Arnold Schwarzenegger, antrenamente SWAT pentru filmul Sabotaj

de Cinemagia în 8 Apr 2014
Thrillerul are premiera în România pe 11 aprilie

John Breacher (Arnold Schwarzenegger) conduce o echipă de elită formată din cei mai buni agenţi sub acoperire ai Agenţiei Americane Anti-Drog. „Această familie ad-hoc", aşa cum îi descrie regizorul David Ayer, „lucrează împreună pentru a-i prinde pe capii reţelelor mafiote. Ei se plimbă în toată lumea, eliminând fie un mafiot marocan în Paris, sau un rege al drogurilor din vreun oraş Columbia, sau din Mexic. Oricând, unul dintre membrii echipei este gata să se infiltreze într-o organizaţie mafiotă”.

Breacher îşi conduce echipa într-o misiune foarte periculoasă: într-una din ascunzătorile unui important cartel de droguri din oraşul american Atlanta. Echipa soseşte la locul cu pricina, iar membrii echipei - Monster (Sam Worthington), Sugar (Terrence Howard), Neck (Josh Holloway), Pyro (Max Martini), Tripod (Kevin Vance), Grinder (Joe Manganiello) şi Smoke (Mark Schlegel) conduşi Breacher - iau cu asalt clădirea.

Dar misiunea - care, la prima vedere, pare a fi o razie asupra uneia dintre ascunzătorile unui important cartel de droguri - se dovedeşte a fi un jaf elaborat, plănuit chiar de membrii Agenţiei. După ce ascund 10 milioane de dolari într-o maşină furată, agenţii cred că secretul lor este în siguranţă - asta până când cineva începe metodic să elimine membrii echipei, unul câte unul. Pe măsură ce numărul victimelor creşte, toată lumea este suspectă, chiar şi cei care au pus la cale întreaga operaţiune.

Regizorul David Ayer, premiat pentru portretizarea realistă şi curajoasă a vieţii din interiorul secţiilor de poliţie în pelicula Ultima razie, readuce în prim plan o legendă a cinematografului, Arnold Schwarzenegger, în cel mai recent film al său, Sabotaj, un thriller plin de acţiune care urmăreşte una dintre cele mai bine pregătite trupe de asalt din lume, o echipă de operaţiuni speciale compusă din zece agenţi ai Agenţiei Americane Anti-Drog. Poliţistul Jaime Fitzsimons, care a petrecut 14 ani în poliţie, inclusiv 3 ani şi jumătate ca poliţist sub acoperire pentru Poliţia din L.A, a lucrat în calitate de consultant la Sabotaj (aşa cum a făcut şi pentru End of Watch).

Fitzsimons era în fiecare zi pe platou, servind drept consultant tehnic şi pregătea şi instruia actorii luni întregi pentru un singur cadru, înainte ca întreaga scenă se fie filmată. „Totul trebuia să fie autentic. Acurateţea este foarte importantă”, spune Schwarzenegger. „Tot ce facem noi în film este foarte intens - manevre tehnice, intrarea în clădiri, spargerea uşilor şi toate astea. Am făcut tot ce mi-a cerut regizorul pentru că eu mereu mă implic 100%. Și pentru filmul acesta a fost la fel. Am vrut să petrec cât mai mult timp să mă pregătesc şi să mă antrenez pentru filmări şi am făcut asta luni de-a rândul. În final, a meritat efortul”.

Regizorul David Ayer explică: „Am petrecut luni de zile cu antrenamente SWAT, cu unii dintre cei mai buni operatori tactici de azi. Tipi reali, care sunt în topul celor mai buni, care învaţă actorii cum să se mişte, cum să manevreze armele, cum să tragă, cum să intre într-o clădire, cum să verifice încăperile şi cum să aresteze suspecţi".

Despre vedeta distribuţiei, Ayer continuă: „Arnold s-a antrenat în arte marţiale şi lupte de tip combat. El chiar s-a luptat cu oameni - a lovit, a parat lovituri. Antrenamentele i-au conferit noi abilităţi şi l-au ajutat să se plaseze într-un alt spaţiu. Toate acestea schimbă felul în care se mişcă şi felul în care arată, ca să îl facă să pară şi mai periculos”.

Schwarzenegger punctează: „Ne-am antrenat cu toţii împreună, am tras cu tot felul de arme - de la pistoale şi revolvere, la mitraliere şi alte arme complicate. Am lucrat cu toate tipurile de arme de foc care există. La asta se adaugă antrenamentele tactice, orele de arte marţiale, de luptă. Lucrul important este pentru ca atunci când ajungi pe platou, să te poţi concentra la scene. Nu avem timp de pierdut, în ziua de azi filmele sunt mult mai rapide. Regizorul nu are prea mult timp de pierdut pe platou ca să înveţe actorii cum să ţină o armă, cum să reîncarce. Totul trebuie să vină automat”.

Exploreaza subiecte similare:

Sabotage, Arnold Schwarzenegger, Sam Worthington, Terrence Howard, Josh Holloway, Max Martini, Kevin Vance, Mark Schlegel, Joe Manganiello

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 8 aprilie 2014 17:23
Filmul se anunta un dezastru
xerses pe 8 aprilie 2014 22:26
Of, nu stiu unii cand e bine sa se opreasca!
alex_il_fenomeno pe 24 august 2014 21:40
Se pare ca actorul inca este in forma maxima, si am sperante ca se va descurca.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells