"El Laberinto del Fauno"

[PoliFanAthic]

Chiar faceam acuma o saptamana o clasificare a filmelor pe care le-am vizionat in acest an. Ca note, toate se invarteau intr-o zona calduta, dar care nu ofera satisfactii marete. Niciun film nu era atat de bun cat sa fi spus "Da, filmul anului!". N-o sa spun ca nu ma asteptam, dar macar nu-mi faceam sperante prea mari. Si uite ca am fost "inselat". De departe, "Pan's Labyrinth" mi-a placut cel mai mult dintre toate filmele facute in 2006.

Despre Del Toro stim ca ii place sa alterneze engleza cu spanioala, iar daca trebuie sa digeram cate un "Hellboy" pentru a primi apoi un film ca acesta, atunci nu ma plang.

Nu stiu in ce masura s-a mai vorbit pe aici despre acest labirint, dar cred ca merita toata atentia. A fost la Cannes de unde a scapat "nevatamat", fara a fi injurat sau premiat. Si lansare in Romania vad ca nu are...sau?

Deci, o combinatie intre o mica Alice, niste fascisti si un faun se dovedeste a fi cea mai inspirata combinatie a acestui an. Cred ca ideea de regres in fantastic este una dintre cele mai frumoase idei pe care le-a avut homo faber asta care habiteaza pe aceasta planeta. Adica oricat de mult as putea aprecia un film despre realitatea dura si perversitatea acesteia, mi se pare foarte greu sa ma simt implinit.

Ca poveste, Ofelia merge alaturi de mama ei undeva in munti/paduri, unde tatal adoptiv, capitan fascist, lupta sa "eradicheze" contra-revolutionarii comunisti. Pasionata fiind de povesti, nu mira aventura in fantastic ce debuteaza odata cu sosirea la conacul din padure, langa care se afla un labirint misterios.

Frumoasa si trista si tragica, ca orice poveste despre renegarea realitatii, am ramas profund marcat de efervescenta acelei lumi mistice. As fi zis ca e un film ideal pentru copii, daca nu era asa de sinistru si asa de violent, dar vad ca s-au grabit criticii sa-l numeasca "un basm pentru adulti". E destul de drept, asa ca nu comentez. Nu stiu daca asta il face asa de deosebit, dar cu siguranta imaginile si "cinematography-ul" nu vor scapa neremarcate.

Poate ca aceasta imbinara vizuala m-a impresionat atat. Poate a fost si spiritul filmului. Mai degraba a fost totul la un loc. Recomand insa cu caldura Sarbatorilor ce se aproprie sa il vizionati, daca aveti ocazia!

[StefanDo]

El Laberinto del Fauno o sa apara la noi in martie sau aprilie. Distribuitorii nu-s deloc siguri de data si pana la urma nici nu se stie daca o sa-l aduca, pentru ca nu prea o sa aiba succes la public, oricat de bun ar fi filmul...

[PoliFanAthic]

El Laberinto del Fauno o sa apara la noi in martie sau aprilie. Distribuitorii nu-s deloc siguri de data si pana la urma nici nu se stie daca o sa-l aduca, pentru ca nu prea o sa aiba succes la public, oricat de bun ar fi filmul...

Culmea, apropo de succes la public; am fost in aceeasi zi la Stranger than Fiction, era o joi, la 5:50 parca. Si au mai fost 5 persoane in sala de cinematograf. In schimb, la "Pan", sala a fost mult mai plina. Bine, nu zic ca ar avea succes si la noi, ca e mult mai usor sa "promovezi" un film american decat unul spaniol. Dar na...

[StefanDo]

Cred ca depinde mult de cinematograful in care vezi un film de genul lui El Laberinto.... Poate ca intr-un anumit loc filmul lui del Toro are mai mult succes, dar sigur per total primul la bani o sa fie Stranger Than Fiction (desi filmul nu prea merita). La asta se gandesc si distribuitorii de la noi, iar uneori conteaza prea putin premiile pe care le-a luat un film sau cat de cunoscut e regizorul. Important e, aproape intotdeauna, profitul...

[PoliFanAthic]

Poate e mai bine asa, pentru sufletelul romanului. Dupa ce va lua Oscarul pentru cel mai bun film strain, cu siguranta mai multa lume va veni sa-l vada, deci o lansare in martie ar fi numai buna. Pana la urma asta e cea mai buna publicitate.

[florryinn]

Unul dintre cele mai reusite filme ale anului intr-adevar. Si cam are sanse la Oscaruri (mai ales ca acum sunt si nominalizarile cunoscute) si nu doar la categoria de cel mai bun film strain...

[PoliFanAthic]

Achievement in Art Direction
Achievement in Cinematography
Best Foreign Language Film of the Year
Achievement in Makeup
Achievement in Music Written for Motion Pictures (Original Score)
Original Screenplay

Poate sa le ia pe toate.

Art Direction, Foreign Film, Cinematography si Best Score cel putin.

[marx]

"labirintul" va fi vizibil si-n romania, amprentat oficial, la sfarsitul lui martie.

(confetti pt inorogi si fauni!)

[choae]

Da. Disocierea unei realitati crude in farame de fantastic care vin sa implineasca un destin sfarsit tragic, dar nu mai putin frumos.

Ceva violenta care sa-ti aduca aminte de un fapt istoric, de realitate. Totul in doze perfecte.

Daca n-ar fi asa violent, ar fi acceptabil ca film pentru copii. Daca n-ar fi atat de simplist, ar fi oarecum pasabil ca un comentariu social si politic. Daca n-ar fi atat de ieftin ar putea trece drept CGI fest. Asa e un amestec care nu exceleaza prin nimic, nici macar prin vreun defect notabil. Merge ca film usor intr-o seara cand n-ai altceva mai bun de facut.

[sacratis]

Polifanatic,ai vazut : Das Leben der Anderen,Little Children,Blood Diamond,Letters From Iwo Jima sau chiar Parfumul?
Mie mi se par filme mult mai bune decat Pans.
Nu zic ca nu mi-a placut sa-l vizionez,a fost un film reusit.Dar nu stiu,nu mi s-a parut ceva deosebit,a fost ok,in regula.Dar sa fie in top 100 pe imdb mi se pare scandalos.Tehnic a fost reusit filmul ,iar povestea desi se vrea originala pe mine m-a lasat rece.
Eu zic ca e de 8/10,se putea si mai bine.
Cat despre nominalizarile la oscar,nu stiu,de mult am inceput sa nu mai ma iau dupa ele.Dar cred ca da,isi merita nominalizarile chiar una doua in plus,fiind net superior lui Babel sau Departed.

[PoliFanAthic]

Das Leben der Anderen am vazut, foarte bun film, chiar daca putin "moale" in anumite momente. Adica, societatea de azi ma face sa privesc ca pe ceva "moale"/romantat filmele care prezinta umanitatea in perioada totalitara.

Little Children foarte bun si ala, dar eu caut altceva in filme, am impresia. Caut un altfel de deosebit. Acest fapt nu diminueaza cu nimic meritele filmului, zic doar ca anumite teme nu mai au forta de penetrare a constientului ca inainte.

Blood Diamond n-am vazut si ma indoiesc ca il voi vedea in viitorul apropiat. Zwick e un antitalent care are o droaie de bani sa faca ce filme vrea si faptul ca alege filme cu teme mai mult sau mai putin istorice ma dezgusta si mai mult. Antipatia mea pentru Di Caprio am mai mentionat-o, mi-o asum intru totul, si cu atat mai mult nu vreau sa-l vad abordand un accent sud-african (chiar daca lumea spune ca este foarte bun in BD). La modul general acuma, nu cred ca actorii de Hollywood pot juca orice rol.

Iwo Jima n-am apucat sa-l vad, dar fiind film despre razboi nu cred ca are cum sa ma surprinda atat de mult, indiferent cat de bine este facut. Poti aprecia arta cinematografiei ca proces al facerii, ca o maiestrie tehnica (Scorsese si Eastwood sunt exemple foarte bune in acest sens) sau poti sa cauti filmul ca univers - si cand spun asta nu inseamna ca ma uit numai inspre filmele fantastice.

Das Parfum tind sa cred ca il supra-apreciezi. Din pacate l-am ratat, dar ce am citit despre el si ce mi-au spus prietenii nu e neaparat de bun augur. Este remarcabil ca s-a facut filmul, considerand caracterul cartii, dar poate Kubrick a avut dreptate cand a spus ca romanul nu poate fi filmat.

Revin la Pan: personal imi plac mult filme care imbina realul cu fantasticul, pentru ca tind sa cred intr-o astfel de armonizare a lumii - armonie exterioara reflectata in fiecare dintre noi (sau dizarmonie). Pan arata minunat si are un soundtrack deosebit de reusit, o poveste neobisnuita care reuseste sa creeze acel contrast pe care eu ma asteptam sa il vad. Nu este filmul perfect, dar este cel mai deosebit film pe care l-am vazut anul acesta. Asta mi se pare foarte important, considerand "secaciunea" de imaginatie de care da dovada cinematografia contemporana. (LoTR nu intra in aceasta categorie din punctul meu de vedere si nu vreau sa discut despre film, pentru ca imi creez doar antipatii).

P.S. Cat despre topul imdb, nu-i da prea multa importanta.

[sacratis]

Heheh,vad ca te iei cam mult dupa ce zic zic reviewurile sau ce zic altii.Eu nu fac deloc asta,pur si simplu ma uit la film.
Parfumul stiu ca a primit recenzii cam naspa,dar dupa mine nu si le merita.Imaginile sunt superbe,iar cinematografia inseamna imagine in primul rand.Oricum da,parfumul are multe greseli dar originalitate(ceea ce vad ca incerci tu sa gasesti in filme)sigur nu-i lipseste.Nu se ridica(evident)la nivelul cartii,dar reuseste sa o completeze in domenii unde cartea nu putea ajunge:muzica si imagine.
Pentru o experienta culturala inedita recomand citirea cartii si apoi si vizionarea filmului.Asta e marea greseala a filmului,ca nevoind sa bage totul in 2 ore a mai taiat un capitol,chestii esentiale si astfel nu poate sa impresioneze pe cei care n-au idee ca a existat si o carte.
Despre Blood Diamond..hmm:Este un film foarte bun pentru ca nu plictiseste si nu o da in mega penibil.In penibil ,faze cliseu americane o da,dar parca nu exagereaza ca alte super productii.Filmul este foarte angrenant,se intampla multe chestii si iti ramane de zis:"de ce nu se mai fac filme ca acesta".Discutiile sunt reusite iar Connely e mega buna.Desi are un subiect serios,nu cred ca e un film politic,ci doar un film de actiune foarte reusit care totusi reuseste sa trateze un subiect important.Filmul e de nota 10 pana pe final.Cand nah,isi bat joc de el.Di Caprio e ok.Nu merita oscarul,dar e un actor bun.
Hai gata ca nu mai comentez si de celalate filme :d
Cate ceva de Pans:Faza aia ca fetitza se opreste sa mance prune sau struguri sau ce erau si astfel mor vreo doi spiridusi m-a enervat la culmea!Am injurat vreo doua minunte,apoi am gasit scuza ca era copil..si ca deh copiii is cam prosti.Dar la faza cand tipa,Soledad parca o chema,are sansa sa-l omoare pe the evil dude,iar ea doar ii largeste gura,lasandu-l in viata si deci riscandu-si propria viata in viitorul apropiat..ei bine acolo n-am gasit nicio scuza.
Cat despre final,nu stiu m-a lasat rece,mi-a amintit de un serial italian la care ma uitam cand eram mic,tot asa cu o printzesa mai baietzsoasa..si parca parca ala era mai bun.Poate supraapeciez un film care mi-a placut in copilarie dar totusi.
Eu am enumerat cateva chestii negative,ca de alea pozitive te-ai ocupat tu

[Pitbull]

Un castel regal, pe temelia unui conac princiar - "El laberinto del fauno"
O rigoare si un echilibru rar întâlnite

Sä fie clar: regimul lui Francisco Franco nu a fost "fascist". Îl numesc astfel numai comunistii (spanioli si de aiurea) care nici chiar azi nu-i pot ierta Generalului faptul cä n-a läsat Iberia pe mâna bolsevicilor, tocmai când Stalin îsi freca palmele de bucurie cä va prinde Europa ca-ntr-un cleste. Orice spaniol de bunäcredintä, chiar si cu vederi politice de stânga, recunoaste cä franchismul a fost o dictaturä pe cât de autoritarä si crudä, pe atât de necesarä, pentru ca tara distrusä de Räzboiul Civil sä parcurgä cele trei decenii ale refacerii. Norocul lor cä nu i-a cäsunat vreunui destept ca, imediat dupä räzboi, sä instaureze vreun regim "cu fatä umanä", postulând a priori moda "democratiilor originale".
Cu toatä fata ei inumanä, dictatura lui Franco a mentinut Spania în neutralitate, în timp ce de jur împrejur lumea ardea. Cu aceeasi fatä inumanä, si cu aferenta laturä inumanä a spiritului ei, a curätit tara de cuiburile terorist-comuniste rämase ani de zile prin munti. Nu poti sä faci omletä, färä sä spargi ouä - si nici nu poti deparazita, dacä umbli cu mänusi. Ofiterii sadici de tipul Cäpitanului Vidal (Sergi Lopez) sunt o tristä necesitate; sau, chiar dacä tinem neapärat sä ne amägim cu iluziile idealiste cä se poate face treabä si färä ei, nu putem ignora faptul cä ei existä, si fac carierä acolo unde se pune în functiune represiunea.
Guillermo del Toro e un artist atât de talentat, si un profesionist atât de competent, încât îi putem ierta partialitatea politicä. Vom face abstractie, ca atare, de contextul istoric, privind "Labirintul faunului" în umanitatea sa de ordin general - slavä Domnului, extrem de substantialä si generoasä.
Se remarcä în primul rând capacitatea autorului de a face sä coexiste douä universuri atât de diferite: lumea pragmaticä si crudä a operatiunilor de represiune, si dimensiunea fantasticä totalmente paralelä cu ea, pentru a-i fi tangentä doar prin sincronicitate. Singura "poartä" sau "träsäturä de unire" dintre ele este Ofélia (Ivana Baquero), fiica noii sotii însärcinate (Ariadna Gil) a lui Vidal, silitä de acesta sä i se aläture în campanie, sub motivul cä "un copil trebuie sä se nascä acolo unde e tatäl lui". Aducând cu sine deschiderea spre teritoriul fabulos al miturilor, Ofélia gäseste la fata locului, asteptând-o, strävechiul labirint al faunului însärcinat sä restaureze domnia din lumea de dincolo - ca un pandant la setea de liniste si puritate a unui plan material devorat de anomia luptei între subversiune si reprimare.
Ceea ce rata monumental viziunea oarecum similarä a lui Aronofsky din "Fântâna", îi reuseste impecabil lui Guillermo del Toro, care-si construieste povestirea cu o rigoare si un echilibru rar întâlnite. Simbioza celor douä planuri functioneazä surprinzätor de organic, având în vedere aparentele lor dificultäti de compatibilitate, iar naratiunea deapänä cu precizie si limpezime ambele directii ale tramei, fiecare destul de complicatä chiar si numai la nivel propriu, necum în relatie cu cealaltä. Drept pentru care, spectatorul este absorbit rapid în universul dual al filmului, ajungând sä perceapä profund, la nivel atât visceral cât si spiritual, toate implicatiile. Portretul lui Vidal, poate unic prin compozitia sa plinä de cruzime, rigiditate, fanatism si autoadulare, acumuleazä rapid substanta unei adevärate gäuri negre umane, care înghite hämesitä orice posibilä razä de luminä sau sperantä - câtä vreme faunul, broscoiul, zânisoarele insectile si celelalte vietäti din Labirint, în pofida înfätisärii lor grotesti si a comportamentului cam capricios si haotic, dobândesc în paralel duiosie si cäldurä. Aptitudinile vräjitoresti ale Oféliei si pendulärile sale printre cele douä lumi (mai ales în raport cu spatiul casei), întregesc o aurä de magie impecabil dozatä si valorificatä filmic. Comportamentul tip "masinä de ucis" al lui Vidal contribuie decisiv la acumularea rapidä a unor tensiuni atât de intense, încât secventele naturaliste din a doua jumätate a povestirii, desi foarte explicite la nivel vizual si filmate la limita suportabilului, se sprijinä pe justificärile solide ale fundamentului unei umanitäti scäpate de sub control, construitä cât se poate de consistent.
În chip surprinzätor, acelasi strat al fundamentelor contine si principala släbiciune a filmului (dincolo de partizanatul politic, asupra cäruia nu meritä sä mai insistäm). Ca punct de pornire, rämâne insuficient motivatä optiunea pentru acest tip de relatie bilateralä, între realist si fantastic: de ce este tocmai Ofélia mostenitoarea principatului subteran? De ce e häräzitä salvarea acestuia tocmai acum si aici, si tocmai în relatie cu acest episod al vânätorii de comunisti? De ce elementul cheie va fi tocmai fratele ei - fiul Reginei (a cärei "îngemänarä" teresträ moare la nastere) si al maleficului absolut? Sunt întrebäri pe care povestea le lasä autoformulate si insuficient clarificate, astfel încât, în ultimä instantä, "El laberinto del fauno" apare cam ca un castel regesc construit pe fundatiile unui conac nobiliar. Nu e o nenorocire, dar... era loc si de mai bine.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
21 martie, 2007, h. 17:00-17:42
Bucuresti, România

[marx]

Ca punct de pornire, rämâne insuficient motivatä optiunea pentru acest tip de relatie bilateralä, între realist si fantastic: de ce este tocmai Ofélia mostenitoarea principatului subteran? De ce e häräzitä salvarea acestuia tocmai acum si aici, si tocmai în relatie cu acest episod al vânätorii de comunisti? De ce elementul cheie va fi tocmai fratele ei - fiul Reginei (a cärei "îngemänarä" teresträ moare la nastere) si al maleficului absolut? Sunt întrebäri pe care povestea le lasä autoformulate si insuficient clarificate, astfel încât, în ultimä instantä, "El laberinto del fauno" apare cam ca un castel regesc construit pe fundatiile unui conac nobiliar. Nu e o nenorocire, dar... era loc si de mai bine.

toata povestea cu fauni, zane si teritorii princiare subterane nu era decat un spatiu de refugiu al unui copil traumatizat de razboi. tot ce se intampla in plan 'fantastic' era legat de tulburarile fetitei din plan 'realist'.

[Pitbull]

Foarte adevärat, la nivelul semnificatiilor. Dar aceastä zonä-refugiu devine, pe parcurs, atât de puternicä, încât am simtit nevoia ca si la nivelul "motivatiilor povestirii" sä capete mai multä concretete - dincolo de generalitätile psihologice.

[marx]

Dar aceastä zonä-refugiu devine, pe parcurs, atât de puternicä, încât am simtit nevoia ca si la nivelul "motivatiilor povestirii" sä capete mai multä concretete - dincolo de generalitätile psihologice.

povestea 'fantastica' e un fel de reciclare a unei Alice ce incearca sa-si gaseasca in underground resurse de supravietuire si de rezolvare a unor probleme ce apar 'realist', pt ca fiecare situatie 'reala' isi are corespondentul in 'fantast'.
faza cand mama era grav bolnava si medicul nu reusea s-o stabilizeze o determina pe fetita sa inventeze un fel de planta minune, sub forma unui nou-nascut hranit cu sange si lapte, ce va permite o ameliorare a sanatatii, iar cand mama arunca planta in foc si isi exprima necredinta in simbolul vindecator se produce imediat recaderea bolii. deci, nu de 'concretete' duce lipsa acest film...
eu as reprosa exprimarea celor cele doua planuri, fantast si real, ce sunt duse la extrem. realul este f violent organic, sadic si inuman, iar fantasticul e populat de figuri hidoase, dar inocente ce provoaca intamplari decupate din cartile de basm.

[Pitbull]

povestea 'fantastica' e un fel de reciclare a unei Alice ce incearca sa-si gaseasca in underground resurse de supravietuire si de rezolvare a unor probleme ce apar 'realist', pt ca fiecare situatie 'reala' isi are corespondentul in 'fantast'.

Exact la asta m-am referit si eu, când am spus cä între cele douä planuri e o relatie de tip sincronic. Termenul de "îngemänar", pe care i l-am atribuit mamei/Reginei, provine din "Talismanul" de Stephen King si Peter Straub (în original: "twinner"), unde functiona acelasi principiu (culmea: si acolo Regina din Teritorii era îngemänara mamei de pe Pämânt, si acolo viata ei era în pericol - având, însä, cancer). E un tipar fantasy care mie-mi place la nebunie, l-am si preluat si dezvoltat într-o serie de proze.

faza cand mama era grav bolnava si medicul nu reusea s-o stabilizeze o determina pe fetita sa inventeze un fel de planta minune, sub forma unui nou-nascut hranit cu sange si lapte, ce va permite o ameliorare a sanatatii, iar cand mama arunca planta in foc si isi exprima necredinta in simbolul vindecator se produce imediat recaderea bolii. deci, nu de 'concretete' duce lipsa acest film...

Din nou, este tocmai lucrul la care m-am referit si eu: o concretete atât de bine construitä, armonioasä si biunivocä, a corespondentei dintre fantastic si real, pe tot parcursul desfäsurärii actiunii; as fi dorit-o si la sorgintea povestii. Sugestia existä, în douä elemente: räzboiul si efectele lui traumatizante asupra copilului (cum bine ai spus), si toate cärtile citite de Ofélia. Cu încä unul, "baza" s-ar fi completat în triunghi, fäcând-o perfect stabilä (doar stim cä orice fundament solid e determinat de minimum trei puncte). De-asta am si spus cä palatul domnesc are temelie de conac boieresc - nu de casä negstoreascä sau bordei täränesc; atunci s-ar fi därâmat.

eu as reprosa exprimarea celor cele doua planuri, fantast si real, ce sunt duse la extrem. realul este f violent organic, sadic si inuman, iar fantasticul e populat de figuri hidoase, dar inocente ce provoaca intamplari decupate din cartile de basm.

Intr-adevär, sunt duse foarte departe. Iti înteleg reticenta fatä de acest nivel (presupun cä e doar de naturä esteticä, de vreme ce, ca medic, esti mai deprins cu visceralitätile). Mie, unul, nu-mi displace - cu conditia sä aibä justificare. Si as zice cä la del Torro o are - apropo si de cruzimile realului, si de garguii grotesc-inocenti ai fabulosului.

[Valmont]

Tocmai am vizionat Labirintul lui Pan si mi s-a parut neasteptat de simplu si de frumos. Am asteptat mult sa il vad si in tot acest timp am creat diferite scenarii in mintea mea care de care mai complicate pe baza sinopsis-urilor citite, dar si a filmelor grandioase americane cu care ma intoxic zi de zi.
Cele mai interesante mi s-au parut cele trei probe, care pentru cativa dintre cunoscutii mei au fost destul de dezamagitoare. (probabil se obisnuisera cu deja celebrele probe la care isi supunea Jigsaw victimele, iar peste cartile lor de basme se asternuse de mult praful :lol: )
Prima, aparent cea mai simpla si mai neimportanta, in care fetita trebuie sa omoare broasca ce statea la radacina vechiului smochin impiedicandu-l sa infloreasca, va da si esenta filmului si anume: pentru putini sunt vizibile semnele fantasticului in viata de zi cu zi. Acesta idee este amintita de multe ori in film sub diferite forme, o data in conversatia cu Mercedes, cand si aceasta recunoaste ca obisnuia sa creada in magie si de doua ori cu mama ei care ii spune ca este prea mare pentru povesti. Tocmai din cauza acestei idei principale consider ca filmul nu ar trebui sa aiba limita de varsta in ciuda violentei existente in anumite pasaje. Si oricum majoritatea povestilor copilariei au partile lor negre, care in fond nu fac altceva decat sa aduca fata in fata notiunile de bine si rau.
A doua proba o asteptam cel mai mult probabil pentru ca m-a fascinat de cand am vazut primele imagini din film animalul fabulos de acolo atat de contrastant cu frumusetea locului si a mesei unde se gaseau fructele oprite. Acolo este dupa parerea mea un prim punct culminant al filmului, iar cea de-a doua proba se incheie cu moartea celor doua zane si cu piederea posibilitatii de a merge mai departe. Insa lucrurile nu raman asa o data cu moartea mamei echilibrul se reface moartea zanelor a fost rascumparata prin moartea mamei, iar fetita isi recastiga dreptul de a continua.
De data aceasta trebuie sa isi aduca fratele in labirint si sa i-l ofere faunului ca jertfa. Aici am vazut intrebarea lui Pitbull pe care mi-am pus-o si eu initial de ce tocmai jertfa fratelui este dovada suprema. Raspunsul e din nou unul pe care probabil doar naivitatea ar putea sa il ofere. Pentru ca majoritatea celor pusi intr-o astfel de situatie ar fi facut-o, pentru ca puterea si nemurirea sunt lucruri la care toti acced si poate cel mai important lucru amintit si de Pitbull pentru ca acest copil era sange cu ea dar tot o data avea o parte din raul absolut. Privit dintr-un punct naiv de vedere copilul acesta reprezinta cauza mortii mamei si automat o multiplicare a raului. Acest lucru a fost sugerat de mai multe ori pe parcursul filmului o data cand fetita spune ca nu vrea sa faca copii daca asta presupune acest act si alta data cand asista ascunsa sub pat la discutia doctor tata vitreg in care cel din urma spune ca daca trebuie sa se aleaga cine sa moara aceasta sa fie mama. Acestea fiind spuse decizia de a nu sacrifica copilul este una care innobileaza si care ii va conferi nemurirea, iar stergerea trecutului copilului prin neamintirea tatalui sau de-a lungul vietii sale il va purifica de semnul nefast sub care se nascuse.

[caro]

Cadre perfecte, o succesiune de fotografii realizate de un ochi experimentat. Credeam ca astfel de filme nu se mai fac. Naratiunea nu mananca filmul. Nici nu ar putea fi oprit oriunde, dar exista 2-3 momente in care s-ar putea sfarsi cu succes. Totusi continua cursiv si se termina. Frumos.
Nu's de ce, imi amintesc de La Vita e bella. Acelasi copil care se joaca (acolo jocul e indus, aici micuta Ofelia cade in joc alergand o libelula) in timp ce oamenii mari se ucid in jurul lui. O sugestie, copiii nu doar ca nu-s capabili sa se implice, dar nici nu percep raul daca nu-i lezeaza. Ofelia nu-l vede pe capitan decat atunci cand o bruscheaza; copila abia de-si da seama ca exista o lupta, probabil un Vidal artagos contra unei Beatrice mamoase. Se sacrifica pt. micul ei fratior pt. ca sunt de acelasi sange, macar pe jumatate? Nu prea cred sa-si fi amintit de acest lucru in asa moment scurt si nesigur. Mai degraba il vede pe bebel ca pe un urmas al ei, si nu al parintilor lui. Copiii isi transmit jocul si povestile. Doar il initiase deja , iar statueta aceea pagana nu o infatiseaza ca mama? Am remarcat ca revolutionarii il primesc pe micut cu duiosie si speranta. Nici ei nu cred ca un copil mosteneste firea parintilor, doar Vidal il considera o creatie proprie.