Ştiri cu tagul "oscar 2010"
-
Jean-Luc Godard va lua Oscarul onorific. Dar unde e Godard?
26.08.2010
"Unde e Jean-Luc Godard când ai nevoie de el?", se întreabă organizatorii Oscarului onorific, care au petrecut aproape 24 de ore agitate încercând să îl găsească pe regizorul iconoclast (A bout de souffle), pentru a-i transmite că va primi o statuetă Oscar - însă până miercuri seară nu l-au putut contacta.
Godard, elveţian născut la Paris, este în mod declarat împotriva Hollywood-ului. De asemenea, are o problemă cu zborurile lungi, pe care se pare că le evită deoarece în timpul lor e interzis fumatul. Aşadar, s-ar putea ca Godard să nu fie prezent la decernarea premiului, lucru rar de altfel (ca un exemplu extrem: în 1993 Audrey Hepburn nu a fost prezentă la Gală pentru că a murit înainte de a i se înmâna premiul).
"Am încercat să dăm de el începând de marţi la ora 7 şi, deocamdată, nu ... citeşte
Taguri:
oscar 2010, Jean-Luc Godard
-
Scenetă cu Avatar, scoasă din programul galei Oscar
03.03.2010
Sacha Baron Cohen, anunţat drept unul dintre prezentatorii galei Oscar, s-ar putea să nu mai apară pe scena teatrului Kodak, după ce organizatorii galei au considerat că sceneta sa despre Avatar ar putea să-l ofenseze pe James Cameron.Producătorul Bill Mechanic a tăiat de pe listă sceneta în care Sacha Baron Cohen plănuia să apară drept o femelă Na'vi (la cât de înalt este actorul din Borat nu ar fi avut nevoie decât de ceva machiaj albastru şi o coadă), cu Ben Stiller pe post de translator al importantului ei mesaj inter-specii. Planul era ca Stiller să nu "traducă" bine, iar Cohen să se enerveze din ce în ce, sceneta culminând cu actorul britanic sfâşiindu-şi "rochia de seară" şi dezvăluind, cu ajutorul unui pântece bombat, că "extraterestra" este însărcinată. Nu e deloc greu să presupun... citeşte
Taguri:
James Cameron, Ben Stiller, Sacha Baron Cohen, oscar 2010
-
Producătorul lui The Hurt Locker, interzis la gala Oscar!
03.03.2010
Conducerea Academiei americane de film a luat o decizie în ceea ce-l priveşte pe Nicolas Chartier, unul din producătorii nominalizaţi la Oscar pentru The Hurt Locker, care a încălcat regulile Academiei în ceea ce priveşte promovarea nominalizaţilor. Se pare că lui Chartier nu i se va permite accesul în teatrul Kodak, gazda galei Oscar, producătorul trebuind să se bucure de eventualele statuete câştigate de The Hurt Locker de acasă sau din orice alt loc i se va părea potrivit.În urmă cu câteva săptămâni Chartier a trimis un mail unora dintre membrii Academiei în care i-a invitat pe aceştia să sune "unul sau doi" prieteni de-ai lor, şi ei membri votanţi, şi să promoveze The Hurt Locker, pentru ca şansele filmului lui Kathryn Bigelow de a câştiga cât mai multe statuete pe 7 martie să crească... citeşte
Taguri:
Avatar, The Hurt Locker, Nicolas Chartier, oscar 2010
-
Barbra Streisand şi Charlize Theron - pe lista prezentatorilor Oscar 2010
02.03.2010
Barbra Streisand, Kathy Bates şi Charlize Theron, toate câştigătoare Oscar în trecut, vor urca pe scenă pentru a prezenta câştigătorii unor premii în cadrul ceremoniei de duminică, anunţă Hollywood Reporter.De asemenea, Robert Downey Jr., Samuel L. Jackson şi John Travolta se numără printre prezentatorii de anul acesta.Zilele trecute a apărut informaţia conform căreia cel puţin cinci actori de comedie vor participa, anul acesta, la decernarea Oscarurilor.Organizatorii spectacolului spun că Sacha Baron Cohen, Jason Bateman, Steve Carell, Tina Fey şi Ben Stiller vor face parte din grupul prezentatorilor premiilor Oscar, alături de Miley Cyrus, Kristen Stewart şi Taylor Lautner.Cea de-a 82 a ediţie a Premiilor Oscar va avea loc pe 7 martie la Kodak Theatre, Alec Baldwin şi Steve Martin fiind ... citeşte
Taguri:
prezentatori, oscar 2010, Charlize Theron, ceremonie, Barbra Streisand
-
Coproducătorul lui The Hurt Locker încalcă regulile Oscar
25.02.2010
Nicolas Chartier (foto), coproducător al filmului The Hurt Locker, nu s-a gândit prea mult, probabil, înainte de a trimite un mail unor cunoscuţi ai săi, membri ai Academiei, înainte ca votul pentru această ediţie a Oscarurilor să se închidă.Chartier i-a invitat pe destinatari să sune "unul sau doi" prieteni ai lor, şi ei membri ai Academiei, şi să promoveze The Hurt Locker, pentru ca şansele filmului lui Kathryn Bigelow de a câştiga cât mai multe statuete pe 7 martie să crească. Mai mult, Chartier spune: "spuneţi-le prietenilor care votează la Oscaruri, actori, regizori, tehnicieni, scenografi, oamenii de la efecte speciale. Dacă toată lumea contactează un prieten sau doi noi vom câştiga şi nu un film de 500 de milioane de dolari, avem nevoie să câştige filmele independente ca cele pe car... citeşte
Taguri:
Kathryn Bigelow, Avatar, The Hurt Locker, Nicolas Chartier, oscar 2010
-
Fără momente muzicale la Oscar 2010
18.02.2010
Leslie Unger, un purtător de cuvânt al Academiei Americane de Film, a anunţat că în cadrul galei Oscar de anul acesta nu vor mai exista momentele muzicale tradiţionale cu cântecele nominalizate.Melodiile vor fi prezentate printr-un montaj cu imagini din filmele pe coloana cărora au fost incluse.La categoria Cel mai bun cântec original sunt nominalizate: "Almost There" şi "Down in New Orleans" din The Princess and the Frog, "Loin de Paname" de pe coloana sonoră a filmului Paris 36, "Take It All" din Nine şi "The Weary Kind (Theme from Crazy Heart)" - Crazy Heart.Ceremonia Oscar va avea loc pe 7 martie la Kodak Theatre din Los Angeles.... citeşte
Taguri:
Crazy Heart, Nine, Faubourg 36, The Princess and the Frog, premii, oscar 2010, nominalizari, gala, cantece
-
Cameron consideră că un nou Oscar este "improbabil"
03.02.2010
James Cameron crede că va pierde la următoarea ediţie a premiilor Oscar, care va avea loc pe 7 martie. Dar motivul ni se pare cel puţin surprinzător. "Cred că e foarte improbabil ca fulgerul să cadă de două ori în acelaşi loc", a spus Cameron pentru Empire, continuând: "Foarte improbabil să câştig mai ales după ce am făcut pe clovnul data trecută. E posibil să fie curioşi ce aş putea să mai fac acum." Regizorul se referă la discursul său din 1998, când, după ce a câştigat Oscarul pentru Titanic, a strigat "Sunt stăpânul lumii" (foto), replica personajului interpretat de Leonardo DiCaprio în film.Se pare că James Cameron nu are nicio problemă să piardă Oscarul, atâta vreme cât îl pierde în faţa fostei sale soţii, Kathryn Bigelow, al cărei film The Hurt Locker a fost nominalizat la nouă dint... citeşte
Taguri:
oscar 2010, Avatar, The Hurt Locker, Kathryn Bigelow, James Cameron, premiile Oscar
-
The Secret of Kells, nominalizarea surpriză la Oscaruri
03.02.2010
Dacă ai urmărit ieri anunţarea nominalizărilor la premiile Oscar, probabil ai rămas surprins să auzi că animaţia The Secret of Kells a primit o nominalizare în detrimentul mult mai cunoscutelor Stă să plouă cu chiftele, 9, Ponyo sau al mega-succesului financiar Epoca de gheaţă 3: Apariţia dinozaurilor.Lansat la începutul anului trecut la festivalul de la Berlin, filmul a putut fi deja urmărit în România în cadrul festivalului Anim'est.
Protagonistul este Brendan, un puşti irlandez din secolul IX care descoperă lumea printre zidurile fortificate ale abaţiei din Kells. Dacă unchiul său este preocupat să întărească protecţia abaţiei, construind un zid imens ce ar trebui să-i protejeze de atacurile vikingilor, Brendan este mai entuziasmat de manuscrisele din scriptorium-ul mănăstirii, unde f... citeşte
Taguri:
oscar 2010, The Secret of Kells, nominalizari, independent, coproductie, animatie
-
Nominalizaţii la Oscar 2010 au fost anunţaţi!
02.02.2010
Academia Americană de Film a anunţat nominalizaţii la OSCAR 2010. Conferinţa de presă a fost susţinută de către Preşedintele Academiei. Anne Hathaway a fost invitată pentru a prezenta nominalizaţii.
Categoria Cel mai bun film: Avatar, The Blind Side, District 9, An Education, The Hurt Locker, Inglourious Basterds, Precious: Based on the Novel Push by Sapphire, A Serious Man, Up, Up in the Air
Cel mai bun film de animaţie: Coraline, Fantastic Mr. Fox, The Princess and the Frog, The Secret of Kells, Up
Nominalizări, categoria Cel mai bun regizor: James Cameron, Kathryn Bigelow (The Hurt Locker), Lee Daniels (Precios), Jason Reitman (Up in the Air), Q. Tarantino (Inglourious Basterds)
Nominalizări, categoria Cel mai bun actor:Jeff Bridges, Crazy HeartGeorge Clooney (Up in the Air)Colin Fir
... citeşte
Taguri:
Which Way Home, The New Tenants, Miracle Fish, Kavi, Istället för abrakadabra, The Door, Wallace and Gromit in 'A Matter of Loaf and Death', Logorama, La dama y la muerte, Granny O'Grimm's Sleeping Beauty
-
Câştigătorii Oscarurilor din 2010 - previziuni astrologice
28.01.2010
Un articol publicat marţi, 12 ianuarie, în revista Asociaţiei Astrologilor din România (AAR) ne-a atras în mod deosebit atenţia pentru că oferă primele predicţii pentru Oscar 2010. Perspectiva din care s-au făcut aceste preconizări este aproape ştiinţifică (astrologia încă este considerată o pseudoştiinţa) - dar exemplele din anii anteriori, riguros documentate de astrologul Valeriu Panoiu - autorul articolului - oferă credibilitate acestor previziuni. Prin urmare, dacă vreţi să ştiţi cine are cele mai mari şanse să primească pe 7 martie 2010 râvnitele Oscar-uri, continuaţi citirea acestui articol. Anul acesta este posibil să se stabilească noi recorduri, în oricare dintre direcţii - de vârstă (cel mai tânăr/ bătrân nominalizat/ câştigător), de nominalizări (cele mai multe) etc. Vărsă... citeşte
Taguri:
The Last Station, The Blind Side, sherlock holmes, Sandra Bullock, Precious: Based on the Novel Push by Sapphire, Morgan Freeman, Matt Damon, Julianne Moore, Invictus, George Clooney
-
România nici acest an pe lista scurtă de 9 filme străine pentru Oscar 2010
21.01.2010
The White Ribbon, câştigătorul Palme d'Or-ului în 2009 la Cannes şi a unui Glob de Aur, precum şi câştigătorul Ursului de Aur - The Milk of Sorrow - sunt printre cei nouă care merg mai departe în cursa pentru Oscar, categoria Cel mai bun film străin, anunţă Variety.
The Secret In Their Eyes (Argentina), Samson and Delilah (Australia), The World is Big and Salvation Lurks around the Corner (Bulgaria), Ajami (Israel), Kelin (Kazahstan) şi Winter in Wartime (Olanda) au rămas şi ele pe lista scurtă de nouă producţii. Numărul final de filme care vor rămâne pe lista nominalizaţilor de anul acesta este de cinci. Academia Americană de Film a avut de selectat dintr-un număr de 65 de producţii. România a fost reprezentată anul acesta de Poliţist, adjectiv, în regia lui Corneliu Porumboiu.
Pentru ve... citeşte
Taguri:
Svetat e golyam i spasenie debne otvsyakade, Samson and Delilah, Oorlogswinter, La teta asustada, Kelin, El secreto de sus ojos, Das weiße Band, Ajami, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, oscar 2010
-
Oscar 2010: Cele mai spectaculoase machiaje
13.01.2010
Academia de Film Americană a anunţat care sunt cele şapte pelicule care au rămas în cursa pentru Oscarul pentru Cel mai bun machiaj, anunţă Hollywood Reporter.În cursa pentru Cel mai bun machiaj au rămas: District 9, Il divo, The Imaginarium of Doctor Parnassus, Night at the Museum: Battle of the Smithsonian, The Road, Star Trek şi The Young Victoria.Pe 23 ianuarie, membrii Academiei specializaţi în machiaj se vor întâlni pentru a viziona câte 10 minute din fiecare peliculă care a rămas în cursă. După vizionare, membrii vor alege cele trei filme care vor fi nominalizate la categoria Cel mai bun machiaj.Nominalizările vor fi anunţate pe 2 februarie.... citeşte
Taguri:
The Young Victoria, The Road, The Imaginarium of Doctor Parnassus, Night at the Museum: Battle of the Smithsonian, Il divo, District 9, oscar 2010, nominalizari, machiaj
-
Oscar 2010: Doar şapte filme au rămas în cursa pentru Cele mai bune efecte vizuale
07.01.2010
Academia Americană de Film a anunţat care sunt cele şapte pelicule care au rămas în cursa pentru Oscarul pentru Cele mai bune efecte vizuale.Finalistele sunt: Avatar, District 9, Harry Potter and the Half-Blood Prince, Star Trek, Terminator Salvation, Transformers: Revenge of the Fallen şi 2012.Pe listă nu au fost incluse filme precum Watchmen, G-Force şi G.I. Joe: The Rise of Cobra.Pe 21 ianuarie, va avea loc o întâlnire în cadrul căreia membrii Academiei vor viziona câte 15 minute din cele şapte pelicule rămase în cursă. La final, doar trei vor fi nominalizate pentru Oscar.Nominalizările vor fi anunţate pe 2 februarie.... citeşte
Taguri:
Watchmen, Transformers: Revenge of the Fallen, Terminator Salvation, Harry Potter and the Half-Blood Prince, G.I. Joe: The Rise of Cobra, G-Force, District 9, Avatar, 2012, oscar 2010
-
Cu noile reguli la Oscar, "4,3,2" ar fi intrat în lista lungă a Academiei
04.01.2010
Regulile Oscarurilor pentru regie s-au menţinut aceleaşi de ani întregi, cu o consecvenţă remarcabilă în condiţiile în care alte categorii şi-au ajustat, periodic, criteriile pentru nominalizaţi. Comparativ cu regulamentele aproape fanteziste pentru categoriile "Cea mai bună muzică", "Cel mai bun film străin", "Cel mai bun film de ficţiune"/"documentar", regulile pentru regizori sunt surprinzător de concise. Deci, de ce nu se aplică regulile nominalizării la regie pentru toate secţiunile? "E complicat", afirmă Bruce Davis, director executiv al Academiei. "Să dirijezi o competiţie internaţională de artă nu este atât de uşor precum cred cei dinafară, sau unii dintre cei dinăuntru." În acest an e chiar mai complicat la categoria "Cel mai bun film". Academia a considerat că dacă ar fi... citeşte
Taguri:
Up in the Air, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, oscar 2010
-
Oscar 2010: Începe votarea pentru nominalizări
29.12.2009
Marea cursă pentru Premiile Oscar a început! Luni au fost trimise plicurile ce conţin buletinele de vot pe care cei 5777 de membri ai Academiei de Film Americane îşi vor exprima opţiunile pentru nominalizări.Buletinele de vot trebuie completate şi returnate până pe data de 23 ianuarie, urmând ca pe 2 februarie să fie anunţate nominalizările la Oscar 2010.După anunţarea celor care intră în cursă, o nouă serie de buletine de vot vor fi expediate membrilor Academiei. Aceştia vor decide câştigătorii din 2010 ai premiilor Oscar.Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul ceremoniei de pe 7 martie.... citeşte
Taguri:
vot, oscar 2010, nominalizari
-
Oscar 2010: Pentru "Cel mai bun film" se bat 274 de producţii
19.12.2009
Anul acesta, membrii Academiei Americane de Film vor avea o misiune destul de grea. 274 de pelicule au intrat în cursa pentru premiul Oscar pentru Cel mai bun film al anului. Cu toate acestea, este un număr mai mic de filme faţă de anii anteriori. Spre exemplu, anul trecut au fost 281 de producţii înscrise.Pentru a putea intra în cursa pentru Oscar filmele trebuie să fie lansate până pe 31 decembrie în cinematografe.Nominalizările la Premiile Oscar vor fi anunţate pe 2 februarie, iar decernarea premiilor va avea loc pe 7 martie.... citeşte
Taguri:
cel mai bun film, oscar 2010, nominalizari
-
OSCAR 2010: 63 de cântece originale intră în competiţie
17.12.2009
Au fost anunţate cele 63 de melodii care vor intra în cursa pentru Oscarul pentru Cel mai bun cântec original. Hannah Montana: The Movie apare în listă cu cinci melodii, în timp ce din The Princess and the Frog au fost alese patru cântece.Pe 12 ianuarie, membrii Academiei se vor întâlni pentru a viziona clipurile celor 63 de creaţii şi pentru a decide nominalizaţii.Lista completă a melodiilor alese:"All Is Love" - Where the Wild Things Are"Almost Over You" - My One and Only"Almost There" - The Princess and the Frog"AyAyAyAy" - The Maid"Back to Tennessee" - Hannah Montana The Movie"Being Bad" - Duplicity"Blanco" - Fast "Brothers in Arms" - Brothers at War"Butterfly Fly Away" - Hannah Montana The Movie"Cinema Italiano" - Nine"Colorblind" - Invictus"Depression Era" - That Evening Sun
... citeşte
Taguri:
Where the Wild Things Are, The Princess and the Frog, The Maid /I, That Evening Sun, Nine, My One and Only, It Might Get Loud, Invictus, I Love You Beth Cooper, Hannah Montana: The Movie
-
Oscar 2010: Cele mai bune efecte vizuale
12.12.2009
Academia Americană de Film a publicat lista celor 15 competitori la categoria Efecte speciale vineri, cu câteva surprize, şi dintre cei care se aşteptau să fie, şi dintre cei care nu.
Dintre animaţii, Coraline şi A Christmas Carol sunt încă în cursă, dar competitori precum The Lovely Bones, X-Men Origins: Wolverine şi Night at the Museum 2, care se lăudau cu efecte speciale bine puse la punct, au ieşit din competiţie.
Celelalte filme încă în cursă sunt: Angels&Demons, Avatar, Coraline, A Christmas Carol, District 9, G-Force, G.I.Joe: The Rise of Cobra, Harry Potter and the Half Blood Prince, Sherlock Holmes, Star Trek, Terminator Salvation, Transformers: Revenge of the Fallen, 2012, Watchmen, Where the Wild Things Are.
Trei dintre titluri au aparut in 3D stereo: Avatar, Coraline şi G-Forc... citeşte
Taguri:
X-Men Origins: Wolverine, Where the Wild Things Are, Watchmen, Transformers: Revenge of the Fallen, The Lovely Bones, Terminator Salvation, sherlock holmes, Peter Jackson, Night at the Museum: Battle of the Smithsonian, Harry Potter and the Half-Blood Prince
-
Oscar 2010: Marc Shaiman este regizorul muzical al galei
24.11.2009
Marc Shaiman va fi regizorul muzical al ceremoniei Oscar din martie 2010, anunţă Variety. Acesta va face echipă cu Adam Shankman care va fi producătorul galei. Cei doi au mai lucrat împreună la muzicalul Hairspray din 2007.
Shaiman nu este la prima experienţă Oscar. În 2004, el a fost regizorul muzical şi a fost nominalizat de trei ori la categoria Cea mai bună coloană sonoră (The American President, First Wives Club, Patch Adams) şi de două ori la categoira Cel mai bun cântec ("A Wink and a Smile" - Sleepless in Seattle şi "Blame Canada" - South Park: Bigger, Longer and Uncut).
Gala Osccar va fi transmisă în direct de ABC, de la Kodak Theater din Hollywood, pe 7 martie. Nominalizările vor fi anunţate pe 2 februarie.
Marc Shaiman va fi regizorul muzical al ceremoniei Oscar din martie 201
... citeşte
Taguri:
The First Wives Club, The American President, Patch Adams, Marc Shaiman, South Park: Bigger Longer & Uncut, Sleepless in Seattle, adam shankman, oscar 2010
-
Oscar 2010: Lista animaţiilor scurte care se iau la întrecere
22.11.2009
Scurmetrajul Partly Cloudy, realizat de cei de la Pixar, este cel mai cunoscut titlu din lista celor zece animaţii care vor intra în cursa pentru o nominlizare la Oscar 2010, la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animaţie, conform Hollywood Reporter.Partly Cloudy este scurtmetrajul care a putut fi urmărit înaintea lungmetrajului animat Up al celor de la Pixar.Au fost înscrise 37 de scurtmetraje animate, din care au fost selectate zece. Cinci vor intra în cursa pentru Oscar.Iată cele zece filme selectate:The Cat Piano (The People's Republic of Animation)French Roast (Pumpkin Factory/Bibo Films)Granny O'Grimm's Sleeping Beauty (Brown Bag Films)The Kinematograph (Platige Image)La dama y la muerte (Kandor Graphics şi Green Moon)Logorama (Autour de Minuit)A Matter of Loaf and Death (Aardman A... citeşte
Taguri:
The Kinematograph, La dama y la muerte, The Cat Piano, Partly Cloudy, La dama de la muerte, Variété, French Roast, Granny O'Grimm's Sleeping Beauty, Up, Runaway
Articole 1 - 20 din 37
Categorii articole
Gossip
-
Un leu pentru... Mickey Rourke? Actorul cere bani pentru a-şi plăti chiria
"Faima nu te fereşte de probleme", spune Mickey Rourke - Leonardo DiCaprio, neîncrezător în viitorul cinema-ului?
- Ce are de gând James Cameron dacă Avatar 3 "nu are succes"
- Şomer de lux? Doi ani de pauză pentru Adrien Brody
- Actor din filmele The Old Guard, sentinţă la închisoare pe motiv de... "furios şi iute"
Ştiri cinema
-
Avatar: Foc și Cenușă urcă pe locul 1 în România cu cel mai puternic debut al anului
Avatar: Fire and Ash, lansat la finalul acestui an, reușește în doar câteva zile să se claseze pe primul loc în box office-ul din România, cu încasări record de peste 5,6 milioane de RON. - Trailer Disclosure Day: şapte miliarde de oameni află un adevăr terifiant
- Disney doboară un nou record cu Zootropolis 2, care depășește 1 miliard de dolari în box office-ul global
- Fenomenul Băieți de oraș: Golden Boyz ajunge pe marile ecrane în 2026
- Animația Împăratul Împăraților - în premieră în București, pe 6 decembrie!
Producţie
-
Seria Exorcistul, relansată cu o celebră actriţă pe afiş
La cinci decenii de la filmul original de zece ori nominalizat la Oscar, ne aşteaptă o nouă întâlnire cu demonii - Adrian Văncică, rol serios în Nu e locul tău aici
- El este tânărul Rambo!
- Au fost alese partenerele membrilor formaţiei Beatles!
- Un rol principal pentru Johnny Depp!
Cronică
-
Pe urmele Olandezului Zburător - SpongeBob Pantaloni Pătrați: Aventură cu pirați
În încercarea de a dovedi că e un „băiat mare”, SpongeBob se îmbarcă într-o călătorie periculoasă pe fundul oceanului alături de legendarul Olandez Zburător. - Father Mother Sister Brother, un triptic despre relațiile (dis)funcționale de familie
- Culorile timpului: un omagiu emoționant adus nașterii impresionismului
- Pălincă, slană și extratereștri – Vasile și naveta spațială
- Monștrii există? Sau sunt doar oameni? – Monstrul din camera mea
Dosarele X
-
"Mama" lui Tilly Norwood e convinsă că "nici nu ne-am da seama" dacă filmele ar fi create cu inteligenţa artificială
Eline Van der Velden face prevestiri neliniştitoare despre viitorul cinema-ului - Actriţa care a pus Hollywood-ul pe jar: Tilly Norwood
- Toamna vrajbei noastre: Hollywood-ul, divizat de Palestina
- Primul efect special din istorie: publicul îngrozit a crezut că asistă la o decapitare reală
- Diavolul se îmbracă de la Prada: şapte detalii inedite
Filme de urmărit la TV
Pro Cinema
20:30
|
Hollywood Homicide(2003)Copoi de Hollywood
|
Warner TV
20:30
|
Ocean's Thirteen(2007)Ocean's Thirteen - Acum sunt 13
|
Diva
23:40
|
Lethal Weapon 2(1989)Armă mortală 2
|
CineCloud
Mickey 17
Congo
Merhamet
Falcon Express
Planeta Petrila
Corey Haim
The Devil's Double
Jay Baruchel
Septembrie
Raid dingue
The Stranger
White God
Özgü Namal
The Comebacks
Legiunea străină
Swoosie Kurtz
House of Fears
Adriana Barraza
Old
Don Johnson
Metal Hurlant Chronicles
Republic of Doyle
Jon Heder
Barbara De Rossi
Bana Sevmeyi Anlat
Erica Carroll
Todd Phillips
(M)uchenik
Counterpart
The Mutant Chronicles
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Best Medicine
- Can This Love Be Translated?
- Memory of a Killer
- The Muppet Show
- Malcolm in the Middle: Life's...
- Avengers: Doomsday
- The Beauty
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- A Private Life
- If I Had Legs I'd Kick You
- Bernard: Mission Mars
- Primate
- Greenland: Migration
- Song Sung Blue
- Un weekend criminal
- 28 Years Later: The Bone Temple
- North: An Epic Journey of Friendship
- Sentimental Value
- The Chronology of Water
- Return to Silent Hill
- Rental Family
- Hamnet
- Amélie et la métaphysique des tubes
- Marty Supreme
- Mercy
- Melania
- Shelter
- Still Nia
- Islands
- Catane
- Send Help
- Charlie the Wonderdog
- The Voice of Hind Rajab
- Is This Thing On?
- Whistle
- Efectul Pufi
- The Exit 8
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
oscar 2010


