contrare in presa internationala. Cronicile din presa straina se impart intre pro-film si contra lui. De exemplu, Le Monde scrie: "fascinant este modul in care cineastul reuseste sa faca atractiv banalul, modalitatea in care ne face sa credem in singularitatea povestii, cu toate ca subiectul a fost de atatea ori reluat: doliul pentru tineretea pierduta si imaturitate; nota de cinism dezinvolt si de disperare traita cu zambetul pe buze fac din cinemaul romanesc o pledoarie metafizica pentru imaturitate".
Iar Liberation: "Festivalierului nu trebuie sa-i promiti. Pe afisul de la Boogie vedem un tata tanar care-si tine fiul pe umeri, plimbandu-se pe plaja, dezbracat. Or in film nu este niciun cadru care sa reia momentul. Dar ce avem in schimb? Un film bun."
Un film bun spun si eu, cu toate ca regizorul pare atat de implicat in poveste, incat nu se mai gandeste la publicul sau. Primele minute sunt anoste, un dialog banal, nu sesizam aparent niciun element care sa ne dea codul de lectura al acestui moment si importanta lui in economia ulterioara a filmului: pe o plaja, un barbat (Dragos Bucur) se joaca in nisip cu copilul sau. Construiesc un castel, sub privirile mamei (Anamaria Marinca). Intelegem apoi ca acest moment introductiv, usor cam prelungit, a fost pregatirea pentru intelegerea starii personajelelor, si a suflului care ii anima: barbatul isi pierde la un moment dat rabdarea, lasandu-si copilul in spate, iar nevasta se impotriveste unui gest copilaresc si teribilist al sotului: acela de a intra in apa, care, de 1 mai, spune ea, e rece ca gheata.
Filmul continua intr-o monotonie a intamplarilor, echivalent al pierderii efervescentei unei varste. Bogdan Ciocazeanu/Boogie (Bucur) si Smaranda (Marinca) se intalnesc cu doi prietenei de liceu ai lui, jucati de Mimi Brabescu si Adrian Vancica. Cei trei barbati se hotarasc sa petreaca impreuna, ca "altadata", in vremea liceului, cand de 1 mai erau la mare, si se dedau petrecerilor bahico-sexuale. Flirtul, betia, luarile peste picior, "ca intre baieti", noaptea la hotel cu o prostituata, toate si-au pierdut din farmecul de altadata, cei trei tragand sa reitereze ceva ce nu mai poate fi la fel. Raman toti cu gustul amar a ceva pierdut pentru totdeauna. Cateva referinte se fac la perioada ceausista, usor reconscibile pentru publicul roman, dar fara impact pentru cel strain. De remarcat jocul actorilor si modul in care ritmul filmului e o metafora a unei stari de spirit, pe care cei trei barbati o resimt, trecuti acum de prima tinerete si impinsi spre o alta etapa a vietii lor, pentru care - se pare - inca nu sunt pregatiti.
Părerea ta
Spune-ţi părerea