Actriţă din serialul Glee, dată dispărută după un accident pe un lac

de Ştefan Dobroiu în 9 Iul 2020
Naya Rivera, interpreta Santanei, este acum căutată cu echipe de scufundători

ACTUALIZARE 2: Trupul neînsufleţit al actriţei Naya Rivera a fost găsit în cursul zilei de luni, după cinci zile de căutări. Autorităţile nu pot spune în acest moment dacă a fost vorba de un accident sau dacă Rivera a încercat să se sinucidă.

ACTUALIZARE: După o căutare de 36 de ore în care au fost implicate mai mult de 100 de persoane, şeriful pe jurisdicţia căruia se află lacul Piru a declarat că cel mai probabil Naya Rivera a suferit un accident în timp ce înota şi s-a înecat. Conform declaraţiilor sale, misiunea se transformă dintr-una de căutare în una de recuperare a trupului neînsufleţit al actriţei.

Naya Rivera, care a interpretat personajul Santana în şapte sezoane ale serialului Glee, a fost dată dispărută după un accident petrecut pe lacul Piru din statul american California. Actriţa în vârstă de 33 de ani era însoţită de fiul ei preşcolar, l-a lăsat pe acesta în barca închiriată şi a plecat să înoate, dar nu s-a mai întors.

Citeşte despre cele mai aşteptate şapte filme şi seriale bazate pe jocuri video.

În acest moment mai multe echipe de salvare o caută pe actriţă. În operaţiunea de căutare au fost folosite un elicopter, drone şi mai multe echipe de scufundători. Conform Variety, şeriful localităţii din apropierea lacului a declarat că Rivera a închiriat o barcă miercuri în jurul prânzului, iar trei ore mai târziu copilul a fost găsit singur în barcă de alţi turişti veniţi să navigheze pe lac.

Naya Rivera este cel mai bine cunoscută datorită rolului Santanei Lopez din serialul lui Ryan Murphy Glee. Ea a interpretat acest personaj principal între 2009 şi 2015, iar rolul a ajutat-o să semneze un contract cu Columbia Records, dar acesta nu s-a concretizat şi într-o carieră muzicală.

Exploreaza subiecte similare:

Naya Rivera, Glee, Ryan Murphy

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells