Robin Williams in filme.

[alali]

O sa postez aici cateva din filmele in care a aparut regretatul actor, ca un omagiu al, fara sa exagerez sau din contra sa banalizez, asa cum poate crea senzatia la o prima citire, CELUI MAI INDRAGIT ACTOR DE LA HOLLYWOOD!
Indiferent de varsta, de preferinte, de gen, acest actor are el un film, o interpretare a lui, care sa multumeasca pe oricine, care sa placa, si care sa-l induioseze.
Din pacate, un jucator cu emotiile noastre, un creator de sentimente, nu si le-a putut indura pe ale sale, recurgand la un gest extrem. Pacat de acest senior al ecranului, dar firav ca un copil in ceea ce priveste viata adevarata, cea reala. Iata ca viata bate filmul, in cel mai dureros mod cu putinta, fiind neiertatoare cu cei mai sensibili.
Un omagiu pentru tot ce a lasat in urma, si un indemn de a nu judeca fapte pe care poate nu le intelegem.

R.I.P. Robin Williams!

[alali]

Incep cu un mai putin cunoscut film, in care nici Robin nu are un rol ce sa il scoata in fata, dar oricum, cred ca este filmul care se potriveste cel mai bine acestor zile.
Asa cum spuneam, rolul lui Williams este invizibil in acest proiect al lui Woody Allen si la propriu si la figurat.
Ca filmul se potriveste acestor zile? Este din cauza temei pe care o abordeaza. Acea senzatie pe care o ai in unele momente de reflectie si in care iti treci in revista realizarile, implinirile, motivele pentru care merita sau nu sa mai lupti, sa mai continui. Vedem un Harry doborat, un Harry care parca nu mai are motiv sa existe, asa cum il intruchipeaza Williams in singura scena pe care o are in acest film. Asta este practic soarta libertinajului, nesupunerii nici unei regului, nici unui precept. Traiesti liber, nelegat de cei din jur, neimplicat profund in nimic, mori singur, neinteles si neplans de cei pe care i-ai indepartat.
Aceasta revelatie, in prima faza te darama, urmand ca tu, sa iti aduni fortele si sa incerci sa lupti in continuare. Sau sa nu...
Si acum despre filmul propriu-zis.

Deconstructing Harry (1997)



Asistam la o lectie de psihanaliza. O confruntare intre doua sfere ale psihicului lui Woody Allen, egoul si libidoul. Privind dincolo de film cred ca asistam la un Deconstructing Allen cel real. Confruntandu-se si in viata reala cu astfel de esecuri ca si in film, nu deunazi fetele lui il caracterizau pe Allen drept "un fraier despre care lumea spune ca face filme", incapabil de a pastra o normalitate familiala din cauza "satiriazisului" de care pare sa sufere, satira pe care o gasim in toate productiile ce ii poarta semnatura si confruntandu-se cu acuzatii de adulter, molestare de minori, parasirea unei sotii pentru fica adoptiva, mariaje nenumarate, etc. senzatia ca Harry e de fapt Allen este frapanta.
Filmul abunda in dialoguri inteligente, trebuie sa recunoastem, si chiar daca este alambicat, el nu plictiseste. Personajele pe care le creaza ca si scriitor Harry (Allen), nu fac decat sa aduca la suprafata din subconstient diferite refulari pe care supra-eul pare sa le constientizeze din ce in ce mai clar, ajungand in final sa recunoasca deschis ca este "un esec total in viata reala."
Avem astfel un proces de reconstructie mentala al lui Harry, pentru a ni-l putea imagina ca un tot unitar, reconstructie realizata din piese-personaje ce ne sunt insirate pe tot parcursul filmului.
Este o interesanta lectie de viata pana la urma, un model de ASA NU strigat explicit; senzatia lasata e cea a unui strigat disperat al autorului acestui film dupa ce a avut o cariera uriasa in spate, fiind cel mai premiat regizor-scenarist-actor al tuturor timpurilor, cand ajunge sa realizeze ca este gol, neimplinit, nesprijinit si parasit de toti cei ce contau cu adevarat.
Pacat de introducerea in film a remarcilor despre: evrei, religie, despre tot ceea ce ar fi trebuit sa ajute un om moralmente ca sa fie capabil sa ia cele mai bune hotarari in momentele cheie, in conturarea unei vieti familiale normale si care elemente si norme, odata insusite macar ca si notiuni de diferentiere a binelui si a raului daca nu ca si credinte, ar fi trebuit ca la finalul "filmului" propriu, a vietii adevarate sa ii fi conferit omului acele repere cu ajutorul carora sa fi putut identifica cauza acestui mare fiasco obtinut unde ar fi fost ce mai important sa fi reusit. Toate aceste trimiteri sunt sarcastice si cu o vadita tenta defaimatoare. Iar paradoxul e ca tocmai zeflemind aceste lucruri care te-ar fi putut ajuta, ajungi sa te miri ca ai esuat. Ciudata maniera de a te sabota singur si apoi de a te lamenta ca nimic nu iti iese asa cum ar fi trebuit. Adica daca nu iti iei tratamentul, cine e de vina ca boala avanseaza?
Chiar stau si ma intreb de unde vine aceasta nevoie de a-ti transmite aceste credinte proprii, credinte in necredinta sau din contra? De ce aceasta libertate de a fi se confunda de atatea ori cu libertatea de a lovi in cei ce nu sunt ca tine? Sincer, m-as fi multumit cu o simpla deconstructie a lui Harry, o analiza subtila a problemelor acestui personaj cu personalitati multiple si fara aceste incercari deloc necesare de a face prozelitism la un nivel atat de habotnic.
Concluzie: un film plin de paradoxuri, o analiza cu tenta comica dar totusi serioasa, (un alt paradox ), un film de si despre autor. Nota 7,00!

[Sylver Cheetah 53]

A fost magistral în "Omul bicentenar".

[alali]

Moscow on the Hudson (1984)



Este filmul carierei lui Robin Williams. Si nu ma refer la cel mai bun film ci la cel mai important pentru el ca actor. Este lungmetrajul ce i-a dinamizat cariera. Intr-adevar, complexitatea rolului, modul in care trece de la o stare la alta, de la bucurie la tristete, de la surescitare la melancolie si ceea ce este cel mai important, reuseste in aceeasi scena sa alterneze cele doua dispozitii total opse una fata de cealalta si ca exemplu elocvent este acea secventa in care plange si intrebat de reporter daca plange ca se desparte de prieteni, de familie, el spune printre sughituri ca plange de bucurie.
Nu este o interpretare perfecta, dar este pus mult suflet in acest film. M-a surprins naturaletea cu care pronunta in ruseste. Lasa mult de dorit la modul in care face pronuntia in engleza cu accent rusesc, dar totusi... sa vorbesti atat de natural ruseste nu e la indemana oricui.
Este un film excelent al anilor 80, intruchipeaza foarte bine viata din tarile aflate sub comunism, cozile, bucuria la hartie igienica sau la alte produse ce acum par ... nesemnificative si pe care generatia actuala nu le poate concepe ca putand lipsi. Asadar filmul a reusit sa se erijeze cumva pe nesimtite intr-un film emblematic pentru acei ani in care si-a avut locul in avizierul cinematografelor de peste ocean. Era un subiect de interes si mai mult decat atat era spus pe intelesul americanului de rand, adica usor propagandistic si fluturand un patriotism de cartier atat de tipic lor.

Regizoral filmul este in nota obisnuita a lui Paul Mazursky. Adica observa indeaproape comportamentul omului obisnuit, dar care vrea sa-si depaseasca orizontul ce la inceput pare exterm de limitat. Un fel de om de geniu provenit din clasa medie si care nu schimba societatea sau omenirea prin vreo realizare ce sa-l trimita direct in cartea de istorie ci incearca sa se schimbe doar pe sine. Si de fiecare data si reuseste in filmele dirijate de regizorul american: An Unmarried Woman (1978), Bob & Carol & Ted & Alice (1970) sau Harry and Tonto (1974).
In concluzie, pot spune ca este un film frumos, nostalgic, din punct de vedere al amintirilor, nu al vremurilor; este usor satiric, parodiind la maximum nu regimul ci oamenii din acel regim, (vezi functionari ai securitatii care umbla dupa "tradatorii" de patrie in halat, sau perdele la cada cu steagul americii, etc.)
Un 7,83 din partea mea, un MUST SEE in aceste zile!
Ps.
(tot la acest capitol al prostului gust si al greselilor flagrante de care a "beneficiat" acest film as pune si afisul pe care l-a avut productia de fata la intrarea in cinematografe, afis care ulterior a fost preluat si de unele aparitiile pe dvd sau bluray. Acel Robin Williams cu un suras infirm si cu steguletul in mana alaturi de cei 2 noi prieteni si care sunt si ei imigranti ca si el, tot acest tablou fiind asezat sub un mesaj jenant si chiar jignitor, spunandu-se ca un cubanez, un rus si un italian invata sa traiasca cu meniuri Mc, avand posturi pe cablu la tv si mai ales in libertate. In ignoranta lor americanii cred oare ca acest mesaj e valabil chiar si pentru italieni? Eu ma indoiesc. )

[alali]

Mrs. Doubtfire (1993)



Ideea filmului nu e deloc originala, dar nu acelasi lucru se poate spune despre interpretare. Vazut in acelasi timp cu Tootsie (1982), de departe cel mai aclamat rol de travesti jucat intr-un film pentru marele ecran, pot spune ca rolul dnei Doubtfire este cu mult peste. Dar probabil ca acolo a contat mai mult anvergura actorului si de ce nu, cei 10 ani pe care Tootsi ii are inainte lui Mrs. Doubtfire, facandu-l un fel de pioner in astfel de ipostaze de acting deghizat intr-un personaj de sex opus. Cel putin daca e sa privim scara la care a dus interpretarea Dustin Hoffman.
Revenind la subiectul nostru, cel pe care il dezbatem si anume filmul lui Chris Columbus, elementul chieie a tot ce inseamna aceasta productie il constituie interpretarea si carisma actorului principal.

Arta improvizatiei pe care o creaza in Mrs. Doubtfire, Robin Williams este imposibil de constientizat de catre public, care are acces doar la produsul finit, fara sa stie ca, regizorul filmului,Chris Columbus, a filmat scenele in care aparea Williams, cu 3 camere pentru a surprinde orice improvizatie ar fi putut face acest actor imprevizibil. Chiar scena mastii topite e cap-coada un astfel de exemplu de inventivitate actoriceasca spontana, din partea lui Williams, parvenita in urma unui accident de pe platoul de filmare, unde de-adevaratelea masca s-a topit sub caldura emisa de catre reflectoarele aflate acolo. Iar momentul a devenit o piesa de rezistenta in produsul final.
Inclusiv Stu, interpretat de Pierce Brosnan, ce initial a fost descris in scenariu ca un tata vitreg extrem de antipatic, a fost rescris si transformat intr-un tata de schimb perfect. Toate astea s-au facut ca sa nu intre in antiteza cu rolul impecabil interpretat de Williams si sa dea astfel impresia ca dna Doubtfire este ajutata sa iasa in evidenta, oarecum artificial.
Improvizatia a fost dusa atat de departe, incat filmul si-a schimbat de mai multe ori incadrarea de la PG13, pana la 17 ca apoi sa se intoarca iarasi la 13. Plus ca, dificultatea studiourilor Twentieth Century Fox nu a fost cu realizarea filmului cum a fost cu obtinerea acordurilor pentru folosirea diferitelor marci inregistrate pe care Williams le adauga mereu in improvizatiile sale.
Asadar avem in fata o interpretare magistrala, o risipa de talent ce duce la crearea unuia dintre cele mai placute filme de familie din toate timpurile.
In concluzie, asa cum spuneam mai devreme, gasiti in acest film o solutie perfecta pentru a le asigura celor mici o seara vesela in fata televizorului, acompaniati asa cum ne sugereaza incadrarea dvd-ului de catre C.N.C., de voi, parintii, care la fel ca si copiii, veti gasi destule momente bune si cu siguranta nu va veti plictisi. Un 7,78 castigat pe merit de Williams, aceasta forta a naturii pe care nici politica companiilor producatoare de film, nici cenzura audio-vizuala, nici un alt obstacol practic, nu i se poate impotrivi atunci cand pasind pe scena, isi imbraca pielea personajelor pe care le intruchipeaza iar camerele de filmat pornite, inregistreaza.

[alali]

Dead Poets Society (1989)



O "meteahna" mai veche a lui Williams, acest indemn Carpe Diem pare ca i-a marcat intreaga cariera. In '86, ca tanar cvasi debutant, juca in filmul Seize the Day (1986) - Traieste clipa; 3 ani mai tarziu isi incununa cariera cu cea mai importanta realizare a sa ca actor, Dead Poets Society (1989), filmul ce il va consacra ca un nume greu intr-o lume in care incerca sa isi faca cu atata truda si el loc.
Asadar, plecand de la viata de zi cu zi, a omului simplu ce cauta normalitatea, personificat de Tommy in Traieste Clipa si ajungand apoi la acest indemn academic de a te lasa purtat de impuls si astfel a-ti crea clipa ta poetica, promovat de profesorul Keating in Societatea Poetilor Disparuti, Robin Williams a transmis de-a lungul intregii sale cariera cel mai puternic mesaj pe care un om il poate da semenilor sai. Sa traiesti intens, sa te deschizi emotiilor, sa transformi rutina cu ajutorul magiei din poezi si astfel orice moment oricat de banal sa se transforme in cea mai minunata clipa din toata viata ta de pana atunci.
Legatura intre cele doua filme, (Seize the Day si Dead Poets Society - titlurile cu cea mai mare pondere pentru cariera sa) o face chiar Robin Williams alti 4 ani mai tarziu in Mrs. Doubtfire (1993) prin acel mic omagiu adus acestor doua lungmetraje cand a creat cu ajutorul proverbialei sale improvizatii calamburul jucaus: "Carpe Dentum... Seize the teeth" / Carpe Diem... Seize the day.
Despre dialogurile si mai ales versurile introduse in scenariu, nu se poate vorbi critic atata timp cat e citat un Whitman de exemplu. Insa de modul de constructie a scenariului propriu-zis ar fi multe de spus. Felul atipic ca sa nu spun speculativ in care citatele destul de pompoase si stufoase sunt livrate unor tineri in formare, maniera in care le sunt impartasite aceste nestemate, aminteste putin de acele adunari duminicale ale congregatiilor asa-zis Crestine din cartierele marginase ale marilor orase, unde majoritare sunt persoanele de culoare. Deosebirea e ca aici recitarea te suie la propriu pe pupitru si nu te face sa aplauzi si sa dansezi asa cum e cazul worshipper-ilor.
Finalul te lasa sa incerci o senzatie contradictorie. Toate elementele te faceau sa crezi ca acest profesor "special" va starni o miscare pro poezie in randul clasei unde preda cel putin, daca nu in randul tuturor elevilor acelei scoli. Dar nu e asa. Filmul trateaza mai degraba un domnul Trandafir decat un alt caz Patch Adams, personaj interpretat de acelasi Williams. Asadar avem un inceput destul de elitist, se ia avant si discursul atinge altitudini ametitoare ca in final aterizarea sa fie fortata, rezumandu-se doar la persoana profesorului disponibilizat pe buna dreptate si care refuza intr-o oarecare masura sa-si asume responsabilitatea propriilor "instigari". Din tot acest tablou drama a trecut intr-un plan tertiar, iar poezia a disparut total.
Totusi filmul nu e doar o mare confuzie cap coada. Reuseste sa creeze emotie si una chiar de buna calitate per total, iar in ciuda propovaduirii continutului si a citatelor intr-o maniera sectanta, intelesul acelor versuri este profund si ilustreaza bine aproape orice situatie dilematica din film.
Un argument important unanim dezbatut, atunci cand se comenteaza acest film este problematica libertatii tinerilor de a fi lasati sa ia decizii cu privire la viitor. Personal nu cred ca filmul se reduce doar la aceasta dezbatere care e de fapt doar o crusta subtire ce imbraca reala polemica. Intr-o societate in care tinerii dau examene ale maturitatii si isi scriu scrisori de intentie pentru a ajunge la universitati cat mai bune, dau interviuri in fata decanilor si isi sustin pledoariile incercand sa demonstreze ca sunt candidatii ideali pentru respectivele scoli sau in care la 16 ani isi iau permisul si devin soferi avand dreptul sa conduca adevarati bolizi, aceasta argumentatie este depasita.
Indemnul "Carpe Diem!" concentreaza adevarata incarcatura a acestei controversate productii. De aici ar trebui inceputa orice analiza pe text.
Despre interpretare actorilor voi spune doar ca e ok. Daca n-ar fi fost acele derapaje comportamentale, acel mod de predare prozelitist, probabil ca alta ar fi ramas imaginea de ansamblu asupra acting-ului si a intregului film.
Concluzie: Fara indoiala ca avem in fata o creatie ce are o valoare unanim recunoscuta, dar si una subiectiva de la caz la caz. E un film de-o poezie autentica si care isi are publicul lui tinta destul de numeros. Nota 7,46!

[alali]

Flubber (1997)



Cata euforie si cata vitalitate radiaza aceasta productie Walt Disney! Robin Williams si-a gasit un partener de nazdravanii in acest "personaj" Flubber. El, cu toata acea dezinvoltura atat de caracteristica lui, Flubber cu energia interminabila pe care i-o confera misterioasa sa structura chimica. Chiar daca nu e un caracter in carne si oase asa cum e imaginea data de primul impuls pe care creierul ni-l trimite atunci cand auzim notiunea de personaj de film, fie el pozitiv sau negativ, cauciucul buclucas se comporta admirabil. Iar impreuna cu Williams, face o echipa exploziva, atat la propriu cat si la figurat.
Lista personajelor ce nu sunt create pe baza de carbon nu se opreste doar la Flubber. Mai e si simpatica robot-ita, care indragostita de profesorul traznit, echilibreaza oarecum balanta nazdravaniilor facute de echipa masculina a acestui film (profesor - cauciuc).
Filmul nu se vrea prea pretentios si e bine ca si spectatorii sa se puna pe vizionat lasandu-se oarecum furati de peisaj. Nu are nici un rost sa incerci la un astfel de film sa despici firul in 4. Chiar daca unele momente sunt fortate, neavand coerenta sau contrazicandu-se pe sine, uneori chiar in timpul aceleasi scene, ele vor doar sa creeze buna-dispozitie si sa isi cucereasca publicul tinta, pe cel al copiilor. Parintii ce asista de voie, de nevoie la acest film, trebuie sa isi asume genul productiei, calitatea si nu in ultimul rand ideea pentru care ea a fost gandita. Filmul este entertainment pur dar doar pentru acea categorie de spectatori formata din viitorii cinefili.
Williams este ... acelasi. Confirmand tot ce trebuia sa confirme cu mult timp inaintea acestui proiect, avand in cv titluri care mai de care mai galonate: Good Morning, Vietnam (1987), Dead Poets Society (1989), Awakenings (1990) sau The Fisher King (1991) si aflandu-se intr-o perioada a carierei in care s-a aplecat mai mult asupra filmelor dedicate vizionarii impreuna cu familia si gandite in special sa multumeasca gusturile celor mici, in acest film actorul savureaza fiecare moment fara a-si pune nici macar pentru o clipa problema parerii criticilor sau a frivolitatii acestui rol venit dupa atatea actuari memorabile. Din toata aceasta relaxare vine si veselia si placerea jocului, atat actoricesc cat si copilaresc, stari care sunt resimtite de toti cei ce urmaresc acest film ca ceva natural si nu ca o interpretare asa cum se intampla in orice alta pelicula.
Concluzie: Un film jucaus si cu o idee noua si unica, nici nu e greu sa gasesti resurse si idei in aceasta lume Disney, a imaginatiei si a stiintei. Adresandu-se in special celor mici, filmul reprezinta o alternativa la productiile infantile violente si triviale. Nota 6,33 si ... spor la joaca!
Ps:
https://www.youtube.com/watch?v=EH24DpieeWo

[alali]

The Survivors (1983)



Se vrea a fi o comodie avandu-i ca protagonisti pe Robin Williams alaturi de binecunostul Walter Matthau, care la vremea aceea era deja o figura consacrata prin mult apreciatele: Pete 'n' Tillie (1972), The Sunshine Boys (1975), Hello, Dolly! (1969) sau de ce nu Charade (1963), chiar daca rolul lui Matthau nu este unul de prim rang; este totusi o prezenta ok intr-un film mult aclamat, iar aceasta sansa oferita la primii pasi ai carierei a inseamnat enorm dupa cum s-a vazut ulterior.

Williams nu doar ca nu straluceste in acesta pelicula, ba chiar s-ar putea spune ca isi "da in petec" stricand filmul. Stilul nevrotic, la propriu, in care isi interpreteaza personajul, agaseaza si deranjeaza ajungand in cele din urma sa irite. Fiind o fire vulcanica in ceea ce priveste acting-ul, cerandu-i-se sa interpreteze un personaj bolnav cu nervii este sinucidere curata.
Ma intreb cui i-a venit pentru prima data aceasta idee, proasta judecand dupa rezultat, sa il distribuie pe Williams intr-un aemenea rol? Actorul este practic o bomba cu ceas care explodeaza efectiv de fiecare data ce i se ofera posibilitatea, adica aproape la fiecare aparitie, facand astfel din film un real stres, in adevaratul sens al cuvantului, pentru privitor.

Povestea este destul de prostuta, simplista si nu doar previzibila ci copilareasca. Niciun actor nu iese in evidenta, in bine vreau sa zic, pentru ca de varianta "asa nu" se ocupa cu meticulozitate R. Williams, iar acest lucru, coroborat cu cele enumerate mai sus duc la aparitia acestui film prost, poate unul dintre cele mai slabe filme din carierele ambilor actori.
Un 5,19!

[alali]

Can I Do It 'Till I Need Glasses? (1977)



Am fost curios sa vad cum a debutat Robin Williams pe ecran. Destul de modest. Distribuit ca unul din numerosii actori ai unui grupaj de scheciuri, el isi face aparitia doar in doua dintre ele. Adevarul e ca restul sunt cam deocheate, asa ca se poate considera norocos ca nu l-au distribuit in mai multe. Cele doua scheciuri sunt foarte scurte iar joc actoricesc are practic doar in primul dintre ele, unde personifica un avocat. Dar si aici mai mult de 2 replici nu spune.
Cam asta a fost primul flirt al lui Robin Williams cu platoul de filmare, intr-un montaj de scenete comice care aminteste de noptile noastre de revelion din perioada comunista, diferenta majora fiind temele abordate. Ceea ce pentru noi era tabu chiar si la inceputurile anilor '90, la americani era banal si astfel nudurile defilau fara sfiala prin fata camerelor chiar si in anii '70.
Nu am cum sa acord vreo nota unui astfel de calup umoristic, dar de urmarit macar cele doua in care apare Williams, asta asa pentru amorul artei si mai ales in aceasta perioada cand memoria talentatului actor inca este vie. Este totusi prima sa aparitie tv, nu?

[alali]

Being Human (1994)



Tocmai ce am vizionat acest proiect cinematografic, pentru ca asta e in realitate, film fiind prea mult spus. Lipsa actiunii, a unui fir narativ cursiv, concentrarea doar pe trasaturile caracteristice umanului, fac din lungmetrajul acesta o interesanta experienta in fata televizorului pentru un privitor ce vrea sa incerce pe pielea altuia elementele care ne definesc ca oameni.
Alegerea barbatului, ca arhetip uman se face probabil dintr-un considerent biblic, plecand de la legenda creationista unde barbatul este primul creat, ulterior "din el" creata femeia; deci toata faptura umana, (barbati sau femei), sunt din aceeasi plamada.
Astfel se explica si titlul filmului "Being Human", chiar daca pe tot parcusul peliculei se foloseste termenul de "Barbatul".
Povestirile distincte, fara nicio legatura intre ele, (cu atat mai putin sa fie vorba de reincarnare asa cum se mai vorbeste prin comentarii), sunt experiente ale unui generic Hector, interpretat de Robin Williams. Pornind de la epoca bronzului, trecand apoi prin diferite perioade ale istoriei, se ajunge in final la timpul prezent. Personajul Hector se afla in fiecare dintre aceste povestiri in cea mai dificila situatie a vietii sale, cand este in fata luarii unor decizii de cea mai mare importanta.
Daca uneori aceste decizii cer un curaj sinonim cu sacrificiul, pe care Hector nu este capabil sa il arate, in alte ocazii decizia este reprezentata de puterea de a-si recunoaste slabiciunile, greselile sau vina pe care o poarta in provocarea suferintelor altora.
Asadar, Hector este un om slab, predispus greselii; las mai bine spus.
De remarcat si modul in care in permanenta natura ii usureaza parca deciziile, facandu-se complice si alibiindu-l practic in ezitarile lui, ca pe un om neputincios. Iar aceste subterfugii ii redau intr-o oarecare masura puterea de a depasi momentul si asta il ajuta sa continue, pentru ca nu-i asa?, indiferent de nenorocirile ce se abat asupra omului, el trebuie sa continue, sa reia viata in cel mai normal mod in care mai este capabil sa o faca.
Vizual, aceste obstacole sau incercari sunt reprezentate atat de sugestiv ba de o mare, ba de un rau, ba de un ocean, pentru ca in final, sa ni se atraga atentia ca, maturizat, dispunand de o mai buna intelegere a propriului psihic, acum Hector traverseaza acest obstacol trecand cu masina pe acel pod.
In acest simbolism al trecerii sta intregul mesaj al filmului. Din toata aceasta lupta launtrica, prin educatia si dezvoltarea individuala, Umanul este capabil sa invinga bariere ce inainte erau de netrecut.
O interesanta introspectie a sentimentelor umane, a acelor sentimente de disperare, durere, esec, suferinta si deznadejde; in fond, acele sentimente ce ne definesc in cel mai natural mod cu putinta ca oameni.
Un proiect cinematografic doar pentru cei ce doresc sa vizioneze o idee mai mult decat un film, un Williams rapus de vina, un regizor ce se axeaza foarte tare pe prim planuri, pe mimica, pe transfigurarea omnului aflat in suferinta. Un 7,45! Un 9 pentru Williams.
Ps. ce bine ar fi fost daca in momentele de descumpanire, chiar el, Robin Williams, ar fi revazut acest film incarcat pana la refuz de un optimism sincer si curat.

[alali]

Club Paradise (1986)

Cea mai slaba aparitie a lui Williams. Filmul este de o mediocritate totala. Nici macar Robin Williams nu pare sa aiba tragere de inima in implicarea in acest proiect. Si el este suspect de linistit, neavand exuberanta si sarmul caracteristic. In afara de ceva acorduri ragae, interpretate de Jimmy Cliff, filmul doare de slab ce e. Te doare timpul pierdut, te doare plictiseala pe care ti-o creaza, ba te dor si oasele de stat in fotoliu la urmarirea acestei oboseli.
Avand in vedere ca e realizata in acelasi an cu Seize the Day, cred ca productia Club Paradise a fost facut in pauzele celuilalt, doar asa, pentru un ban in plus de chirie. Ca altfel nu inteleg de ce ar juca cineva intr-un astfel de film care nu isi propune nimic. Nici sa distreze nici sa transmita ceva, efectiv nimic.
Un 3,83! De evitat!

[alali]

Jumanji (1995)



Probabil cel mai spectaculos film de aventuri adresat copiilor. Chiar daca Indiana Jones cu mult premiatul Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark (1981) este prezent in mai toate topurile cu denominatia de Cel Mai Bun Film din Toate Timpurile, el se adreseaza unui alt tip de public decat acest Jumanji.
Titlul filmului este numele unui joc pe tabla, adica acel tip de confruntare intre 2 pana la 4 jucatori reprezentati pe plansa de joc de pioni de culori diferite si care muta dupa cum dicteaza zarul buclucas. Totul e plastic si carton, fara nici macar un cat de mic ecran tactil sau vreo alta urma de tehnologie. (asta mentionat doar asa ca sa isi faca o idee tanara generatie care nu concepe viata fara vreun tip de conexiune). Si era mult divertisment in acest tip de jocuri.
Asa e si in cazul lui Jumanji, unde parca toata imaginatia copiilor, toate asteptarile lor in materie de aventuri prind viata in aceasta pelicula.
S-a spus ca acest film inspaimanta. Ma indoiesc! Poate un copil de 3-4 anisori sa fie terorizat de muzica data prea tare, ca de inteles ce se intampla si sa fie infricosat nu cred. In schimb pe pustii isteti si pe strengaritele mereu dornice de joaca, adica de la 7-8 ani in sus nu cred ca acest film ii poate speria sau infricosa. Eu am norocul sa beneficiez de un critic personal, Gabi, fiul meu si care a concluzionat ferm si hotarat: " E cel mai tare film ever!" si nu e doar parerea lui. Dupa prima vizionare in doi, eu si el, au urmat revizionari fara numar la care au fost invitati cam toti prietenii lui. Si prima impresie a ramas in picioare fiind confirmata rand pe rand de toti musafirii. Si au fost... :sad7:
Pana acum am tot vorbit despre copii si reactia lor. Dar ca si o marturisire si eu am gustat filmul chiar foarte mult la momentul primei vizionari. Vazand totusi avalansa de note mici de pe site-urile cu pretentii dar si nemultumirile criticilor, cred ca ar fi trebuit sa ma simt rusinat. Dar nu e deloc asa. Probabil ca amintirea acelor momente de divertisment pur si in care tensiunea creste de la un maxim la care tocmai parea ca a ajuns la un nivel urmator pe care nici nu il anticipam, a estompat oarecum din efectul reprosurilor ce i se aduc acestui film. Uh! Ce faina acea senzatie de dinainte de aruncarea zarului, cand asteptam sa vad ce noi dezastre ne mai rezerva misteriosul fum alb ce se materializa in capsula de sticla din mijlocul plansei de joc!
A fost criticata pana si realizarea efectelor vizuale si autenticitatea modului in care este perceputa toata aceasta lume izvorata din magia jocului. Foarte stranie aceasta critica avand in vedere ca regizorul acestui film, Joe Johnston este unul dintre cei ce s-au facut responsabili de revolutionarea efectelor vizuale prin inovatiile si prin viziunea futurista pe care a demonstrat-o in filme ca: Star Wars: Episode IV - A New Hope (1977), Star Wars: Episode V - The Empire Strikes Back (1980), Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark (1981) sau Star Wars: Episode VI - Return of the Jedi (1983). Dar cel de pe margine tot timpul va fi mai specialist ca cel ce este in focul actiunii.
Despre interpretarea lui Williams, pare ca isi face treaba dar nu are acele sclipiri nemaivazute. Intra foarte bine in mintea copilului adult pe care il personifica sau ma rog, a adultului ramas copil, dupa cum poftiti, si devine unul dintre cei 3 participanti la acest joc de totul sau nimic.
Concluzie, oricate minusuri s-ar incerca sa i se gaseasca acestui film, el va ramane un real succes: atat de incasari, (si-a cvadruplat investitia ajungand la un 262 milioane de dolari in toata lumea conform box office mojo), cat si ca preferinte in randul publicului. Cert e ca cei mici il indragesc. Un 7,19!
Ps. O recomandare pe care o adresez tuturor adultilor nu doar pentru a viziona acest film, dar sa si incerce macar pentru 100 de minute atat cat tine filmul, sa redevina copii.

[alali]

RV (2006)



Intr-adevar, atunci cand apare pe ecrane Robin Williams, "no brakes allowed". Pe acest actor nu il poti stavili. Este omniprezent. Acapareaza tot: ecranul, actiunea, buna dispozitie... absolut tot!
Un film de familie, cu un subiect croit perfect pentru publicul caruia i se adreseaza. Am avut o scena la care chiar am ras, iar pentru filmele de familie asta inseamna mult, parerea mea.

Dialogurile sunt bune spre foarte bune. Mai ales cele dintre Bob, (Robin Williams) si fiica sa Cassie, (Joanna 'JoJo' Levesque). Bineinteles ca acest tip de umor, de limbaj, cu replici acide si persiflante este un umor gustat in special de cei mai in varsta sau de adolescenti. In fond adolescentii au reprezentare prin personajul interpretat de frumoasa JoJo si cu siguranta ca se regasesc in tot acel comportament rebel si incapatanat. Pe cei mici, pentru ca sa nu uitam ca vorbim de un film de familie, deci si copii de varste mai fragede, pentru ei ziceam, amuzante sunt acele situatii delicate in care este pus in permanenta Bob. Si ele, situatiile de genul asta, abunda in acest film; practic nu se ia nicio pauza de la belele, pe toata durata calatoriei.
Aici e si intregul farmec al filmului dar si o punere in valoare a calitatilor actoricesti ale lui Williams. Acest drum parcus de personajul pe care il interpreteaza si care plecand de la euforia momentului in cand decide sa sparga tiparele cotidiene ce se inradacinasera in propria casa, trecand apoi prin momentele de reala nebunie in care incearca sa impace si capra si varza si terminand calatoria total descumpanit si resemnat. Iar toate aceste stari se succed cu o normalitate de care doar Williams putea fi capabil.

Exagerat mi se pare bugetul filmului. E totusi un film de categoria B, o comedie usoara si sa i se aloce un buget de 65 mil. dolari, e mult prea mult.
O comedie ok, atat pentru cei mici cat si pentru cei mari; un 6,36!

[nick-azh]

Robin Williams și cu Matt Damon au tot dreptul să se poată lăuda cu una dintre cele mai bune prestații ale carierelor sale.Good Will Hunting rămâne unul dintre puținele filme care a reușit să conserve laolaltă toate stările de suflet pe care o ființă umană le poate experimenta.Dinadins l-am lăsat la urmă ,ca să pot încheia afirmând faptul că lui Ben Affleck i se datorează de fapt toate laudele,atât pentru interpretarea unui rol-deși secundar-de mare importanță cât și pentru calitatea de scenarist căreia,în acest film,i-a dat frâu liber.NOTA 9+.

[nick-azh]

Merita toate premiile. De vazut si rezavut .Recomand

[alali]

The World According to Garp (1982)



O ecranizare dupa romanul omonim al lui John Irving avandu-i in prim plan pe Robin Williams ca T.S. Garp si Glenn Close ca Jenny Fields. Desi pare greu de crezut, Glenn reuseste de cele mai multe ori sa il eclipseze pe Williams, mai ales in scenele in care apar impreuna. Iar asta, recunosc, face filmul mai interesant si mai vizionabil, fiind in fond, un film despre forta de a reusi in viata a unei femei independente. Jenny poate face ceea ce doreste atata timp cat stie sa ceara de la viata exact ce vrea, realist si fara vise utopice si mai mult decat atat, stie sa isi ia singura atunci cand totul pare sa ii stea impotriva.
Avem asadar un film extrem de pozitiv, pe alocuri chiar exagerat de oprimist, care trateaza cu un zambet orice eveniment nedorit ce poate aparea in viata unui om. Tot acest umor reprezinta insa un cutit cu doua taisuri. Pe de o parte filmul devine usor de vizionat si placut, iar pe de alta parte, toate acele evenimente importante atat pentru existenta personajelor din pelicula cat si pentru implicarea noastra ca spectatori, isi pierd importanta. Iar aceasta maniera de a trata un subiect reuseste sa repuna ecranul de sticla intre privitori si actori. Efectiv totul se vede si se traieste ca parte dintr-un spectacol, o fictiune ce nu are nicio legatura sau intersectie cu realul din pacate.
Cu toate aceste neajunsuri, vizionarea acestei productii constituie o experienta placuta si care binedispune. Replici bune si chiar foarte bune, (este in fond o adaptare a unui best seller premiat), situatii neprevazute cam la tot pasul si filosofii de viata ce ar trebui asimilate de toti cei ce au urmarit filmul.
Legat de interpretare si de felul in care a reusit sa-si intre in rol Williams, mi-a placut o declaratie a regizorului George Roy Hill prin care marturiseste ca actorul a intampinat reale dificultati cu acest rol doar in partea in care intruchipa un adolescent, el fiind, citez, "destul de paros" pentru aceasta etapa din viata eroului acestui film.

Concluzie: Chiar daca au trecut 35 de ani de la lansarea filmului, mesajul este astazi mai puternic si cred eu, mai necesar decat atunci. Toleranta, pacifismul si acceptarea celorlalti este mai necesara acum ca niciodata. Asadar, de privit acest film, de reprivit daca e cazul si cel mai important, de invatat pentru fiecare in parte si de insusit exact acele parti pe care le constientizam ca inca nu fac parte din modul nostru de a fi si de a gandi.

O nota binemeritata de 7,69! O recomandare pe care o fac tuturor; nu este doar un film de familie, nu este doar o comedie si nici nu este doar un film relaxant. Este un film necesar!

[alali]

World's Greatest Dad (2009)



Inca de la inceput o sa spun ca nu recomand acest film. Sigur ca este o parere personala, dar o sa incerc sa mi-o si argumentez.
Filmul incepe bine. Are acel ceva deosebit. Williams pus in fata acestui tip de comportament rebel, sfidator si chiar nesimtit, asigura captarea imediata a atentiei oricarui privitor. Dupa aceasta introducere buna, destul de lunga pentru o introducere dar buna ca dialoguri si cursivitate, urmeaza acea scena de o duritate teribila. Faptul ca nimic nu anunta aceasta lovitura, poate doar putinele clipele exact de dinainte de a ni se dezvalui la propriu tragedia, este iarasi un plus mare al filmului. Chiar scena tragediei propriu-zise, cea care incearca sa prezinte dimensiunea dramei la care tocmai asistam,... acele momente inecate in tacere (totul e mut, fiind taiat sunetul si neutilizandu-se niciun fel de fond sonor), ... totul este foarte bine gandit.
Dar de aici inainte incepe decaderea filmului si Williams este treptat depasit de importanta evenimentelor. Sau mai bine zis, filmul scade calitativ si Williams intra in acel sablon binecunoascut lui. Este acel personaj din comediile de duminica, ce mimeaza o durere profunda, dar cu o mimica si o gestica total nepotrivata momentului.
Pelicula se vrea a fi o satira, poate chiar si o comedie neagra, dar mesajul pe care tine mortis sa ni-l transmita cuvant cu cuvant, este unul insignifiant. Pare decupat din acele felicitari usor stupide ce ne sunt prezentate la inceput, felicitari ce sunt practic singurul succes al acelui scriitor ratat, pe care il resping toate editurile. Acel "cel mai rau lucru in viata nu este sa sfarsesti singur ci sa sfarsesti inconjurat de oameni care te fac sa te simti singur" suna a moto ieftin luat de pe o pagina din nenumaratele pagini cu astfel de citate de pe retelele de socializare. Cand drama este atat de mare in jurul tau, sa ai astfel de idei "profunde", nu duce la nimic altceva decat la bagatelizarea momentului.
Finalul, acele scene adolescentine cu ... deja bunicul Williams.... sunt de o penibilitate si mai mare decat conculuzia-motto a filmului. "Drama" se termina practic printr-o eliberare totala a protagonistului. Si-a luat si omul o problema de pe cap, normal ca e fericit! Nu?

Pentru inceput adica pentru acea jumatate de ora altfel, ii acord filmului nota 6,55! Dar de recomandat tot nu-l recomand!

[alali]

Man of the Year (2006)



Poate parea ciudat ceea ce am propus ca titlu la acest review, dar cred ca surprinde exact esenta filmului. Un film placut ca si family movie, usor si amuzant. Insa sub nicio forma nu poate fi privit ca o productie serioasa cu o tema demna de reflectie.
Incepe bine cu acele elemente de stand-up comedy iar apoi pare ca eplodeaza intr-o dezbatere politica a 3 candidati la prezidentiale. Insa... se stinge abrupt mult prea devreme. Odata cu aflarea rezultatelor alegerilor, filmul capata iz de comedioara ieftina ce face uitat tot acel inceput extrem de interesant si promitator. Poveste neplauzibila cu 2-3 actori ce intruchipeaza servicii secrete, firme AF (n.r. Asociatie Familiala) care lucreaza pentru siguranta nationala sau agenti de tot felul dar cu cate un singur reprezentant. Efectiv, prin desfasurarea de personal din anumite scene, acestea aduc mai mult cu o problema familiala si nu cu o problema de siguranta nationala, serioasa asa cum ar fi trebuit sa fie un atentat la adresa statului de drept. Total decredibilizat din aceasta cauza.
Apoi vine Williams. El face exact ce stie. In acea prima parte, cam scurta ce-i drept, in care filmul promite, Williams este actorul potrivit in povestea ideala, dar cand toata isteria se termina si filmul capata accente sitecom, Williams acapareaza tot cu stilul lui expansiv, mai ales in monologuri. Si de aici la dezastru nu mai e nimic de facut. Impactul si importanta actiunii aluneca rapid in ridicol, iar comportamentul de clovn ia locul politicianului, fie el chiar si de conjunctura.
Cateva replici raman insa memorabile si cateva glume chiar sunt de retinut. In rest.... prea mult Williams.
Pacat ca s-a pierdut un film cu un potential urias. Iar asta e fara doar si poate vina regizorului. Da! Chiar vina marelui Barry Levinson! Pare total neimplicat in acest proiect, lucru de care iti dai seama mai ales daca privesti making of-ul filmului, un material unde, desi normal era sa fie condus de regizor, el apare doar la sfarsit sa ne spuna cum s-a simtit filmand la acest film. In rest ni se repeta iar si iar de catre protagonisti cat de mare este onoarea sa joci alaturi de Robin Williams. Cum improvizeaza el totul, cum are in cap viziunea finala a oricarei scene, cum intelege ce anume trebuie sa transmita in orice moment personajul pe care il interpreteaza. Dar asta nu e treaba regizorului? Intreb si eu.
Un 5,98 pentru ceva ce putea sa fie o adevarata lovitura. Mare pacat!

[alali]

One Hour Photo (2002)



Un film cu Robin Williams, asadar incepem review-ul obligatoriu tot cu Robin Williams.
Facand eforturi deosebite pentru a putea sa interpreteze un astfel de personaj, Williams marturiseste pe comentariul filmului ca a trebuit sa se inchida in sine si sa isi inabuse felul lui de a fi, practic toata acea personalitate care l-a facut atat de special ca interpret in multe roluri indragite din filme ca Jumanji (1995), Flubber (1997), Hook (1991) sau Mrs. Doubtfire (1993). Tot acel personaj exuberant si vulcanic a disparut, lasand in locul lui un individ ciudat, retras si cam inspaimantator. (bine!... ar fi o exceptie; acea scena din camera de hotel, unde desi veselia este inlocuita de nebunie, totusi Williams se expandeaza si acapareaza iarasi tot ecranul, toata scena, asa cum ne obisnuise in atatea alte situatii; dar doar atat).
De apreciat modul in care se realizeaza aceasta schimbare a lui Williams. Cu o tunsoare tinereasca, nepotrivita cu varsta dar asta e si ideea, cu o schimbare de culoare a parului si cu putina, (in fine, multa in cazul lui) epilare, se creaza un look atat de diferit incat, la lansarea filmului, critici de film i-au marturisit lui Williams ca dupa 15 minute au uitat efectiv ca el joaca in acest film iar asta l-a magulit pe actor. Asadar, daca tot felul de picturi corporale ale unor tribali participa la premiile cinematografice, sectiunea Best Makeup and Hairstyling, cu atat mai mult aceasta performanta reusita in acest film ar fi trebui apreciata la adevarata valoare.
Din pacate, in afara interpretarii, altceva nu prea mai avem ce sa apreciem in acest film.
Povestea incepe bine, captand atentia si chiar supra-capacitandu-si publicul in asteptarea a ceva important, ceva deosebit. Insa un e cazul... Desi astepti sa vezi acea fata diabolica comparativa cu cea a lui DeNiro din Cape Fear (1991), aici Williams se dezlantuie… facand poze. Avem si acel vis insangerat, introdus ca sa… dumnezeu stie, apoi halucinatiile acelea care isi propun sa … fie pur si simplu. Cam asa e si filmul ca produs finit. Isi propune sa … fie… dumnezeu stie ce. Probabil, un alt proiect bifat intr-o filmografie destul de stufoasa si nimic mai mult.
Un 6,07 mediocru. Vizionabil doar de cine vrea sa parcurga intreaga cariera a lui Williams. Altfel nu vad de ce ar urmari cineva acest film. Nimic psihologic, nimic despre arta fotografiei, nici macar prea multe informatii despre procesul de developare si producere a unei fotografii.

[alali]

The Best of Times (1986)



Probabil unul din cele doua cele mai slabe filme ale carierei lui Robin Williams. Pe langa faptul ca previzibilitatea povestii, a finalului sau a modului in care va decurge actiunea este evidenta chiar si pentru un nevazator care doar asculta filmul, colac peste pupaza, vine si stangacia interpretarii personajului Jack Dundee (R.Williams). O fâstaceala de care, trebuie sa marturisesc, nu il suspectam ca e capabil. Adica nici rolurile avute in primele doua lung-metraje, The World According to Garp (1982) si Popeye (1980), nu au tradat o interpretare de o maniera atat de precipitata.
Un alt neajuns al filmului este insasi prezenta lui Williams in cadrul distributie. Ca sa fim corecti pana la capat, oricat l-am indragi pe regretatul actor, omul Williams nu se preteaza pe acest rol caruia vrea sa ii dea viata pe ecran. Cu atat mai mult cu cat in acea perioada a vietii lui nu cred ca ar fi cantarit mai mult de 60 kg. Iar un jucator de fotbal american atat de firav ... mai rar. Dar sa inghitim aceasta distribuire pentru a putea trece mai departe in analiza peliculei.
Fara doar si poate, cel mai important moment al filmului este acel scurt istoric dintru inceput in care ni se prezinta istoria tinutului San Joaquin, California. Mai exact S.V.-ul condadului Kern. Dupa aceasta scurta introducere de nici 3 minute, filmul aluneca in groapa comediilor frivole si prostute. Iar Williams nu face nimic sa il salveze. Ba din contra! Isi executa scălămbăielile de rigoare si atat. Dar nici macar aceste stangăcii intentionate, conform scriptului banuies, nu ii ies in maniera-i obisnuita asa cum am mentionat mai sus. Spun "conform scriptului" pentru ca nu vreau sa il banuiesc chiar de greseli in interpretare pe Williams. Nu as merge chiar atat de departe. E de ajuns maniera in care le executa, cu emotie parca si cu trac...Dar sa revenim.
Regie? Scenariu? Totul e o apa si-un pamant; adica slabut.
Daca recomand sau nu acest film, las la latitudinea fiecaruia sa aprecieze. E un film cu Robin Williams, dar asta nu e si suficient; cel putin nu in cazul de fata. Nota 5,07!