Madame Web: Primele reacții după premiera de peste ocean. „Odă adusă mediocrității...”

de Gloria Sauciuc în 13 Feb 2024
După Madame Web, din 16 februarie la cinema, Sony intenționează să lanseze Kraven the Hunter, pe 30 august, și Venom 3, pe 8 noiembrie

Madame Web a avut avanpremiera peste ocean, iar primele reacții au ajuns deja pe rețelele de socializare. Filmul cu supereroi o are în rolul principal pe Dakota Johnson, o femeie care dezvoltă abilități metafizice. Filmul debutează într-o zonă izolată din Peru, unde căutarea de către un om de știință a unui păianjen despre care se crede că are proprietăți vindecătoare extraordinare are ca rezultat nașterea unui copil care nu știe că are daruri speciale. Paianjenul îi conferă, de asemenea, unui răufăcător (Tahar Rahim din Un prophète, The Mauritanian) puteri tangibile de păianjen, iar mai târziu îi dă coșmaruri despre un trio de adolescente care, în viitor, îi vor aduce sfârșitul. Peste 30 de ani, Cassie (Johnson) lucrează ca paramedic alături de partenerul ei, Ben (Adam Scott), când o situație de viață și de moarte îi declanșează femeii viziuni stranii ce se dovedesc ulterior ca fiind rezultatul abilității ei de a vedea viitorul.

Madame Web ajunge în cinematografele noastre pe 16 februarie, într-un moment în care filmele de benzi desenate se confruntă cu o oarecare criză, după încasările slabe la box office și scorurile slabe din partea criticilor, atrage atenția publicația The Hollywood Reporter; este vorba de filme Marvel precum The Marvels și Ant-Man and the Wasp: Quantumania ori cele ale DC - The Flash, Black Adam, Shazam! Fury of the Gods și Aquaman and the Lost Kingdom.

Filmul Madame Web este cel de-al patrulea lungmetraj din universul comun al Sony și Marvel, și urmează unor titluri precum Venom (2018), Venom: Let There Be Carnage (2021) și Morbius (2022). Până în prezent, filmele din Sony's Spider-Man Universe (SSU) au fost criticate de cronicari, deși performanțele de box office au fost medii. După Madame Web, Sony intenționează să lanseze Kraven the Hunter, pe 30 august, și Venom 3, pe 8 noiembrie.

Cronicile pentru Madame Web au apărut marți dimineață - cu The Hollywood Reporter scriind că „lipsa sa de imaginație ar fi uimitoare dacă nu ar fi atât de anticipată”. Apoi „umorul sec al Dakotei Johnson nu poate salva oda adusă mediocrității a celor de la Sony”, scrie și The Wrap.

Regizat de S.J. Clarkson, Madame Web urmărește povestea lui Cassie (Dakota Johnson), o tânără paramedic care trăiește în New York și care se află în centrul unei urmăriri nebunești atunci când are o viziune în care trei liceene (Sydney Sweeney, Isabela Merced și Celeste O'Connor) sunt ucise de un bărbat misterios (Tahar Rahim) care se mișcă precum un păianjen. Pe parcurs, ea trebuie să se împace cu cine este și ce poate face, dezlegând piesele lipsă din istoria ei familială fracturată.

„Este o premisă destul de interesantă, chiar dacă filmul se desparte de originile sale din benzile desenate, dar regia fadă și dialogul stângaci copleșesc producția și adaugă o strălucire de mediocritate întregului film. În plus, există probleme cruciale de construcție ale protagonistei. Ca personaj, Cassie este profund neremarcabilă. Povestea ei de origine este la fel de plată și plictisitoare ca ea, iar dialogul - sforăitor”, mai notează the Wrap.

„Madame Web pare a fi o relicvă a unei perioade de glorie care s-a încheiat de curând, care ar fi putut să se descurce mai bine acum vreo șapte ani. Sau, poate că nu. De asemenea, filmul pare o întoarcere la o epocă mai veche, de dinainte de Iron Man, a adaptărilor de benzi desenate - are mai multe înrudiri stilistice cu dezastruosul Catwoman (2004) al lui Halle Berry decât cu orice lucru recent ieșit din fabrica Marvel”, scrie Vanity Fair.  „Poate că întregul film este un comentariu pe jumătate ironic despre capcanele estetice de acum 20 de ani”, mai scrie publicația.

„Madame Web ar fi putut suna ca un experiment interesant și, într-un fel, este, dar execuția îl face mai puțin un film complet realizat și mai mult un prolog prelungit pentru un film care va urma”, scrie CNN.

Exploreaza subiecte similare:

Madame Web, Dakota Johnson, Tahar Rahim, S.J. Clarkson

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells