În The Judge, alunecosul avocat din Chicago, Hank Palmer (Robert Downey Jr.) urma să apere un client din Illinois şi să-l scoată din ghearele procuraturii, când primeşte un mesaj de acasă că mama sa a murit. El nu ţine legătura cu tatăl sau, iar mama sa este singura din familie – de fapt, din întregul oraş – cu care el a păstrat legătura în ultimii 20 şi ceva de ani. Ceea ce-l aşteaptă însă în idilicul Carlinville, Indiana, este mai mult decât o slujbă de pomenire. Înainte de a pleca din oraşul copilăriei, Hank este chemat să-şi apere tatăl (Robert Duvall), de care s-a înstrăinat, venerabilul judecător din oraş, care a servit timp de 42 de ani, dar care se trezeşte brusc de partea greşită a barei.
Publicaţia Time Out scrie că The Judge face parte din acel gen de filme care „strigă acolo unde ar putea şopti şi tropăie acolo unde ar putea merge tiptil - este o melodramă a gesturilor mari şi a climatului, şi plăcerea spectatorului vine din şarmul de modă veche al filmului”. Părţile bune ale acestuia sunt, conform publicaţiei mai sus citate, imaginea, semnată Janusz Kaminski, tendinţele comice ale regizorul David Dobkin (The Wedding Crashers), sau scenariul filmului însuşi. Vanitatea lui Downey Jr. este desigur nelipsită - şi „rareori a fost atât de în armonie cu restul”.
Ca o concluzie a publicaţiei Time Out, „jocul carismatic al lui Downey Jr. şi prezenţa ursuză a lui Duvall scuză filmului multe defecte în această dramă de familie care pune accentul pe dramă în detrimentul familiei - într-atât încât o scenă cheie, finală, care constă într-un moment emoţional, este copleşită de cadrul în care se petrece, iar o confruntare tată-fiu între Hank şi Joseph pare să-l ia prin surprindere pe regizorul însuşi.
Totuşi, spectatorul avizat poate observa resentimentul oamenilor din provincie, vizibil de-a lungul întregului film, acest aspect fiind totuşi unul dintre acele lucruri care împiedică The Judge din a fi un film gol pe dinăuntru. În esenţă, este o poveste despre un băiat pierdut care se întoarce acasă, o poveste prea dospită, prea înzorzonată şi prea sentimentală”.
Pe de altă parte, Vulture.com scrie că „scenariul are momentele lui de glorie, cadrul este pitoresc, iar distribuţia cuprinde actori îndrăgiţi publicului. Verdictul în cazul de crimă este surprinzător (victima este la rândul ei un fost criminal abject), deşi nu aduce inovaţii unei formule destul de perimate.
Deşi filmul ţine aproape două ore şi jumătate, regizorul David Dobkin nu se ridică peste nivelul filmelor comerciale pentru televiziune”.
Rolul cel mai spectaculos vine de la Billy Bob Thornton, în rolul procurorului venit dintr-un oraş mare, mai ales pentru a-l umili pe Hank, e de părere publicaţia Vulture. „Thornton este versat şi priveşte cu ochi răi, cu părul alb dat pe spate, şi cu un temperament glacial. Personajul lui este totuşi mai complex, însă pentru cea mai mare parte a filmului este un erou negativ menit să ţină publicul în tensiune”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea