10 documentare Netflix despre muzică și artiști marcanți

de Cinemagia în 27 Apr 2023
Experiențe vizuale, informative și sonore eliberatoare și esențiale

Platforma Netflix oferă o serie de documentare pe tema muzicii care reușesc să atingă aspecte ce altfel ne-ar rămâne străine: provocările vieții și actului creativ ale unor artiști precum Bob Dylan (fillm în regia lui Martin Scorsese), Florence & The Machine, Lady Gaga, Travis Scott, Jennifer Lopez, Taylor Swift, Alicia Keys și alții.

Dincolo de stralucirea și glam-ul vieții pe scenă, acești artiști  ni se dezvăluie în toată vulnerabilitatea lor. Salutăm aceste documentare ce reușesc să sondeze profund aceste vieți, dărâmând ziduri și oferind o perspectivă sinceră asupra unor celebri artiști. Nimic nu pare prefabricat.  Le trecem în revistă mai jos:

Lewis Capaldi: How I'm Feeling Now

Scrierea melodiilor și interpretarea acestora în fața unui public este o provocare. Însă documentarul emoționant al lui Joe Pearlman, Lewis Capaldi: How I'm Feeling Now, arată că asta este și mai greu atunci când încerci să egalezi un hit internațional precum „Someone You Loved”, melodie nominalizată la Premiile Grammy. Când în ecuație apar și probleme de sănătate mintală, totul poate fi copleșitor.

Pearlman merge în spatele scenei pe măsură ce cantautorul scoțian Lewis Capaldi lucrează la ultimul său album și trece prin îndoieli care îl destabilizează. Din când în când, documentarul How I'm Feeling Now aruncă flashbackuri despre cum acest modest tânăr muzician folk-pop a devenit, dintr-un anonim, un star. Filmul urmărește apoi cum solicitările celebrității au exacerbat probleme lui Capaldi, inclusiv un tremur diagnosticat drept sindrom Tourette.

This is pop

Să facem o incursiune înapoi în timp în anii 1990 cu This Is Pop, un serial de opt episoade ce surprinde momentele în care muzica pop găsea noi voci și noi curente. Serialul urmărește perioada în care The Boyz II Men era în vogă, cucerind topurile, pentru ca apoi să decadă în fața trupelor de băieți albi.

Song exploder - cum se face muzica

Serialul are patru episoade cu lungimea între 22 și 27 de minute, fiecare despre un singur muzician și despre muzica sa. Alicia Keys vorbește despre balada R&B „3 Hour Drive”, creată pe când era departe de bebelușul ei, Lin-Manuel Miranda își amintește de cum a căutat să dea voce lui Aaron Burr cu melodia „Wait for It” din muzicalul Hamilton, pe când membrii trupei R.E.M. reflectează la succesul neașteptat al „Losing My Religion”, iar Ty Dolla $ign vorbește despre oda creată orașului său natal, Los Angeles.

Filme ce arată atât strălucirea, cât și partea provocatoare a celebrității

Miss Americana - Taylor Swift

În Miss Americana, viziunea lui Taylor Swift despre sine este destul de sinceră pentru a ne atrage în ea. Este un portret viu despre călătoria lui Swift întinsă pe parcursul a 15 ani, de la cântăreața country adolescentă până la diva muzicii pop, cucerind topurile și arenele cu melodiile ei captivante și prezența magnetică.

Black Pink - Light up the sky

Filmul reușește cu brio să ne facă cunoștință cu Jisoo, Jennie, Rose și Lisa ca persoane de sine stătătoare, deși fac parte din grupul muzical cu care au cunoscut cellebritatea. Fenomenul K-Pop ar putea părea nou unora dintre spectatori, dar filmul reușește să transmită senzația că aceste superstaruri nu sunt parte a unei mașini culturale prefrabricate. Documentarul urmărește traiectoria lor de la primii lor ani și până la debutul la Coachella în 2019.

Pe măsură ce fetele răspund la întrebări simple despre viețile și carierele lor, liderul de facto al grupului, Jennie, suspină despre cum se simțea mereu „la jumătatea drumului”. Documentarul dărâmă niște ziduri neașteptate, oferind mai mult decât niste întrebări și răspunsuri prestabilite.

Shawn Mendez - In wonder

Filmul urmărește călătoria lui Shawn Mendes pe drumul către autocunoaștere, în condițiile exigențelor de natură fizică și emoțională ale ascensiunii sale și ale celui mai recent turneu, care l-au împins spre momentul adevărului din punct de vedere personal și muzical. Documentarul este povestea emoționantă a unui compozitor și interpret care se luptă cu presiunile vieții de vedetă și cu maturizarea sub privirile întregii lumi. Cadrele cu spatele gol al lui Mendes, cu publicul care se întinde în fața lui, apoi se aruncă în lateral, oferă o imagine galvanizantă a ceea ce înseamnă să fii pe scenă într-un asemenea context.

Rolling Thunder Revue

Rolling Thunder Revue: O poveste despre Bob Dylan spusă de Martin Scorsese” surprinde spiritul tulburat al Americii din anul 1975 și muzica veselă interpretată de Dylan în toamna acelui an. O combinația între documentar, filmarea unui concert și vis febril, Rolling Thunder este o experiență unică, purtând semnătura maestrului cinematografiei, Martin Scorsese.

Filmul lui Scorsese Rolling Thunder Revue este o experiență vizuală eliberatoare și esențială. Serialul reflectează tumultul carnavalesc din jurul lor și reinventarea muzicală a grupului. Colaborările adaugă noi note muzicii lui Dylan (vioara lui Rivera, în sine, este o orchestră) și reuniunea muzicală cu Baez.

Gaga - five foot two

Filmul o urmărește pe Lady Gaga de-a lungul unor luni agitate și active din 2016 care au culminat cu momentul în care aceasta interpretează în fața celei mai mari mulțimi din istoria ei la Super Bowl. Ea își înregistrează albumul Joanne cu producătorul Mark Ronson și cu Florence Welch de la Florence & The Machine, planificând fiecare aspect al producției. În același timp, pregătește un rol pentru porțiunea Roanoke din American Horror Story, fiind și starul din A Star is Born.

Travis Scott: Look Mom I Can Fly

În această perspectivă la persoana întâi asupra unuia dintre cei mai dinamici superstaruri, Travis Scott: Look Mom I Can Fly captivează spectatorii în lunile din jurul premierei albumului Astroworld, fiind punctat de momente înregistrate din concertele sale live și din reportajele copilăriei lui Scott, plus momentele în care acesta devine tată, cântă la Super Bowl și recreează lumea Astroworld.

Jennifer Lopez - Half Time

Acest film captivant o surprinde pe Lopez la împlinirea vârstei de 50 de ani și apoi la spectacolul de la Super Bowl pe care îl ține împreună cu Shakira în 2020. Lopez l-a descris drept „cea mai proastă idee din lume”. Managerul ei, Benny Medina, merge mai departe  - „a fost o insultă să ceri două cântărețe Latino să facă treaba unui singur artist”.

Ben Affleck discută despre agresivitatea tabloidelor de la începuturile cariere ei. Artista are o relație dificilă cu mama ei. Publicitatea din jurul vieții ei personale i-a dat o stimă de sine scăzută. În final, filmul o surprinde cântând la inaugurarea președinției lui Biden.

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells