Serialul Stăpânul Inelelor încheie filmările în Noua Zeelandă. Sezonul 2 va fi filmat în Anglia

de Marina Florea în 15 Aug 2021
Post-producţia primului sezon va continua în Noua Zeelandă de-a lungul lunii iunie 2022

Studiourile Amazon confirmă că serialul Lord of the Rings va încheia filmările în Noua Zeelandă, urmând să continue producţia în Anglia.

O declaraţie din partea Amazon susţine că „schimbarea de la Noua Zeelandă la Anglia vine în linie cu strategia studioului de a a-şi extinde locaţia de filmare şi de a investi în studiouri din Anglia, cu numeroase producţii şi filme importante aflate acum cu baza în Anglia”.

„Dorim să mulţumim poporului şi guvernului neozeelandez pentru ospitalitatea şi dedicarea lor şi pentru a fi acordat serialului The Lord of the Rings acest loc extraordinar pentru a-şi începe fabuloasa lui călătorie”, declară Vernon Sanders, vicepreşedinte şi coordinator TV la Amazon Studios. „Suntem recunoscători faţă de New Zealand Film Commission, Ministerului Afacerilor, Inovaţiei şi Muncii, faţă de Tourism New Zealand, faţă de Auckland Unlimited şi altora pentru această colaborare care a dat o mână de ajutor sectorului local de film şi economiei locale în timpul producţiei Sezonului 1”.

Filmările la primul sezon din The Lord of the Rings s-au încheiat pe 2 august în Noua Zeelandă. Peter Jackson a filmat Stăpânul Inelelor şi The Hobbit tot în Noua Zeelandă, ceea ce face decizia Amazon de a părăsi ţara şi de a continua în Anglia o decizie critică pentru serial. Serialul va debuta vineri pe 2 septembrie 2022 şi va difuza săptămânal câte un episod.

Mutarea producţiei în Anglia pentru Sezonul 2 nu înseamnă abandonarea Noii Zeelande. Studiourile Amazon confirm că primul sezon al serialului va continua post-producţia în Noua Zeelandă de-a lungul lunii iunie 2022. Pre-producţia Sezonului 2 va începe concomitEnt în Anglia la începutul lui 2022.

„Pe măsură ce relocăm producţia în Anglia, nu intenţionăm să beneficiem de stimulentul de cinci la sută din partea guvernului neozeelandez, însă lăsăm partenerii noştri să hotărască şi continuăm să ne consultăm cu aceştia referitor la următorii paşi”, susţine Albert Cheng, COO şi coordinator asociat TV la Studiourile Amazon.

Distribuţia oficială pentru serial include pe Cynthia Addai-Robinson, Robert Aramayo, Owain Arthur, Maxim Baldry, Nazanin Boniadi, Morfydd Clark, Ismael Cruz Córdova, Charles Edwards, Trystan Gravelle, Sir Lenny Henry, Ema Horvath, Markella Kavenagh, Joseph Mawle, Tyroe Muhafidin, Sophia Nomvete, Lloyd Owen, Megan Richards, Dylan Smith, Charlie Vickers, Leon Wadham, Benjamin Walker, Daniel Weyman, şi Sara Zwangobani.

 

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Phantom_sub pe 17 august 2021 03:06
Spuneți și că Amazon Prime are meniu în limba română plus multe traduceri.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells